Cu o mișcare scurtă și precisă răsucește cheia în broasca ușii masive din lemn de culoarea abanosului. Își spijină brațul de mânerul din metal pe care îl apasă lin, fără grabă. Din deschizătura care i se ivește în față pătrunde un miros îmbietor de borș, de haine spălate și de copii. Acasă. Cele mai plăcute momente din viața Inei Ghitmanenco încep și se termină acasă. Aici, are dreptul să fie femeie, să fie slabă, să plângă, să râdă… Să facă tot ceea ce nu-și permite atunci când îmbracă uniforma.
Era un copil de 19 ani când a pășit pentru prima dată pragul Penitenciarului Nr.7 de la Rusca. În timp ce fetele de vârsta ei își doreau mărgele și cercei, Ina visa la ziua când umerii ei vor fi împodibiți de epoleți. Când închidea ochii, nu se gândea la rochii de bal ci la cât de bine i-ar veni uniforma peste pieptu-i femeiesc. A ales conștient să intre și să cucerească o lume care se dorea a fi a bărbaților. Nu s-a lăsat înduplecată nici de reticența celor din jur, nici de greutăți. Pe cele din urmă, a învățat să le depășească cu zâmbet și calm, așa cum numai femeile știu să facă. A ales să fie gardian și cu fiecare zi care trecea, se îndrăgostea tot mai mult și mai mult de drumul care i se așternea în față.
„Nu pot să zic că a fost ușor la început. Aveam doar 19 ani, și dintr-o dată m-am pomenit în mijlocul conflictelor. Deținutele știu să-și manifeste caracterul, și este pe alocuri destul de dificil să le găsești cheia sufletului. Dar un lucru pot să spun cu siguranță: și acum, ca și atunci primesc o satisfacție deosebită de la munca pe care o îndeplinesc”, povestește Ina Ghitmanenco.
Se oprește în fața oglinzii de la intrare și își analizează chipul. La muncă, rareori are timp pentru a se admira în oglindă. De mai bine de un deceniu are grijă de securitatea deținutelor dar și de securitatea societății. Uneori, petrece în compania condamnatelor mai mult timp decât în compania familiei:
„De 13 ani aceasta este viața mea. De la 7.30 dimineața până la 17.30 seara sunt aici. Când sunt în turele de noapte, îmi dau seama că numai dacă îți iubești cu adevărat meseria poți să o practici cu plăcere. Mi se pare îngrozitor să faci în toată ziua un lucru care nu-ți face inima să cânte”, spune femeia.
Contrar aparențelor, viața de gardian nu este deloc ușoară. Pe lângă faptul că trebuie să fie mereu conectată la ceeea ce se petrece pe teritoriul pușcăriei, Ina Ghitmanenco spune cu mândrie că circumstanțe au determinat-o să devină și un bun psiholog:
„Au fost clipe extrem de dificile, trebuie să recunosc. Uneori a fost nevoie să intervin fizic pentru a soluționa anumite conflicte între deținute. Cu timpul, am învățat să-mi dau seama ce se ascunde în inima fiecărei femei care a ajuns după gratii. Deși societatea este deseori tentată să le acuze, în atâția ani de experiență am aflat că unele dintre condamnate au suflet bun, dar sunt nefericite”.
Fire modestă, sinceră și liniștită, gardianul de la Penitenciarul de la Rusca evită să intre în discuții contradictorii. Fiecare interacțiune cu deținutele este o lecție de viață pe care încearcă s-o ofere, sau s-o primească.
„Nu cred că există meserii destinate doar bărbaților, așa cum nu există profesii doar pentru femei. Chiar dacă munca pe care o depun în fiecare zi implică duritate, eu încerc să atașez și latura feminină în tot ceea ce fac. Și condamnatelor le spune deseori: noi suntem doamne și trebuie să ne comportăm ca atare”, mărturisește Ina.
Atunci când tura este predată, iar porțile de fier rămân în spate, Ina Ghitmanenco pășește în lumea ei. O lume diferită de cea de drupă gratii. Își iubește până la lacrimi soțul și copiii și le este recunoscătoare pentru că prin atitudinea lor bineivoitoare reușesc să-i păstreze sufletul de femeie mereu tânăr.
„Băieții mei sunt mândri de meseria mea, iar asta îmi umple sufletul de bucurie. Mă topesc când ajung acasă după o zi grea, și ei mă întreabă dacă sunt bine, dacă am dispoziție. La fel și soțul. Mi-a fost alături în fiecare pas din drumul meu”, spune femeia.
Spune că nu are regrete și își trăiește cu demnitate soarta. Știe că nu poate întoarce timpul, dar dacă ar putea-o face ar alege din nou să cucerească lumea bărbaților…
Vise la pachet 