Se cațară cu picioarele pe pernă, bate cu pumnii în canapea, mă scrutează cu jumătate de privire, apoi țipă din adâncul plămânașilor mici, dar voinici:
-Aaaaaaaaa!
Lipsa mea de reacție o enervează și mai rău. Se apropie, începe să mă tragă de pantaloni, apoi de bluză. Își încleaștă pumnișorii ca două cepe și mă lovește cu forță. E supărată pentru că nu-i dau voie să-mi ia telefonul. I-am explicat de ce nu i-l dau, am încercat s-o distrez cu cele nouă cuburi colorate aruncate pe podea, apoi cu cele două păpuși decapitate. Nimic. Caracteru-i prinde contur în fiecare zi, iar odată cu el și puterea de a insista pe propriile dorințe.
Tot mai des aud în ultima perioadă cum părinții moderni reușesc să-și domolească odraslele fără a le certa, fără a le spune „nu” și fără a le clătina drepturile. Încă din burtă copiii noștri au zeci de drepturi, toate foarte importante și decisive în crearea viitoarei personalități.
Când ajung la grădiniță ei știu că au dreptul la propria opinie, la propria decizie și la propria alegere. Piticii prind informația asta din zbor, o îmbrățișează cu plăcere și învață încă din găoace să o folosească așa cum le place și când le place.
În ultima perioadă mă frământă așa o întrebare: unde este limita drepturilor pe care le oferim cu atâta generozitate copiilor? Cum să ne asigurăm că odată cu privilegiile pe care îi învățăm să și le apere, ei reușesc să înțeleagă și noțiunea de „obligație”. Știu că în tendințele parentingului modern acest cuvânt se vrea a fi ars pe rug, pentru că pare cam dur, cam traumatizant, cam de modă veche…
Și totuși, cum facem ca odată cu atâtea drepturi nenumărate, să le oferim odraslelor noastre și un strop de bun simț, un pic de responsabilitate și (de ce nu? ) un pic de respect față de cei din jur, dar și față de propria persoană.
Zic asta pentru că se întâmplă să văd uneori fructele educației moderne și rămân îngrozită de cât de nepoliticoși, lipsiți de tact și răutăcioși pot fi unii omuleți de nici cinci ani împliniți. Cum pot să rezume orice discuție la faptul că ei au drepturi, și cum rămân reci la rugile părinților de a se domoli și de a pune jos telefonul, cheile de la mașină, farfuria, etc…
Dar voi, dragi mămici, cum credeți? Fac obligațiile parte din educația cu blândețe, sau o asemenea abordare taie aripile și știrbește din personalitatea celor mici?
Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.
Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!
sursă foto: pinterest.com
Vise la pachet 