Trei metode de a-ți prinde părul cu o eșarfă de cinci lei

Primăvara își intră deja în drepturi, iar odată cu ea apare și dorința arzătoare a femeilor de a străluci, de a emana culoare și de a inspira. După ce am publicat articolul în care v-am povestit cum am reușit să-mi compun zece ținute (de fapt sunt mult mai multe) cu mai puțin de 50 de lei, în căsuța mea de mesaje am primit multe întrebări: cum, unde, ce? 

Cât pregătesc un articol detaliat despre cum și unde găsiți haine ieftine și frumoase, am găsit pe bancheta din spate o eșarfă colorată, care se asorta de minune cu bluza pe care o port azi. M-am privit în oglinda retrovizoare și mi-am zis că aș putea pune un strop de culoare pe ziua asta de sfârșit de săptămână. 

Iată ce a ieșit:

nnnnn

Inițial mi-am propus să am un un look lejer și să-mi las părul în bătaia vântului, fără a-i permite să-mi vină peste față și să-mi intre în ochi. Am legat eșarfa în jurul capului, definitivând mișcarea cu un nod rebel.

IMG_3281

 

M-am gândit apoi, cum ar fi să abordez un look mai romantic. Mi-am prins o parte din păr într-o coadă simplă, în jurul căreia am trecut eșarfa:

IMG_3283

Am obținut o coafură cu care aș putea merge lejer la birou, la plimbare în parc cu fetița mea sau chiar la o petrecere cu prietenii. 

IMG_3284

Ultima opțiune este și cea care îmi place cel mai mult. O coadă simplă, la bază, împrejmuită de o eșarfă colorată, va reuși, cu siguranță, să scoată din anonimat orice ținută.

IMG_3238

Indiferent dacă e vorba de o bluză clasică și o fustă creiona, de o pereche de blugi combinați cu un tricou alb sau de un costum clasic – purtat cu o pereche de adidași, eșarfa poate fi integrată în tot felul de ținute pentru a le oferi un strop de culoare și de stil.

Voi ce ziceți? Aveți eșarfe? Cum le combinați și de unde le cumpărați?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îmblânzește gratiile. Femeia care a ales să fie gardian, pentru a-și demonstra că nimic nu e imposibil

Cu o mișcare scurtă și precisă răsucește cheia în broasca ușii masive din lemn de culoarea abanosului. Își spijină brațul de mânerul din metal pe care îl apasă lin, fără grabă. Din deschizătura care i se ivește în față pătrunde un miros îmbietor de borș, de haine spălate și de copii. Acasă. Cele mai plăcute momente din viața Inei Ghitmanenco încep și se termină acasă. Aici, are dreptul să fie femeie, să fie slabă, să plângă, să râdă… Să facă tot ceea ce nu-și permite atunci când îmbracă uniforma.

Era un copil de 19 ani când a pășit pentru prima dată pragul Penitenciarului Nr.7 de la Rusca. În timp ce fetele de vârsta ei își doreau mărgele și cercei, Ina visa la ziua când umerii ei vor fi împodibiți de epoleți. Când închidea ochii, nu se gândea la rochii de bal ci la cât de bine i-ar veni uniforma peste pieptu-i femeiesc. A ales conștient să intre și să cucerească o lume care se dorea a fi a bărbaților. Nu s-a lăsat înduplecată nici de reticența celor din jur, nici de greutăți. Pe cele din urmă, a învățat să le depășească cu zâmbet și calm, așa cum numai femeile știu să facă. A ales să fie gardian și cu fiecare zi care trecea, se îndrăgostea tot mai mult și mai mult de drumul care i se așternea în față.

„Nu pot să zic că a fost ușor la început. Aveam doar 19 ani,  și dintr-o dată m-am pomenit în mijlocul conflictelor. Deținutele știu să-și manifeste caracterul, și este pe alocuri destul de dificil să le găsești cheia sufletului. Dar un lucru pot să spun cu siguranță: și acum, ca și atunci primesc o satisfacție deosebită de la munca pe care o îndeplinesc”, povestește Ina Ghitmanenco.

Se oprește în fața oglinzii de la intrare și își analizează chipul. La muncă, rareori are timp pentru a se admira în oglindă. De mai bine de un deceniu are grijă de securitatea deținutelor dar și de securitatea societății. Uneori, petrece în compania condamnatelor mai mult timp decât în compania familiei:

 „De 13 ani aceasta este viața mea. De la 7.30 dimineața până la 17.30 seara sunt aici. Când sunt în turele de noapte, îmi dau seama că numai dacă îți iubești cu adevărat meseria poți să o practici cu plăcere. Mi se pare îngrozitor să faci în toată ziua un lucru care nu-ți face inima să cânte”, spune femeia.

ina 1

 

Contrar aparențelor, viața de gardian  nu este deloc ușoară. Pe lângă faptul că trebuie să fie mereu conectată la ceeea ce se petrece pe teritoriul pușcăriei, Ina Ghitmanenco spune cu mândrie că circumstanțe au determinat-o să devină și un bun psiholog:

„Au fost clipe extrem de dificile, trebuie să recunosc. Uneori a fost nevoie să intervin fizic pentru a soluționa anumite conflicte între deținute. Cu timpul, am învățat să-mi dau seama ce se ascunde în inima fiecărei femei care a ajuns după gratii. Deși societatea este deseori tentată să le acuze, în atâția ani de experiență am aflat că unele dintre condamnate au suflet bun, dar sunt nefericite”.

Fire modestă, sinceră și liniștită, gardianul de la Penitenciarul de la Rusca evită să intre în discuții contradictorii. Fiecare interacțiune cu deținutele este o lecție de viață pe care încearcă s-o ofere, sau s-o primească.

„Nu cred că există meserii destinate doar bărbaților, așa cum nu există profesii doar pentru femei. Chiar dacă munca pe care o depun în fiecare zi implică duritate, eu încerc să atașez și latura feminină în tot ceea ce fac. Și condamnatelor le spune deseori: noi suntem doamne și trebuie să ne comportăm ca atare”, mărturisește Ina.

Atunci când tura este predată, iar porțile de fier rămân în spate, Ina Ghitmanenco pășește în lumea ei. O lume diferită de cea de drupă gratii. Își iubește până la lacrimi soțul și copiii și le este recunoscătoare pentru că prin atitudinea lor bineivoitoare reușesc să-i păstreze sufletul de femeie mereu tânăr.

ina 2

 „Băieții mei sunt mândri de meseria mea, iar asta îmi umple sufletul de bucurie. Mă topesc când ajung  acasă după o zi grea, și ei mă întreabă dacă sunt bine, dacă am dispoziție. La fel și soțul. Mi-a fost alături în fiecare pas din drumul meu”, spune femeia.

Spune că nu are regrete și își trăiește cu demnitate soarta. Știe că nu poate întoarce timpul, dar dacă ar putea-o face ar alege din nou să cucerească lumea bărbaților…

ina 3

-Cu ce te ocupi? -Păi, sunt mamă…

Atunci când ai un job care te solicită, când muncești 8, 10 și mai multe ore fără întrerupere, când ești mereu în alt loc, iar fiecare zi este o adevărată surpriză și o veritabilă aventură poate fi destul de ciudat să te pomenești într-o bună zi în concediu de maternitate.

La început eram încântată de ideea că pentru o perioadă nederminată de timp nu voi mai avea grija deșteptătorului, nu mă voi grăbi nicăieri, voi putea să-mi uit telefonul pe unde îmi va pofti inima, voi ieși la plimbări, voi citi, voi dansa, voi privi filme. Voi face zilnic toate activitățile care nu încăpeau în scurtele zile de week-end.

O poveste, nu-i așa?

Mă întorceam azi de la plimbarea de dimineață. Aveam părul prins într-un ciuf în vârful capului și cearcănele prezente la loc de cinste. Într-o mână țineam biberonul și tot cu ea împingeam căruciorul. Mia, bosumflată și mofturoasă stătea ghemuită în celălalt braț și se distra aruncând zornăitoarea galbenă pe jos. În timp ce făceam a nu știu câta genoflexiune încercând să  adun ceea ce ea risipea, m-am întâlnit cu noua vecină, de la cinci.

Frumoasă, machiată, parfumată. Într-o rochie roșie, mulată, care îi scoatea la iveală un corp desăvârșit. Ochelarii de soare, proptiți în vârful nasului, geanta pe umăr, cafeaua „to go” în mâna dreaptă, telefonul de ultim model în mâna stângă. O încântare, pe cuvânt.

Deși nu eram pusă chiar în cea mai favorabilă conjunctură, am fost drăguță și m-am oprit pentru cele câteva fraze de protocol. După ce am stabilit că vremea e minunată și că azi e vineri, deci urmează zilele libere ( serios?), vecina cea frumoasă și stilată și pe tocuri mă întreabă:

-Și? Tu cu ce te ocupi?

Tonul din vocea ei era așa, de parcă ar fi vorbit cu o persoană care se află la reabilitare. (Ciuful din vârful capului o fi fost de vină).

-Păi, sunt mamă.  – am răspuns eu scurt.

M-a privit mirată și parcă ușor dezamăgită.

-Asta e clar. Dar în afară de asta? Doar stai acasă toată ziua.

Pe bune? Cu ce mă ocup în afară de asta? :))))

I-am mormăit sub nas că nu reușesc să fiu foarte multe alte lucruri, că sunt în concediu de maternitate și că îi urez o zi bună și succes la muncă.

Am intrat în casă cu un gust amar. Dezamăgirea din privirea ei mă urmărea cu nerușinare. Am așezat-o pe Mia pe covor, i-am scos jucăriile din cutie, i le-am aranjat în funcție de preferințele ei. Apoi am început să-i pregătesc prânzul. Să spăl vase. Să pun rufe la spălat. Să revin, să o iau în brațe, să o alăptez. Să mă joc cu ea. Să mă transform în iepuraș-coconaș, și în dulău-câine rău. Să o conving că e ora mesei. Să o distrez în timp ce-i îndes prima lingură de supă. Să-i cânt și să fac ca toate cele când i le servesc pe următoarele. Să rămân calmă când scuipă și își dă pe față cu pireu. Să o spăl pe față și pe mâini. Să șterg stropii pe care i-a lăsat după ce s-a hârjonit cu jetul de apă  de la robinet. Să-i schimb scutecul. Să revin la joacă. Să o opresc ori de câte ori încearcă să se cațere pe pereți. Să n-o las să bage în gură moș-crăciuni din cauciuc și clouni din plastic. Să încerc să o adorm. Și iar să încerc, și iar, și iar… Să reușesc. Să pregătesc prânzul. Să întind rufele proaspăt spălate. Să le calc pe cele uscate deja. Să-mi fac o cafea pe care să n-o beau. Să o îmbrac pe Mia în hainele de plimbare. Să o scot afară. Să mă plimb cu ea. S-o aduc acasă. Să mă joc cu ea. Să-i pregătesc pireul de fructe. Să o conving să mănânce. Să o spăl. Și tot așa la nesfârșit.

Acum revin și întreb: cu ce mă ocup în afară de faptul că sunt mamă? Păi, nu prea mă mai ocup cu nimic…

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu te invit să-mi urmăreșt blogul. Susține-mă cu un like și un share și nu uita: să fii mamă e minunat, iar aventura abia începe.