Mama e și ea femeie. Știați?

Zilele trecute o colegă de la birou zicea că urmează să-și viziteze o prietenă care a devenit mamă acum câteva luni. Pentru că, deocamdată, colega de care vă povestesc nu are copii, întreba cu ce daruri ar fi frumos să meargă în ospeție.

Răspunsurile au răsărit imediat, din toate părțile: bavețică, lingurițe, platouri secționate, borcănașe cu piureuri. Altfel spus, tot felul de chițibușuri de care ar avea nevoie copilul.

Nu mama.

Am observat că din momentul în care naște un copil, de cele mai multe ori, femeia încetează să mai fie percepută de cei din jur ca personalitate aparte. Separată de copil, adică.

Și cumva, mamele încep să se obișnuiască să primească mereu în dar jucării, zornăitoare, inele pentru dentiție și tot felul de elemente asemănătoare.

Și zâmbesc.

Și spun mulțumesc.

Pentru că sunt bine crescute.

Nu pentru că le place.

În realitate, aceste femei își doresc să fie percepute, măcar uneori, altfel decât la pachet cu cel mic.

Își doresc să primească mici atenții care le sunt destinate exclusiv lor.

S-ar bucura nespus dacă cei care le bat la ușă pentru a le giugiuli puiul ar veni nu cu jucării ci cu o cafea, de exemplu. Și i-ar propune să meargă în parc, unde ar putea să stea pe o bancă, să savureze băutura și să se relaxeze.

Cinci minute.

Sau dacă ar primi așa, pe neașteptate, o cremă pentru mâini. Aveți idee câtă veselă spală o mamă care nu face nimic în timp ce se află în concediu?

Sau de câte ori pe zi spală fundulețul bebelușului?

Sau câte covoare și pardoseli freacă încercând să potolească debandada pe care o lasă în urma lor cei mici?

Dorința de a primi atenția pe care o merită, de altfel, nu le face pe femei să fie mai puțin mame. Nici nu le transformă în niște egoiste degenerate care nu-și iubesc copiii.

Serios.

Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să zic, e ca și cum ați avea o mașină la care țineți mult, și din momentul în care ați achiziționat-o ați primi de fiecare dată în dar lavete pentru șters geamurile, odorizante și ustensile pentru curățat parbrizul…

În altă ordine de idei, mamele blânde, dulci, grijulii și puternice sunt și ele femei.

Știați?

***

Îți mulțumesc că ești alături de mine și citești ce scriu. Contează. Mult. Dacă îți place ce fac, te rog să mă susții. Nu-ți cer bani, cer ceva mai mult: un pic din timpul tău prețios.

În cazul în care vrei să vezi ce mai scriu, te rog să te abonezi la blogul meu.

Dacă vrei să râzi de poznele pe care le face Mia, dă un like paginii Vise la Pachet.

Și dacă vrei să vezi ce gătim, cum dansăm, pe unde mergem și cum ne îmbrăcăm, vizitează-ne pe Instagram.

Diferite, dar la fel. Opt lucruri pe care le au în comun toate mamele din lume

Blonde sau brunete, înalte sau minione, trase ca prin inel sau ceva mai pufoșele, vesele sau posomorâte, sociabile sau timide. Gândim diferit, ne propunem diverse lucruri și sperăm să atingem tot felul de apogeuri. Încercăm să facem totul ca la carte, dar ne mai și lăsăm duse de val. Totuși, există lucruri care ne unesc, ne solidarizează și ne fac să ne punem aceleași întrebări: copiii noștri.

Asta, dar și faptul că ne trăim maternitatea însoțite de aceleași zile fără chef, de aceleași emoții care nu ne lasă să respirăm și de aceeași sete nesfârșită de somn, de timp liber, de intimitate.

Mai jos am să scriu care sunt în viziunea mea cele opt  lucruri care trag semne de egalitate între toate mamele lumii.

Zile proaste

Captură de ecran din 2019.04.30 la 15.37.54

Deși încercăm să fim pozitive, să gândim la rece și să planificăm în detaliu planul de acțiune pentru următoarele 24 de ore, deseori ni se întâmplă să dăm cu oiștea-n gard. Știți clipele acelea în care ai vărsat cafeaua peste albiturile proaspăt schimbate? Sau când ai scăpat prea multă sare în borșul pregătit pentru prânz? Sunt doar câteva dintre detaliile care îți prevestesc o zi proastă. Nu face să ne dăm de ceasul morții, însă. La fel ca și zilele bune, cele proaste fac parte din viață și din maternitate. Când vedem că se întrece gluma ne calmăm cu ideea că trece și asta. Pentru că la urma urmei, toate trec.

Copii capricioși

Captură de ecran din 2019.04.30 la 15.42.05

Chiar și cele mai exemplare mame, cu cele mai bune tactici de educație sunt nevoite să înfrunte capriciile copiilor. Fie că o fac din oboseală, din plictiseală sau din dorința de a se poziționa și mai mult în centrul universului, picii știu cum să capteze toată atenția și să-și transforme mamele în ostatice emoționale. Când îți simți nervii întinși ca o strună, amintește-ți că nu ești singură: mii de femei trec în aceste clipe prin aceeași experiență ca și tine.

Sentimentul de vinovăție

Captură de ecran din 2019.04.30 la 15.44.05

Dacă petreci foarte mult cu puiul tău – te simți vinovată că nu-l lași să fie independent și că nu te dezvolți pe plan profesional. Dacă alegi să îți dezvolți cariera în paralel – simți o vină apăsătoare pentru faptul că nu îi acorzi destulă atenție copilului. Când iei  pauze, când nu reușești, când e bolnav, când nu se comportă așa cum ai vrea, când e supărat. Toate aceste situații ne fac să ne simțim vinovate. Pentru a scăpa de această povară imaginară ar trebui să începem să ne oferim mai multă susținere. Pentru noi, dar și pentru mamele din anturajul nostru. O vorbă bună nu ne costă nimic, dar poate fi un punct de sprijin neașteptat și atât de necesar.

Dezordinea din casă

Overwhelmed exhausted tired of cleaning

Este aproape imposibil să îți menții casa într-o permanentă ordine dacă ai unul sau mai mulți copii mici. Totuși, ceea ce trebuie să știm este că jucăriile care răsar în fiecare dimineață ca ciupercile după ploaie nu ne fac să fim niște mame mai rele, la fel cum vasele care se adună pe parcursul zile în chiuvetă nu ne retrage statutul de gospodine. Noi știm mai bine decât oricine că în fiecare zi încercăm să fim cea mai bună versiune pe care o putem obține. Și dacă azi nu ne-a reușit, mai încercăm și mâine.

Sentimentele de dezamăgire

relationship-disappointment

Avem zile (sau chiar săptămâni) în care simțim că am obosit de această aventură numită „maternitate” . De prea puține ori spunem asta cu voce tare, dar nu e un secret în faptul că este obositor să fii mamă. Dacă ești acasă toată ziua, ai o mie de lucruri de făcut, o mie de griji și tot atâtea responsabilități. Dacă mergi la muncă – de asemenea. Avem clipe în care tot ce ne dorim este un pic de liniște, un pic de intimitate. Mergem pe o cale care ne determină deseori să punem grijile altora în prim plan, iar asta poate fi foarte obositor.

Senzația de inferioritate

inferior

Într-o lume plină de perfecțiune demonstrativă, e destul de greu să nu te simți inferioară. Să fim sincere, cu toate avem în lista de repere mame pe care le admirăm pe ascuns și la nivelul cărora am vrea să ajungem dintr-un motiv sau altul. Totuși, chiar și acele femei au uneori momente în care se simt mai prejos decât alte exemple, care de la distanță par și mai perfecte. Cu toții avem plusuri și minusuri. Singura cale de a ne menține echilibrul emoțional este să ne acceptăm cu bune și cu rele și să învățăm să ne iubim viața așa cum este ea.

Nevoia de ajutor

mother

Cum ar fi dacă atunci când vedem o mamă alături de copiii ei pe stradă, la cumpărături sau prin parc, i-am zâmbi și i-am spune că e grozavă? Că e minunat ceea ce face. Nu îi vom ușura misiunea, dar îi vom oferi o mână invizibilă de ajutor. De susținere. De încredere.

Iubirea necondiționată

love

În pofida zilelor trăit la intensitate maximă și a nopților fără somn. În pofida momentelor grele și a îndoielilor veșnice. În pofida fricilor și a viselor care au rămas neîndeplinite, cel mai important lucru pe care îl au în comun toate mamele din Univers ține de iubirea necondiționată și nesfârșită pentru copiii lor.

Dar voi, dragi mame, ce credeți avem toate în comun?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!

Trăiește visul japonez prin prisma realității de acasă. Istoria unei tinere care și-a urmat iubirea în Țara Soarelui Răsare

„Viitorul depinde de noi”, își zise în gând sorbind din ceaiul încă fierbinte. Este o dimineață frumoasă, cu soare generos, iar ea are atâtea de făcut. Închide ochii și inspiră aerul acestui oraș care în ultima jumătate de an i-a devenit „acasă”. Peste tot în jur vede oameni cu fețe binevoitoare, dar grăbite. „Japonezii nu au vreme de pierdut. Eficiența este crezul lor”. Constatarea îi este însoțită de un zâmbet. O inspiră această învălmășeală de gânduri matinale. Cu o mișcare ușoară își lasă pe spate părul lung, de culoarea abanosului. În treacăt, parcă pe furiș, își admiră reflexia care se oglindește din vitrina unui magazin. Îi place ceea ce vede. O femeie care iubește este întotdeauna o femeie frumoasă.

De aproape un an, Alina Vodă trăiește un adevărat vis japonez. Nu s-ar fi gândit vreodată că va ajunge să locuiască anume în Țara Soarelui Răsare. Destinul avea, însă, alte planuri pentru ea. Mânată de iubire, dar și de dorința de a fi o echipă și un punct de sprijin pentru soțul său, tânăra s-a pomenit într-o lume nouă, diferită și fascinantă.

„Mi-am urmat soțul, care a fost detașat  în cadrul Ambasadei Republicii Moldova la Tokio. Deși nu m-am gândit că voi locui în această parte de lume, Japonia nu obosește să ne surprindă prin amabilitatea, respectul și organizarea locuitorilor săi, diversitatea și profunzime culturii milenare nipone, precum și inovațiile aplicate în sfera publică și privată”, povestește Alina.

Fiind o tânără activă, dornică să descopere și să învețe în permanență lucruri noi, granițele și miile de kilometri nu o împiedică pe Alina Vodă să contribuie la dezvoltarea orașului în care s-a născut:

„Am decis să mă implic la distanță la dezvoltarea platformei comunitare „Primăria Mea”. Probabil pentru că suntem generația Independenței, avem o dorință puternică de a contribui la dezvoltarea democrației participative, civice, prin urmare împreună cu colegii de la Primăria Mea, monitorizăm sistematic activitatea consilierilor municipali și a serviciilor primăriei”.

Fiind soție de diplomat, Alina încearcă să fie alături de alesul inimii ei în fiecare pas pe care acesta îl face în viață.

„Îl însoțesc pe soțul meu la evenimente publice și mă implic alături de echipa ambasadei la organizarea unor evenimente de prezentare a imaginii Republicii Moldova în Japonia”, spune tânăra.

Iubește Moldova, dar respectă țara care o găzduiește. De aceea, consideră de bon-ton să cunoască măcar parțial limba japoneză. Misiunea, deși deloc simplă, se pare că nu este imposibilă:

„Rutina zilnică include și câteva ore pe săptămânâ dedicate studierii limbii japoneze. Deși scopul meu nu este să vorbesc fluent această limbă, vreau să reușeșc să pot comunica cu oamenii pe care îi întâlnesc și să le pot mulțumi pentru bunăvoința cu care ne-au primit la ei acasă”.

Alături de soțul ei, Daniel Vodă, Alina a călătorit mult în ultimii ani, de aceea era pregătită pentru diferențele culturale cu care urma să se ciocnească în Japonia. Visa cu ochii la deschiși la viața pe care avea să o aibă în Țara Soarelui Răsare, pe care din start o asocia cu țările înalt industrializate din Europa de Vest. Vorbește cu zâmbet despre primele descoperiri făcute pe cont propriu în această țară.

„Am fost uimită să constat faptul că niponii nu vorbesc la fel de frecvent limbile străine. Fiind un stat mononațional, această necesitate îi vizează pe cei care fac afaceri cu alte țări străine sau a căror activitate este asociată cu cetățenii străini. Totodată, acest lucru nu îi împiedică să manifeste o atitudine ospitalieră față de fiecare străin care poposește în Țara Soarelui Răsare. O altă diferență culturală, pe care am putea fără ezitare să o adoptăm și în Republica Moldova ține de manierele în societate – rareori vei întâlni persoane care să nu aibă „cei șapte ani de acasă”. Anume acest lucru facilitează interacțiunea în public”, povestește Alina.

Fiind implicați în mai multe activități consecutive, Alina și Daniel Vodă se declară îndrăgostiți în mod irecuperabil de Republica Moldova. Anume din acest motiv, fiecare lucru nou pe care îl văd în țările în care merg le servește drept motiv de inspirație:

„Avem o listă extinsă din lucruri pe care am dori să le aducem acasă – primul lucru însă, în această listă este eficiența. Această calitate a niponilor este rezultatul contribuției comune a membrilor societății și ceea ce transformă această țară într-una extrem de inovativă și prosperă. Avem și multe similitudini cu poporul japonez: promovarea portului popular, respectul față de generațiile în etate, pasiunea pentru peisajul rustic și tradițiilea asociate acestuia, satul fiind locul unde de generații admirăm frumusețile naturii, la fel cum o fac și niponii”.

Alina crede în forțele Republicii Moldova. Este convinsă că țara noastră are un potențial turistic extraordinar. Ea susține promovarea sectorului vitivinicol, a mănăstirilor  și a altor locuri pitorești,  dar consideră că turismul gastronomic ar merita o atenție deosebită.

„Fiind departe de casă, dorul de gusturile produselor noastre se intensifică. Brânza de oi sau vaci, murăturile, cireșile, vișinele, ardeii marinați și alte delicii specifice zonei noastre, trebuie promovate intens”, spune tânăra.

Mai mult, Alina Vodă are ferma convingere că fiecare persoană care trece de granițele țării noastre devine un ambasador cultural al acesteia:

„Cu cât ne îndepărtăm spre est sau vest, străinii nu ne cunosc frumoasele tradiții și obiceiuri. Personal, fiind implicată încă din școală în diverse proiecte internaționale, am simțit nevoia să am de fiecare dată la îndemână o hartă, niște ciocolate moldovenești și broșuri despre Moldova. Acum, pentru soțul meu, promovarea imaginii Republicii Moldova a devenit și o atribuție din fișa de post.  Ne face plăcere să le povestim străinilor despre țara noastră și să îi încurajăm să ne viziteze. Japonezii sunt un popor cu un nivel înalt al educației, prin urmare  sunt foarte informați și majoritatea covârșitoare au auzit despre Republica Moldova. Mai mult, ei sunt deschiși să participe la evenimentele de prezentare a culturii țării noastre”.

Vorbește cu mult entuziasm și licăr în priviri despre baștina sa. Spune că cea mai mare comoară a Moldovei rămân a fi oamenii. Mai ales tinerii, care pot și trebuie să facă țara să prospere.

„Fiecare  tânăr trebuie  să-și atingă obiectivul de a avea studii de calitate în domenii care să îi ajute să devină competitivi pe piața muncii. Performanța academică trebuie neapărat completată cu implicarea în cât mai multe activități civice și de voluntariat care să le dezvolte capacități practice și să îi facă mai empatici la nevoile celor din jur”, spune Alina.

Cuceresc lumea, sunt o echipă în tot ceea ce fac, dar nu-și văd viitorul decât în Moldova:

„Atât eu, cât și soțul meu credem cu tărie că viitorul nostru este asociat cu Republica Moldova. Țara noastră poate fi transformată prin noi înșine. Această schimbare se realiazează prin decizii oneste, promovarea valorilor democrației, statului de drept și sporirii numărului de inițiative cu țările care împărtășesc această comuniune de valori”.

Alina Vodă își trăiește fericirea pe care o consideră o stare de spirit condiționată de armonie în familia apropiată și extinsă , satisfacția profesională și vise clar conturate pentru viitor. Se bucură de fiecare clipă, investește timp în dezvoltare continuă și perseverează pentru a deveni o personalitate complexă. Am vrut să știu unde este „acasă” pentru oamenii ca ea, călători prin lume:

„ „Acasă ” înseamnă locul în care locuiesc alături de soțul meu, dar în același timp și pâinea coaptă de mama, vinul făcut de tata și  discuțiile virtuale cu oameni dragi din Republica Moldova”.

Zâmbește. Își ridică ochii spre cerul japonez care e la fel de frumos ca cel din Moldova. Inspiră adânc și pășește cu încredere. În minte îi apare din nou același gând: „Nimic nu este imposibil atunci când știm că viitorul depinde de noi”….