Când eram tânără și neliniștită ordinea din jur era o noțiune absolut relativă. Când am intrat în concendiul de îngrijire a copilului, dar și înainte de asta, în ultimele luni de sarcină, am început să observ că dispoziția mea este direct proporțională cu felul în care îmi arată casa. La început mi se părea un lucru normal, chiar mă mândream cu dorința mea neobosită de a strânge orice lucru care stă la întâmplare. Apoi, am sesizat că această dorință devine incontrolabilă și că mă face tristă atunci când nu reușesc să-mi ating scopul. Psihologii ar avea, cu siguranță o explicație științifică pentru abordarea asta: fie că așa era singura modalitate de a mă simți stăpână pe situație, fie că înțelegând că viața mea o ia razna, aveam nevoie de un lucru care să-mi țină mintea ocupată. Nu știu.
De când suntem la autoizolare, gluma s-a îngroșat. În casă nu mai e ordine niciodată, iar toate tentativele mele de a face curățenie generală sunt ruinate imediat cum ultimul fir de praf a fost șters, mopul pus în debara, iar aspiratorul strâns și pus sub scaun, după ușă. Faptul că nu ieșim nicăieri, nu comunicăm cu nimeni și nu avem prea multe opțiuni de distracții amplifică, de asemenea, starea mea generală de rău.
Realizasem la un moment dat că mă supăram și mă enervam pe Mia pentru că nu-mi respectă munca și că face haos în câteva minute după ce eu m-am chinuit ore la rând să fac curățenie. Din cauza acestei situații simțeam că nu mai pot fi nici productivă, nici creativă. Mă uitam cu jind la imaginile de pe net unde toate lucrurile erau puse la locul lor și mă gândeam cum le reușește unora.
Apoi am realizat un interviu cu un psiholog și, printre altele, i-am adresat și această întrebare: cum facem față haosului și cum menținem ordinea în casă când avem copii mici?
Răspunsul a fost genial de simplu: nicicum.
„A avea un copil în casă și a fi curat este imposibil. Copilul are nevoie să caute, să scoate lucruri, să-și dezvolte spiritul de observație și experimente. Ei au nevoie de perioada asta de explorare pentru a se dezvolta. Mamele trebuie să fie calme, dar să-i implicăm pe cei mici în curățenia de după. Dacă nu-i lăsăm să facă dezordine lăsându-i să se joace – le lezăm niște drepturi”, explică psiholoaga Cezara Dilevschi.
Mai mult, specialista este convinsă că anume copiii, animalele de companie, munca în grădină sau îngrijirea florilor de la balcon ne pot ajuta să trecem mai ușor peste situația asta grea și necunoscută numită – autoizolare.
„Persoanele care au copii se izolează pe această perioadă de timp dar au alături copii, case, curți, flori vor trece peste această perioadă mai ușor. Atunci când sunt ocupate mâinile, când ai de cine avea grijă, ai pe cine suna, cu siguranță te simți mai ușor. Chiar dacă copiii provoacă mult haos, dezordine, ei sunt cei care ne vor ține în aria de conștientizare rațională și flexibilă. Când avem copii și muncim de acasă, iar copiii sunt prin preajmă – e mult mai bine. Chiar cu implicarea dezordinii, gălăgiei, mofturilor, asta ne va ține mult mai conectați la realitate și nu-i va permite minții să o ia în diferite părți. În aceste momente, a avea grijă de cineva este un scut de apărare și pentru sănătatea mintală”.
Chiar și așa, încă nu pot să scap de această năpastă. Poate știți voi vreo soluție? Cum faceți față situațiilor în perioada asta și cum reușiți să vă păstrați calmul și luciditatea?
Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.
Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!
Vise la pachet 