Etichetă: working mom

Cum arată serile noastre când lucrez de acasă?

Publicat în Creștem împreună, Din viațăEtichetat , , , , , Lasă un comentariu

Iaca stau eu așa, cu laptopul pe brațe, și încerc să deslușesc literele de pe tastatură printre cele două picioare ale Miei care atârnă, ca două macaroane pe fruntea mea.

Asta după ce s-a așezat cu fundul pe creștetul meu și a bălăbănit din safaladele grăsuțe în timp ce se sprijinea cu o mână grăsuleană de cocul meu. Că, vorba aceea, fiecare cu cocul lui…

Încerc să termin o știre. Scriu o literă și aud că de acolo, din vârful capului, cere apă. Voi știți de câte ori cere ea apă într-o zi? Pun pariu că niciun copil din Africa nu este atât de însetat cum este fata mea atunci când vede că am de lucru.

Revin. Mai scriu o propoziție. Când să pun punctul – mârâie, semn că i s-a făcut foame. O așez la masă, îi pun bavețica, încălzesc supa, pun în farfurie, adaug smântână, tai pâine, potrivesc să nu fie fierbinte. Scot lingura din sertar, i-o așez în față. Vreau să mă pornesc după laptop, ea stă neclintită.

-Mânâncă!, zic.

Dă negativ din cap și împinge farfuria.

Ooook.

Îi scot bavețica, strâng supa, pun pâinea la loc, o cobor cu picioarele pe pământ.

Liniște.

Revin la știrea mea. Am uitat de unde a pornit, așa că mai citesc odată. Ajung la ultimul punct și dau un search pe google pentru un background. Îl găsesc și-l ajustez în corpul știrii.

Apă! Apă. Apă?, aud de la picioarele mele.

Îi întind sticla. Bea o gură. Închide sticla. Deschide sticla. Încă o gură. Închide sticla.

Am publicat știrea, caut alta.

O văd că vine. Se apropie de mine, mă privește liniștită. O mângâi pe creștet, poate-poate va vrea să stea liniștită câteva clipe. Pare să coopereze. Se ridică încetișor și se îndreaptă spre umerii mei. Pune un picior, apoi altul și ajunge iar, de unde a pornit, în cap.

Apoi se apleacă, și mă pupă apăsat, de acolo, de sus.

Nu a făcut nimic special, doar mi-a amintit cele trei miliarde de motive pentru care merită să trăiești, să lupți, să speri și să iubești.

Noapte bună! 🙂

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!

Mama e și ea femeie. Știați?

Publicat în Creștem împreună, Din viațăEtichetat , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu

Zilele trecute o colegă de la birou zicea că urmează să-și viziteze o prietenă care a devenit mamă acum câteva luni. Pentru că, deocamdată, colega de care vă povestesc nu are copii, întreba cu ce daruri ar fi frumos să meargă în ospeție.

Răspunsurile au răsărit imediat, din toate părțile: bavețică, lingurițe, platouri secționate, borcănașe cu piureuri. Altfel spus, tot felul de chițibușuri de care ar avea nevoie copilul.

Nu mama.

Am observat că din momentul în care naște un copil, de cele mai multe ori, femeia încetează să mai fie percepută de cei din jur ca personalitate aparte. Separată de copil, adică.

Și cumva, mamele încep să se obișnuiască să primească mereu în dar jucării, zornăitoare, inele pentru dentiție și tot felul de elemente asemănătoare.

Și zâmbesc.

Și spun mulțumesc.

Pentru că sunt bine crescute.

Nu pentru că le place.

În realitate, aceste femei își doresc să fie percepute, măcar uneori, altfel decât la pachet cu cel mic.

Își doresc să primească mici atenții care le sunt destinate exclusiv lor.

S-ar bucura nespus dacă cei care le bat la ușă pentru a le giugiuli puiul ar veni nu cu jucării ci cu o cafea, de exemplu. Și i-ar propune să meargă în parc, unde ar putea să stea pe o bancă, să savureze băutura și să se relaxeze.

Cinci minute.

Sau dacă ar primi așa, pe neașteptate, o cremă pentru mâini. Aveți idee câtă veselă spală o mamă care nu face nimic în timp ce se află în concediu?

Sau de câte ori pe zi spală fundulețul bebelușului?

Sau câte covoare și pardoseli freacă încercând să potolească debandada pe care o lasă în urma lor cei mici?

Dorința de a primi atenția pe care o merită, de altfel, nu le face pe femei să fie mai puțin mame. Nici nu le transformă în niște egoiste degenerate care nu-și iubesc copiii.

Serios.

Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să zic, e ca și cum ați avea o mașină la care țineți mult, și din momentul în care ați achiziționat-o ați primi de fiecare dată în dar lavete pentru șters geamurile, odorizante și ustensile pentru curățat parbrizul…

În altă ordine de idei, mamele blânde, dulci, grijulii și puternice sunt și ele femei.

Știați?

***

Îți mulțumesc că ești alături de mine și citești ce scriu. Contează. Mult. Dacă îți place ce fac, te rog să mă susții. Nu-ți cer bani, cer ceva mai mult: un pic din timpul tău prețios.

În cazul în care vrei să vezi ce mai scriu, te rog să te abonezi la blogul meu.

Dacă vrei să râzi de poznele pe care le face Mia, dă un like paginii Vise la Pachet.

Și dacă vrei să vezi ce gătim, cum dansăm, pe unde mergem și cum ne îmbrăcăm, vizitează-ne pe Instagram.

Da, sunt o mamă care lucrează

Publicat în Creștem împreună, Din viațăEtichetat , , , , , , Lasă un comentariu

Haideți să vorbim un pic despre asta.

Cea mai frecventă întrebare care mi s-a pus tot timpul de când am devenit mamă are legătură cu munca mea. Cu faptul că nu am avut un concediu de maternitate pe bune și că m-am tot foit printre scutece, jucării, știri, reportaje și blog.

Aș minți dacă aș spune că decizia de a-mi continua munca la zi într-o redacție de știri a fost foarte asumată și gândită. Mai degrabă la baza hotărârii a stat un mix format dintr-o mare pasiune față de ceea ce făceam înainte de sarcină și o mare frică de a nu fi în totalitate dependentă financiar.

Țin minte că eram în ultimele zile de graviditate și primisem un apel cu o ofertă de muncă. Acceptasem fără să mă gândesc că planurile ar putea să se schimbe odată cu venirea pe lume a copilului. 

Sigur că în momentul în care am devenit mamă unele lucruri și-au pierdut din importanță, iar în primele două luni abia dacă reușeam să-mi dau seama pe ce lume trăiesc. Despre ce fel de muncă putea fi vorba în aceste condiții?

Am renunțat temporar la idee și am încercat să fiu mamă full-time.

Două luni mai târziu…

Am început să lucrez în program part-time când Mia făcuse două luni. Îmi amintesc acum de acele momente și mă îndoiesc grozav de întregimea minții mele. De multe ori zilele mele arătau așa: o creatură în pijama, nespălată și nepieptănată cu un bebeluș care veșnic vrea să fie alăptat, cu un laptop pe brațe, căști în urechi și știri. 

Până când se termina oficial tura de lucru – nu tu mâncare, nu tu băutură, nu tu dus la baie. Și nu e vorba aici de hărnicie sau altruism – pur și simplu uitam de aceste necesități. 

A fost ușor?

A fost ( și este încă) al naibii de greu. Nu recomand nimănui să se aventureze în așa hal. Au fost multe momente în care simțeam că nu fac față, clipe în care mă simțeam depășită de situație. Apoi alte momente de auto-mulțumire. Mai rare, ce-i drept, dar au fost. 

Reacțiile celor din jur

Dacă aveți impresia că am fost vreo clipă admirată sau aplaudată de alte mame sau de oamenii străini care auzeau că lucrez – vă înșelați. Nu există așa ceva. Cred că mai degrabă am fost judecată și catalogată drept o mamă nu chiar bună. Mai ales în primele luni, evitam să spun cuiva că am revenit la muncă. 

-Dar bebelușul? – răsuna imediat întrebarea plină de compătimire față de sărmanul pui de om care, pe semne, a fost lăsat singur și flămând pe o margine de drum. 

În viziunea comună o mamă bună poate fi doar acea mamă care își dedică tot timpul copilului ei. Și eu cred așa, de fapt. 

Totuși, privindu-mi fetița nu pot spune că sunt o mamă chiar așa de rea. 

Regrete?

Au fost multe momente în care Mia voia să se joace, să se alinte, să o țin în brațe, iar eu nu am putut să-i îndeplinesc dorința. Nu în momentul acela. Peste zece minute, poate peste o oră. Acelea au fost clipele în care mă simțeam îngrozitor. Pentru că deși eram lângă ea, nu eram.

Apoi clipele în care îi ziceam să stea cuminte pentru că aveam eu ceva de făcut. Când de fapt tot ce trebuia eu cu adevărat să fac era să o iubesc pe ea.

Concluzia?

Dacă ești o mamă care alege să nu facă nicio pauză în carieră – ești o mamă ok. 

Dacă ești o mamă care alegi să-ți savurezi concendiul de maternitate – ești o mamă ok.

Nu e nimic greșit în ideea de ați urma propriile vise, dacă știi cum să le combini cu realitățile din viața ta. 

Totuși, ce am învățat eu din toată povestea asta este că cei care au inventat noțiunea de concediu de maternitate, nu au făcut acest lucru în zadar. 

Tu ce părere ai despre concendiul de maternitate? Îl dedicăm în totalitate copiilor sau mixăm activitățile?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!