Aseară, în timp ce o adormeam pe Mia, rulam la nimereală pe telefon fluxul de știri. Privirea mi s-a oprit aproape involuntar asupra unui titlu care m-a înfiorat. O prezentatoare de la postul de radio BBC a ieșit la jumătatea emisiunii pe care o prezenta în direct. Femeia a spus că are nevoie de o pauză. Apoi s-a sinucis.
Jurnalista avea 41 de ani și trei copii. Presa americană scrie că ea ar fi suferit de depresie. Alte surse menționează că femeia deseori spunea că se simte neînțeleasă.
Despre depresia de după naștere am mai scris pe blog, și ne-am lămurit că părerile referitor la acest subiect sunt împărțite. Depresia este un fenomen care încă nu are dreptul la viață în Republica Moldova. Și asta e trist.
Ce vreau să spun în articolul de astăzi este, însă, altceva. Pe vremea când mamele și bunicile noastre aveau copii mici maternitatea nu era o presiune așa de mare. Chiar dacă aveau mult de muncă, chiar dacă trebuiau să spele cămășile cu mâna și vasele cu buretele. Mamele și bunicile noastre nu aveau pe umeri povara comparației.
Or, în prezent, să fii mamă nu mai înseamnă să-ți crești bine copilul, să-ți menții curată casa și fericită familia. Azi să fii mamă înseamnă să fii activă, să ai grijă să fii frumoasă, să mergi la manichiură, la epilare, la coafor, să încapi în hainele dinainte de sarcină, să zâmbești mult, să citești cărți în timp ce ieși la plimbare cu bebelușul, să bei cafele cu spumă densă, să fii prezentă la tot felul de evenimente publice, să ai mulți prieteni și să fii adorată de toată lumea.
Asta vedem peste tot, nu?
Nu prea vezi pe rețelele de socializare mame ciufulite, cu cearcăne și pijamale murdare de vomă de bebeluș, de lapte și de alte chestii care li se întâmplă chiar și celor mai perfecte dintre noi.
Nu prea întâlnim prin postările de pe Instagram istorii despre cât de greu îți este să rămâi calmă și cât de tare ți-ai dori să-ți dai cu capul de toți pereții pentru ați calma frustrarea și nervii.
Este minunat ca în această perioadă de debut de maternitate să beneficiem de ajutoare. Să putem conta pe o bunică, pe un bunic, pe o rudă, pe o prietenă de nădejde. Este grozav să apelăm la serviciile unei bone care să ne elibereze mâinile și mințile măcar câteva ore pe zi.
Adevărul este că cele mai multe dintre noi nu au așa ceva, și sunt nevoite să le facă pe toate singure. Vă spun din proprie experiență că mai grea decât povara zecilor de chestii pe care trebuie să le înghesuie o mamă într-o zi, este povara singurătății și a fricii de a nu fi înțeles.
Noi putem schimba percepția generală despre ceea ce înseamnă să fii mamă, să stai acasă și să nu faci nimic. Chiar putem. Dacă avem mai mult curaj să vorbim despre fricile, despre problemele și despre frustrările noastre. Pentru că ele există, și pentru că sunt convinsă că pot concura pe picior de egalitate cu buzele injectate, unghiile cu sclipici și blănurile scumpe.
Asta nu ne va face viața mai ușoară, nici nu ne va reduce din obligațiuni, dar ne va ajuta să respirăm. Să știm că nu suntem chiar singure în lumea asta mare, și că ceea ce ni se întâmplă este o problemă comună, împărțită în mii și mii de piese…
Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu te invit să-mi urmărești blogul. Susține-mă cu un like și un share și nu uita: să fii mamă e minunat, iar aventura abia începe.
Vise la pachet 