Copiii și telefoanele sau cum ne „mituim” picii

În lumea în care trăim, telefoanele, tabletele, laptopurile, televizoarele și gadget-urile de toate tipurile se află la o întindere de mână. Nimeni nu se mai miră când vede un copil de doi ani care face tot felul de manevre de pe telefonul părinților. De la pornirea celebrului Youtube până la efectuare de apeluri și folosirea camerei foto. 

Rateul meu în lupta cu tehnologiile

Tot mai multe studii realizate de cercetători și medici pediatri trag alarma asupra daunei pe care o pot aduce ecranele asupra creierașului puiului de om. Le citesc pe toate, și am o strângere de inimă când văd ce nocive sunt aceste aparate. 

photo_2019-05-07 13.34.32

Unul dintre rateurile mele ca și mamă are legătură cu telefonul mobil și cu desenele animate. Nu o să încerc să mă justific acum spunând că în timp ce încercam să pliez carierare pe maternitate, apelam la ajutorul tehnologiilor moderne care se transformau pentru câteva zeci de minute în baby-sitter-ul copilului meu. 

Adevărul este că Mia a făcut o pasiune pentru cântecelele animate și de la primele ore ale dimineții cere să-i fie pornite melodiile lui Hai-Hui cu trupa lui. Pe de o parte încerc pe cât de mult posibil să-i îngrădesc accesul la ecrane. Pe de altă parte, nu-mi prea reușește și deseori mă prind că apelez la tot felul de scuze: măcar sunt educative, măcar învață ceva din ele. 

Sunt doar scuze, repet.

Cifrele sunt pesimiste

Azi dimineață am citit că Organizația Mondială a Sănătății a emis primul ghid de recomandări pentru consumul de tehnologie în rândul celor mici.

Cifrele sunt destul de pesimiste: în medie, copiii petrec   trei ore pe zi la televizor sau butonând telefonul și doar 40 de minute jucându-se afară.

photo_2019-05-07 13.35.35

Oganizația Mondială a Sănătăţii avertizează părinţii că, sub doi ani, copiii n-ar trebui să fie lăsaţi mai mult de o oră legată stând în cărucior, leagăn sau scaun. Iar tertipurile de a le oferi telefoanele pentru a privi desene animate cu scopul de a-i ține liniștiți nu sunt recomandate. 

Nu mănâncă fără ecrane

O problemă pe care o scot în față specialiștii ține de protestele copiilor de a mânca fără a avea un ecran în față. Pediatrii atenționează că practicată pe termen lung, tehnica poate conduce spre fenomenul alimentației compulsive. Altfel spus, puiul de om mestecă atâta timp cât vede mișcare, fără a conștientiza asimilarea alimentelor. 

Ce spun psihologii

Odată cu interdicția de a petrece timpul în fața telefonului sau a tabletei, cei mici vor începe să protesteze. Să bată din picioare, să țipe și să se simtă trădați. Pentru că li se ia un obiect care li se asociază cu libertatea și confortul.

photo_2019-05-07 13.36.19

Totuși, spun specialiștii, în 2-3 săptămâni, obiceiul va fi uitat, iar odată cu această schimbare ar putea să se îmbunătățească simțitor somnul de noapte al copiilor.

„Lumina ecranului dă peste cap senzorii care îi arată copilului că e timpul să se odihnească”, se mai arată în raportul OMS.

Putem să ne credem perfecți, sau ….

Acum noi putem să ne batem cu pumnul în piept, să spunem că suntem părinți perfecți și că nu admitem ca tehnologiile performante să le fure copilăria picilor noștri. 

Putem să ne lăudăm în public cu abilitățile de educație pe care le avem, și să-i privim de sus pe cei care comit atâtea greșeli în timp ce învață să fie o mamă bună sau un tată bun.

Totuși, ceea ce contează cu adevărat este ca atunci când închidem ușile care ne duc spre publicul larg, să fim la fel de exemplari, corecți și fără cusur…

Eu încă nu știu cum să scap de această meteahnă pe care am admis-o între mine și fata mea. Când găsesc soluția, revin cu un alt text.

Până atunci, dacă știți voi vreo metodă care chiar funcționează, lăsați-o în comentarii. 

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!

Ora mesei: distracție pentru ea, provocare pentru mine

Acum câțiva ani, fiind în vacanță la mare, am observat mai mulți părinți de copii mici care optau ca fiecare masă să fie însoțită de o tabletă sau de un telefon proptit la nivelul ochilor celui mic.  Mi s-a părut ciudată atunci această tactică și mă gândeam că, probabil, acei părinți caută căile cele mai ușoare pentru a-l ține ocupat pe cel mic.

Ei bine, la câțiva ani distanță, am ajuns să înțeleg raționamentul care stătea la baza acestor acțiuni. În unul dintre articolele precedente mă lăudam cât de bine a început la noi procesul de diversificare. Pe lângă faptul că Mia a adorat din prima pireul de brocolli și pe cel de conopidă, se întâmpla să și golească farfuria la fiecare masă.

„O să fie mâncăcioasă ca mami și ca tati”, îmi ziceam în gând plină de speranță.

În ultima lună însă, lucrurile au luat o cu totul altă turnură. Mâncarea nu mai este deloc momentul preferat din zi, iar fiecare masă trebuie pregătită ca pe un ritual. Mai ales psihologic. Mai ales pentru mine. 🙂

Și nu contează că ceea ce reușesc să-i prepar arată grozav și poate fi postat lejer pe instagram, fata are programul ei artistic pe care îl respectă cu sfințenie.

Primele trei linguri de regulă merg bine. Gura mare, concentrare maximă.  După asta începe nebunia. În timp ce privirea îi stă fixată pe farfurie, mâinile îi umblă bezmetice în toate părțile, picioarele dansează o coregrafie a lor, iar buzele plioscăie și turuie fără încetare.

Mă privește galeș cum încerc să-i îndes creația gastronomică în lingură. Când simte că încărcătura a ajuns suficient de aproape pentru a fi devorată, întoarce capul nepăsătoare lăsându-mă cu ochii în soare, sau mai bine zis cu lingura în aer.

Trag aer adânc în piept și pregătesc următoarea rundă. De data asta iau mai puțin, imit avionul, pasărea, câinele. Ea zâmbește mulțumită. Deschide gura. Dau să-i livrez produsul – hop! și închide gura.

O privesc fix. Simt cum mi se zbat tâmplele: tic, tic, tic. Ea îmi răspunde cu un chicotit și își reia activitățile de rutină. Lovește cu palmele de masă, își flutură picioarele bezmetic, țipă și chiuie…

După alte câteva încercări disperate, reușesc să-i mai servesc două-trei lingurițe. Nu mai mult. Paradoxul se întâmplă atunci când se vede liberă de contract. Ar fi gata să înfulece tot ce vede că mănâncă adulții. Este foarte interesată de orice gură care se întâmplă să devoreze ceva prin preajmă. Mai mult, ca o fire responsabilă ce este, nu se lasă până nu bagă mânuțele dolofane în farfurii și cești pline, până nu trage de prăjitura abia începută de tati, sau până nu rupe bucăți din banana de pe farfurie.

În altă ordine de idei, chiar dacă face într-un mare fel când este așezată pe scaunul ei pentru a fi hrănită, tind să cred că ea este un bebeluș care iubește mâncarea. Problema e că nu-i prea place compromisul, și nici constrângerile.

Menționez că, deocamdată, nu am apelat la jucării la masă, și nici la desene animate. Dar dacă vom continua în acest rimt, mă gândesc serios să mă înscriu în tagma părinților care cică „aleg căile ușoare”.

Dar voi, ce șmecherii ați descoperit pentru a-i determina pe picii voștri să fie concentrați și mâncăcioși?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te invit să-mi urmărești blogul, să apreciezi articolul cu un like sau să îl distribui. Aventura abia începe. 🙂