„Mdaaa, abia acum realizez cât de departe am ajuns”, exclamă într-o engleză stâlcită sud-coreanul Young-Jin Cha, mijind ochii înguști de după ochelarii cu rame subțiri și negre. Cerul senin de toamnă care se înghesuia insistent printre ramurile pustii ale cireșului bătrân din ogradă, îl făcu pe bărbatul trecut de prima tinerețe să-și perinde agale mâna prin părul des și lung. Coborî în grabă cele câteva trepte, se opri, respiră adânc și continuă să mănânce lacom cu ochii peisajul atât de diferit care i se așternea în față.
Rezemat de pragul înalt, Sergiu, gospodarul casei, zâmbi satisfăcut. Acum câțiva ani, navigând pe internet a găsit un articol care povestea cum oameni din întreaga lume găzduiesc străini, cu scopul de a face schimb cultural de impresii. Deși i s-a părut ușor nebunatică ideea, a împărțit-o, mai în glumă, mai în serios cu soția sa. Pentru că-și cunoaște prea bine nevasta, știa că Dina îi va întâmpina propunerea cu scepticism. Dar mai știa că la fel ca și el, soția sa are o dorință nestăvilită de a face cunoștință cu oameni și culturi noi. Așa a început aventura familiei Alistar în lumea couchsurfing-ului.
Couchsurfing este o modalitate inedită și deloc costisitoare de a călători și de a-ți îmbogăți arealul cultural. Frumusețea acestei experiențe constă mai ales în faptul că stând acasă la persoana care acceptă să te găzduiască, simți exact ce înseamna viața din țara sau orașul în care ai ajuns. Altfel spus, dacă mergi în Franța, încalți pantofii francezilor și preț de câteva zile trăiești realitatea lor.
Din clipa în care au decis de comun acord să deschidă ușa casei lor pentru diferiți oaspeți din diverse colțuri ale lumii, viața celor doi Alistari s-a schimbat. Fiecare vizitator aducea cu el o fărâmă dintr-o lume nouă, necunoscută și atât de interesantă.
„Poate fi destul de dificil să ajungi în toate țările de pe globul pământesc. Dar e foarte frumos să poți să aduci întreaga lume în casa ta. Unde mai pui că nu sunt mulți moldovenii care se pot lăuda că deși ei nu au fost în Coreea de Sud, de exemplu, Coreea a venit la dânșii”, spune Sergiu Alistar cu un zâmbet generos pe față.
Optimist, plin de viață, îndrăgostit de fotografie, bărbatul încearcă să trăiască cu pasiune. Privește lucrurile dintr-o perspectivă amplă, poate de aceea se încumetă să experimenteze fără frică.
„Nu pot să spun că avem temeri înainte de a ne primi oaspeții din străinătate”, adaugă bărbatul deschizând trusa cu obiective pentru aparatul de fotografiat aranjate frumos.
„Fiecare solicitare este însoțită și de o descriere amănunțită a persoanei. Întotdeauna poți să refuzi un potențial vizitator, în cazul în care ți se pare suspect sau agresiv. Pentru noi cel mai strict criteriu de selecție ține de interese comune. Aceleași pasiuni sunt, de regulă, garantul unor discuții interesante și armonioase”.
Îl privesc cum se îndreaptă spre dulapul din lemn masiv așezat în colțul camerei spațioase. Deschide un sertar și scoate de acolo un plic alb, plin cu fotografii. Portrete în mare parte.
„Acestea-s „pașapoartele” vizitatorilor noștri”, spune cu o urmă de mândrie în glas. „E un fel de condiție pe care le-o pun celor care ne calcă pragul. Nu încerc neapărat să surprind ceva prin intermediul lor. Le păstrez cu drag, iar atunci când le privesc, îmi amintesc cum am petrecut timpul cu fiecare dintre acești oameni”.
Cu o mișcare îndemânatică a răsturnat conținutul plicului pe masa acoperită cu o pânză albă, brodată. Gestul a umplut fața de masă cu chipuri vesele, și mai triste. Ochi înțelepți, mai tineri, și mai bătrâni, mă priveau din cele câteva zeci de fotografii.
„Ea este Mel. A venit din Turcia”, povestește Sergiu cântărind în mână imaginea unei femei de vârsta a doua, cu ochi senini și blânzi și zâmbet larg. ”Prezența ei emană foarte multă căldură. De parcă te-ar strânge bunica în brațe”, adaugă bărbatul fixând preț de câteva clipe fotografia cu privirea
„Sau Alex, de la București”, ridică poza unui tânăr zâmbăreț care ține în mână un pahar cu vin roșu, moldovenesc. „Cu el am rămas și acum în relații bune”, spune Sergiu Alistar cu satisfacție în glas.
Am vrut să știu cum reușește familia Alistar să găsească acea punte de legătură în comunicarea cu oaspeții lor. Cu același zâmbet cald pe față, Sergiu povestește că le solicită vizitatorilor să cunoască limba rusă sau limba engleză.
„Totuși, odată am primit un vorbitor de limbă franceză. Vorbea rău engleza, dar partea bună e că o înțelegea. Eu, la rândul meu, vorbesc rău franceza, dar o înțeleg. Așa și comunicam: el întreba în franceză, eu răspundeam în engleză. Toate barierele au fost depășite când am început să culegem împreună piersici. Mi-a fost de mare ajutor”, recunoaște Alistar.
Așezându-se pe un scaun fără spetează, și-a sprijinit un cot de colțul mesei.
„E minunat cum se pot crea relații între oameni absolut străini în doar câteva clipe de interacțiune. Unii oaspeți, odată intrând în casă îmi dădeau senzația că sunt niște vechi prieteni, pe care nu i-am văzut demult, și cărora am atâtea să le spun. De regulă, contactul se leagă în primele clipe”, explică gospodarul de la Mileștii-Mici.
Atunci când deschide ușa pentru vizitatori, familia Alistar le pune cu drag pe masă bucate moldovenești.
„Nu avem un meniu special. Ce pregătim pentru noi, le propunem și lor. Dacă își doresc să descopere mai mult din cultura noastră gastronomică, le sugerăm localuri reprezentative. Când am mai mult timp liber, îmi însoțesc oaspeții în excursii”, adaugă Sergiu.
În timp ce aduna zecile de fotografii, înghesuindu-le între pereții subțiri ai plicului, bărbatul mărturisește că și-a propus să realizeze cel puțin 100 de portrete ale străinilor care-i calcă pragul.
L-am întrebat cu ce impresii pleacă vizitatorii din țara noastră.
Râde.
„Părerile sunt diferite. În mare parte bune. Nici nu au cum să fie altfel, pentru că eu, ca un moldovean veritabil, nu las pe nimeni să plece fără să facă cunoștință îndeaproape cu cartea noastră de vizită. Iar după un pahar de vin rece, proaspăt scos dintr-un poloboc de lemn, inima se încălzește, iar realitatea…se colorează”.
sursa foto: alistar.md
Vise la pachet 