Deși am mai fost pe ici-pe colo cu Mia, nu am stat nicăieri mai mult de trei zile, iar asta înseamnă că nu am avut o vacanță adevărată.
Escapada din Spania a fost un adevărat test pentru mine ca mamă, dar și pentru noi ca părinți. Am avut multe emoții înainte de a porni la drum. În primul rând pentru că a trebuit să mergem cam șapte ore cu mașina până la București. Știind-o pe Mia cât de zvăpăiată poate fi, îmi făceam deja planuri despre cum vom face opriri dese și despre cum va trebui să folosesc zeci de tactici pentru a o distra.
Din fericire nu am avut nevoie de nimic din toate astea. Am pornit la drum pe la 2 noaptea, astfel că cea mai mare parte din escapada cu mașina a coincis cu orele de somn ale mândrei.
Am avut noroc și de faptul ca Mia are un regim foarte bine pus la punct, iar când e vorba de dormit, funcționează ca un ceas elvețian. Niciun minut în plus, niciun minut în minus. 🙂
Zborul cu avionul
Aici chiar îmi făceam griji, dar mizam mult pe puterea alăptării. Și bine am făcut. Sincer, dacă nu ar fi fost sânul îmi imaginez cu greu cum aș fi reușit s-o țin pe același loc patru ore legate.
Chiar dacă atunci când e acasă are momente de alintătură maximă și face tot felul de bazaconii, în public își dă seama că trebuie să fie o doamnă și se comportă ca atare.
Sigur că a pipăit toate scaunele și toți pereții din restaurante, a dat cu palmele în uși și pereți din sticlă și a refuzat să stea în cărucior. 🙂
În schimb a fost răbdătoare atunci când a fost nevoie să stăm la coadă și a învățat să fie ceva mai sociabilă. Dar despre asta voi scrie pe larg în articolul viitor.
Concluzii
Vacanța cu copilul nu e ca vacanța fără copil:)
Nu mai mergi nicăieri fără cărucior, nu mai poți intra chiar în orice local și caști gura doar pe jumătate atunci când mergi pe străzi.
Trebuie să fii cu ochii în patru;
Ultimul lucru pe care și-l doresc părinții atunci când merg în afara țării este ca odrasla lor să se îmbolnăvească. Chiar dacă de cele mai multe ori asta nu depinde de noi, unele situații pot fi evitate. Astfel am avut mai multă grija la ce a mâncat, ce a băut și în ce s-a îmbrăcat, mai ales că în primele zile vremea nu a fost chiar prietenoasă.
Distracțiile din club se mută acasă 🙂
Și nu durează mai târziu de ora zece. Asta am resimțit-o destul de tare, mai ales că am făcut o comparație cu vacanța pe care am avut-o în 2014 în Spania. :))) Vremuri, dom’le!
Descoperi că te poți bucura de lucruri mici;
Iar asta e cel mai tare sentiment din Univers. Ne-am prins de multe ori cum râdem ca nebunii pentru că Mia s-a uitat într-un fel, sau a reacționat cumva sau a rostit ceva.
Anume în aceste momente înțelegi de ce aleg oamenii să aibă copii.
Și sa meargă cu ei în vacanță. 🙂