Trei metode de a-ți prinde părul cu o eșarfă de cinci lei

Primăvara își intră deja în drepturi, iar odată cu ea apare și dorința arzătoare a femeilor de a străluci, de a emana culoare și de a inspira. După ce am publicat articolul în care v-am povestit cum am reușit să-mi compun zece ținute (de fapt sunt mult mai multe) cu mai puțin de 50 de lei, în căsuța mea de mesaje am primit multe întrebări: cum, unde, ce? 

Cât pregătesc un articol detaliat despre cum și unde găsiți haine ieftine și frumoase, am găsit pe bancheta din spate o eșarfă colorată, care se asorta de minune cu bluza pe care o port azi. M-am privit în oglinda retrovizoare și mi-am zis că aș putea pune un strop de culoare pe ziua asta de sfârșit de săptămână. 

Iată ce a ieșit:

nnnnn

Inițial mi-am propus să am un un look lejer și să-mi las părul în bătaia vântului, fără a-i permite să-mi vină peste față și să-mi intre în ochi. Am legat eșarfa în jurul capului, definitivând mișcarea cu un nod rebel.

IMG_3281

 

M-am gândit apoi, cum ar fi să abordez un look mai romantic. Mi-am prins o parte din păr într-o coadă simplă, în jurul căreia am trecut eșarfa:

IMG_3283

Am obținut o coafură cu care aș putea merge lejer la birou, la plimbare în parc cu fetița mea sau chiar la o petrecere cu prietenii. 

IMG_3284

Ultima opțiune este și cea care îmi place cel mai mult. O coadă simplă, la bază, împrejmuită de o eșarfă colorată, va reuși, cu siguranță, să scoată din anonimat orice ținută.

IMG_3238

Indiferent dacă e vorba de o bluză clasică și o fustă creiona, de o pereche de blugi combinați cu un tricou alb sau de un costum clasic – purtat cu o pereche de adidași, eșarfa poate fi integrată în tot felul de ținute pentru a le oferi un strop de culoare și de stil.

Voi ce ziceți? Aveți eșarfe? Cum le combinați și de unde le cumpărați?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Zece ținute complete pentru care nu am cheltuit mai mult de 50 de lei

Copiii anilor 90 știu foarte bine care este prețul unei haine noi. Cele mai multe dintre hainele pe care le îmbrăcam la școală fie ne reveneau prin moștenire, fie erau cu câteva mărimi mai mari pentru a ne sluji pentru cât mai multă vreme. Țin minte și acum cum mama îmi spăla pantalonii de înadată ce intram în casă și îi punea la uscat pe sobă, ca să-i pot lua a doua zi de parcă ar fi fost noi.

Nu-mi place să dau mulți bani pe haine, dar îmi doresc să port haine frumoase. În studenție acesta mi se părea un mare paradox. Aveam 300 de lei cu care trebuia să trăiesc o lună. Nu mă ducea capul cum aș putea să împart această sumă fabuloasă între taxa la troleibuz, mâncare, ieșiri în oraș și vreo haină frumoasă. Apoi, într-o zi de decembrie, Veronica  – una dintre colegele de facultate care mi-a devenit ulterior o bună confidentă și un reper de inspirație m-a dus la o piață second-hand și mi-a dezvăluit toate secretele acestei lumi.

Azi, câștig mai mult de 300 de lei pe lună și aș putea să-mi cumpăr hainele care îmi plac. Ceea ce și fac. Numai că banii munciți se cheltuie mai greu, iar informația din mintea mea care îmi tot spune că se pot face lucruri interesante cu bani puțini nu mă lasă să-mi fac de cap. Deseori sunt întrebată de unde mi-am luat cămașa, sacoul, blugii, pantalonii clasici. Oamenii din anturajul meu știu deja că răspunsul este de fiecare dată același.

Dacă ați ajuns să citiți până aici, o să vă dau zece exemple de ținute complete pentru care nu am cheluit mai mult de 50 de lei.

Ținută de zece lei. 

photo_2020-02-22 16.06.51

Rochia a costat zece lei.

Am găsit-o într-o grămadă de haine, pe o masă șchioapă de un picior. Am ezitat înainte de a o lua pentru că nu știam dacă aș avea unde să o port. Apoi am găsit metode potrivite pentru a o putea purta oriunde:

rosie

Ținută de 15 lei. 

2020-02-22 16.15.42

Bluza este, de fapt,  o cămașă îmbrăcată cu spatele în față. A costat cinci lei. Am cumpărat-o pentru că mi-a plăcut mult culoarea, dar știam din start că la felul în care arată din față nu o voi purta. Apoi am încercat să o îmbrac altfel:

2020-02-22 16.17.57

Pe pantalonii negri din prima poză am dat 10 lei. La fel și pe blugii din a doua fotografie.

Ținută de 40 de lei.

Aici m-am cheltuit un pic. :))

Puloverul a costat 10 lei. Blugii – 10 lei. Paltonul l-am luat cu vreo patru ani în urmă și a făcut 20 de lei.

2020-02-22 16.19.25

Ținută de 20 de lei.

Atât a costat această rochie pe care am luat-o în mare grabă după ce am înțeles că rochia cu care intenționam să mă îmbrac la un eveniment de familie nu mă avantaja deloc. Eram în perioada când alăptam și aveam nevoie de ceva simplu, care să aibă nasturi sau fermoar în față.

2020-02-22 16.22.55

Ținută de 35 de lei.

Blugii au costat 10 lei, ca de obicei. Pe geaca galbenă am dat 20 de lei și m-a cucerit și prin culoare, dar și prin modelul de tip anii 90. Batista de la gât a făcut 5 lei și am cumpărat-o cu gândul că ar arăta bine cu geaca. Ulterior, am refolosit-o în tot felul de alte ținute și acum o inserez și în fotografiile pe care i le fac Miei.

2020-02-22 16.24.56

Ținută de 50 de lei.

Pălăria costa inițial 25 de lei, dar am luat-o cu 15, la intenția vânzătorului. 🙂 Fularul a costat cinci lei. Paltonul e cel din poza de mai sus și am dat pe el 20 de lei. Blugii negri – 10 lei.

2020-02-22 16.27.38

Ținută de 20 de lei.

La nunta unor prieteni de familie am îmbrăcat o rochie pe care am dat nici mai mult, nici mai puțin – 20 de lei. Am zărit-o într-o cutie cu multe haine, m-a atras printul, iar ulterior și întreg modelul ei.

2020-02-22 16.30.21

Ținută de 30 de lei.

Sacoul a costat 10 lei. Pantalonii – cinci lei. Bluza albă cu gât – 10 lei. Batista de la gât – cinci lei.

2020-02-22 16.32.06

Ținută de 20 de lei.

Rochia asta am luat-o vara trecută, cu o zi înainte de nunta prietenei mele Nastea. Și ea a fost luată în grabă și tot după ideea că mi-ar fi ușor să alăptez în ea.

2020-02-22 16.34.12

Recent, aflându-mă în pană de idei cu ce să mă îmbrac la un eveniment, am readaptat-o și am purtat-o așa:

86710929_3049030545131484_3243388091657879552_n

Ținută de 25 de lei.

Piesele au fost cumpărate în ani diferiți. Blugii au costat 10 lei. Erau evazați și nu-mi stătea deloc bine în ei. I-am refăcut și au fost buni de purtat. Cămașa a costat 10 lei, iar pentru puloverul în dungi am plătit cinci lei.

2020-02-22 16.37.01

Până la urmă, frumusețea în ochii celui care privește, iar hainele, indiferent de cât de scumpe și de frumoase sunt, ne plictisesc mai devreme sau mai târziu.

Voi ce ziceți, haina îl facem pe om?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.