Mama e și ea femeie. Știați?

Zilele trecute o colegă de la birou zicea că urmează să-și viziteze o prietenă care a devenit mamă acum câteva luni. Pentru că, deocamdată, colega de care vă povestesc nu are copii, întreba cu ce daruri ar fi frumos să meargă în ospeție.

Răspunsurile au răsărit imediat, din toate părțile: bavețică, lingurițe, platouri secționate, borcănașe cu piureuri. Altfel spus, tot felul de chițibușuri de care ar avea nevoie copilul.

Nu mama.

Am observat că din momentul în care naște un copil, de cele mai multe ori, femeia încetează să mai fie percepută de cei din jur ca personalitate aparte. Separată de copil, adică.

Și cumva, mamele încep să se obișnuiască să primească mereu în dar jucării, zornăitoare, inele pentru dentiție și tot felul de elemente asemănătoare.

Și zâmbesc.

Și spun mulțumesc.

Pentru că sunt bine crescute.

Nu pentru că le place.

În realitate, aceste femei își doresc să fie percepute, măcar uneori, altfel decât la pachet cu cel mic.

Își doresc să primească mici atenții care le sunt destinate exclusiv lor.

S-ar bucura nespus dacă cei care le bat la ușă pentru a le giugiuli puiul ar veni nu cu jucării ci cu o cafea, de exemplu. Și i-ar propune să meargă în parc, unde ar putea să stea pe o bancă, să savureze băutura și să se relaxeze.

Cinci minute.

Sau dacă ar primi așa, pe neașteptate, o cremă pentru mâini. Aveți idee câtă veselă spală o mamă care nu face nimic în timp ce se află în concediu?

Sau de câte ori pe zi spală fundulețul bebelușului?

Sau câte covoare și pardoseli freacă încercând să potolească debandada pe care o lasă în urma lor cei mici?

Dorința de a primi atenția pe care o merită, de altfel, nu le face pe femei să fie mai puțin mame. Nici nu le transformă în niște egoiste degenerate care nu-și iubesc copiii.

Serios.

Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să zic, e ca și cum ați avea o mașină la care țineți mult, și din momentul în care ați achiziționat-o ați primi de fiecare dată în dar lavete pentru șters geamurile, odorizante și ustensile pentru curățat parbrizul…

În altă ordine de idei, mamele blânde, dulci, grijulii și puternice sunt și ele femei.

Știați?

***

Îți mulțumesc că ești alături de mine și citești ce scriu. Contează. Mult. Dacă îți place ce fac, te rog să mă susții. Nu-ți cer bani, cer ceva mai mult: un pic din timpul tău prețios.

În cazul în care vrei să vezi ce mai scriu, te rog să te abonezi la blogul meu.

Dacă vrei să râzi de poznele pe care le face Mia, dă un like paginii Vise la Pachet.

Și dacă vrei să vezi ce gătim, cum dansăm, pe unde mergem și cum ne îmbrăcăm, vizitează-ne pe Instagram.

Diferite, dar la fel. Opt lucruri pe care le au în comun toate mamele din lume

Blonde sau brunete, înalte sau minione, trase ca prin inel sau ceva mai pufoșele, vesele sau posomorâte, sociabile sau timide. Gândim diferit, ne propunem diverse lucruri și sperăm să atingem tot felul de apogeuri. Încercăm să facem totul ca la carte, dar ne mai și lăsăm duse de val. Totuși, există lucruri care ne unesc, ne solidarizează și ne fac să ne punem aceleași întrebări: copiii noștri.

Asta, dar și faptul că ne trăim maternitatea însoțite de aceleași zile fără chef, de aceleași emoții care nu ne lasă să respirăm și de aceeași sete nesfârșită de somn, de timp liber, de intimitate.

Mai jos am să scriu care sunt în viziunea mea cele opt  lucruri care trag semne de egalitate între toate mamele lumii.

Zile proaste

Captură de ecran din 2019.04.30 la 15.37.54

Deși încercăm să fim pozitive, să gândim la rece și să planificăm în detaliu planul de acțiune pentru următoarele 24 de ore, deseori ni se întâmplă să dăm cu oiștea-n gard. Știți clipele acelea în care ai vărsat cafeaua peste albiturile proaspăt schimbate? Sau când ai scăpat prea multă sare în borșul pregătit pentru prânz? Sunt doar câteva dintre detaliile care îți prevestesc o zi proastă. Nu face să ne dăm de ceasul morții, însă. La fel ca și zilele bune, cele proaste fac parte din viață și din maternitate. Când vedem că se întrece gluma ne calmăm cu ideea că trece și asta. Pentru că la urma urmei, toate trec.

Copii capricioși

Captură de ecran din 2019.04.30 la 15.42.05

Chiar și cele mai exemplare mame, cu cele mai bune tactici de educație sunt nevoite să înfrunte capriciile copiilor. Fie că o fac din oboseală, din plictiseală sau din dorința de a se poziționa și mai mult în centrul universului, picii știu cum să capteze toată atenția și să-și transforme mamele în ostatice emoționale. Când îți simți nervii întinși ca o strună, amintește-ți că nu ești singură: mii de femei trec în aceste clipe prin aceeași experiență ca și tine.

Sentimentul de vinovăție

Captură de ecran din 2019.04.30 la 15.44.05

Dacă petreci foarte mult cu puiul tău – te simți vinovată că nu-l lași să fie independent și că nu te dezvolți pe plan profesional. Dacă alegi să îți dezvolți cariera în paralel – simți o vină apăsătoare pentru faptul că nu îi acorzi destulă atenție copilului. Când iei  pauze, când nu reușești, când e bolnav, când nu se comportă așa cum ai vrea, când e supărat. Toate aceste situații ne fac să ne simțim vinovate. Pentru a scăpa de această povară imaginară ar trebui să începem să ne oferim mai multă susținere. Pentru noi, dar și pentru mamele din anturajul nostru. O vorbă bună nu ne costă nimic, dar poate fi un punct de sprijin neașteptat și atât de necesar.

Dezordinea din casă

Overwhelmed exhausted tired of cleaning

Este aproape imposibil să îți menții casa într-o permanentă ordine dacă ai unul sau mai mulți copii mici. Totuși, ceea ce trebuie să știm este că jucăriile care răsar în fiecare dimineață ca ciupercile după ploaie nu ne fac să fim niște mame mai rele, la fel cum vasele care se adună pe parcursul zile în chiuvetă nu ne retrage statutul de gospodine. Noi știm mai bine decât oricine că în fiecare zi încercăm să fim cea mai bună versiune pe care o putem obține. Și dacă azi nu ne-a reușit, mai încercăm și mâine.

Sentimentele de dezamăgire

relationship-disappointment

Avem zile (sau chiar săptămâni) în care simțim că am obosit de această aventură numită „maternitate” . De prea puține ori spunem asta cu voce tare, dar nu e un secret în faptul că este obositor să fii mamă. Dacă ești acasă toată ziua, ai o mie de lucruri de făcut, o mie de griji și tot atâtea responsabilități. Dacă mergi la muncă – de asemenea. Avem clipe în care tot ce ne dorim este un pic de liniște, un pic de intimitate. Mergem pe o cale care ne determină deseori să punem grijile altora în prim plan, iar asta poate fi foarte obositor.

Senzația de inferioritate

inferior

Într-o lume plină de perfecțiune demonstrativă, e destul de greu să nu te simți inferioară. Să fim sincere, cu toate avem în lista de repere mame pe care le admirăm pe ascuns și la nivelul cărora am vrea să ajungem dintr-un motiv sau altul. Totuși, chiar și acele femei au uneori momente în care se simt mai prejos decât alte exemple, care de la distanță par și mai perfecte. Cu toții avem plusuri și minusuri. Singura cale de a ne menține echilibrul emoțional este să ne acceptăm cu bune și cu rele și să învățăm să ne iubim viața așa cum este ea.

Nevoia de ajutor

mother

Cum ar fi dacă atunci când vedem o mamă alături de copiii ei pe stradă, la cumpărături sau prin parc, i-am zâmbi și i-am spune că e grozavă? Că e minunat ceea ce face. Nu îi vom ușura misiunea, dar îi vom oferi o mână invizibilă de ajutor. De susținere. De încredere.

Iubirea necondiționată

love

În pofida zilelor trăit la intensitate maximă și a nopților fără somn. În pofida momentelor grele și a îndoielilor veșnice. În pofida fricilor și a viselor care au rămas neîndeplinite, cel mai important lucru pe care îl au în comun toate mamele din Univers ține de iubirea necondiționată și nesfârșită pentru copiii lor.

Dar voi, dragi mame, ce credeți avem toate în comun?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!

E în ordine să vrei să vorbești despre copilul tău. Chiar este.

Când nu aveam copii, îmi ziceam ( de rând cu multe alte promisiuni aiurite) că atunci când voi fi mamă și voi ieși cu prietenii în oraș nu voi vorbi deloc despre copilul meu. Ca să nu-i plictisesc pe cei care trăiesc într-o altă dimensiune a realității.

Pe atunci gândul mi se părea pe cât de corect, pe atât de ușor de pus în practică. Ce mare scofală să ieși în oraș și să fii haioasă, carismatică, să discuți despre ultimele noutăți și să nu pomenești măcar odată despre ultima mică-mare realizare a odraslei tale?

Apoi, după ce a mai trecut vremea, iar cercul nostru de comunicare s-a restrâns pe de o parte, dar s-a lărgit în partea  familiilor cu copii, observam deseori că și alte mame evită să povestească despre ultimele năzdrăvănii ale piciului lor, chiar dacă și-ar dori foarte mult să facă asta.

Și mă întreb: de ce facem asta? De ce ne temperăm anumite porniri absolut firești?

Haideți să facem un exercițiu de imaginație. Ai un job de vis, mergi cu plăcere la muncă, iar proiectul la care lucrezi acum este pe cale să te definească ca om ca și ca profesionist. În fiecare zi devii tot mai bun în ceea ce faci, te bucuri de aprecierea și admirația celor din jur, dar mai ales simți prețuirea șefului. Ești în acea perioadă a vieții când simți că pui cele mai importante cărămizi la construcția viitorului tău și dedici bucuroasă acestui scop tot timpul tău. Când vei ieși cu prietenii la masă le vei povesti despre proiectul tău? Le vei vorbi despre ultimele realizări și despre cât de minunat te fac ele să te simți? Sau vei uita despre acest aspect care de fapt constituie viața ta la această etapă și vei vorbi despre vreme, parfumuri și filmul cu J.Lo?

Maternitatea nu este o sentință și nici un paravan după care să ne ascundem. Nu este o perioadă rușinoasă, și nu sunt niște luni petrecute în zadar. Activitățile amicilor tăi, care merg la muncă, fac planuri de viitor și pun pe rețele poze din vacanțe exotice, nu sunt cu nimic mai presus decât ceea ce faci tu în fiecare zi. La fel ca și ei, tu te dedici unui scop sau cum se mai spune în lumea modernă: crești organic un proiect. Cel mai important proiect. Cel mai fain, cel mai dulce și singurul care te definește cu adevărat ca personalitate.

Etapa la care ai ajuns acum este absolut fantastică, iar realizările pot fi văzute imediat, pupate pe obrăjori moi și luate de mânuțe dolofane. Sigur că mai dai și chix, te mai enervezi, mai verși câte o lacrimă în timp ce strângi cioburile ultimului pahar din setul acela fain pe care ți l-ai făcut cadou anul trecut de ziua ta.

Totuși.

Atunci când ieși cu prietenii, poți să vorbești despre asta. Chiar poți. Pentru că asta este acum viața ta. Nu parfumurile și nu filmul cu J.Lo. Crede-mă, dacă năzdrăvănia pe care a făcut-o ieri pe piciul tău este haioasă pentru tine, cea care nu mai știi cum reușești să stai dreaptă de la atâta oboseală, va fi haioasă și pentru ceilalți. Iar dacă nu va fi, nu e vina ta.

Simțul umorului e un talent. 🙂

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!

 

 

Și mamele sunt triste câteodată

Aseară, în timp ce o adormeam pe Mia, rulam la nimereală pe telefon fluxul de știri. Privirea mi s-a oprit aproape involuntar asupra unui titlu care m-a înfiorat. O prezentatoare de la postul de radio BBC a ieșit la jumătatea emisiunii pe care o prezenta în direct. Femeia a spus că are nevoie de o pauză. Apoi s-a sinucis.

Jurnalista avea 41 de ani și trei copii. Presa americană scrie că ea ar fi suferit de depresie. Alte surse menționează că femeia deseori spunea că se simte neînțeleasă.

Despre depresia de după naștere am mai scris pe blog, și ne-am lămurit că părerile referitor la acest subiect sunt împărțite. Depresia este un fenomen care încă nu are dreptul la viață în Republica Moldova. Și asta e trist.

Ce vreau să spun în articolul de astăzi este, însă, altceva. Pe vremea când mamele și bunicile noastre aveau copii mici maternitatea nu era o presiune așa de mare. Chiar dacă aveau mult de muncă, chiar dacă trebuiau să spele cămășile cu mâna și vasele cu buretele. Mamele și bunicile noastre nu aveau pe umeri povara comparației.

Or, în prezent, să fii mamă nu mai înseamnă să-ți crești bine copilul, să-ți menții curată casa și fericită familia. Azi să fii mamă înseamnă să fii activă, să ai grijă să fii frumoasă, să mergi la manichiură, la epilare, la coafor, să încapi în hainele dinainte de sarcină, să zâmbești mult, să citești cărți în timp ce ieși la plimbare cu bebelușul, să bei cafele cu spumă densă, să fii prezentă la tot felul de evenimente publice, să ai mulți prieteni și să fii adorată de toată lumea.

Asta vedem peste tot, nu?

Nu prea vezi pe rețelele de socializare mame ciufulite, cu cearcăne și pijamale murdare de vomă de bebeluș, de lapte și de alte chestii care li se întâmplă chiar și celor mai perfecte dintre noi.

Nu prea întâlnim prin postările de pe Instagram istorii despre cât de greu îți este să rămâi calmă și cât de tare ți-ai dori să-ți dai cu capul de toți pereții pentru ați calma frustrarea și nervii.

Este minunat ca în această perioadă de debut de maternitate să beneficiem de ajutoare. Să putem conta pe o bunică, pe un bunic, pe o rudă, pe o prietenă de nădejde. Este grozav să apelăm la serviciile unei bone care să ne elibereze mâinile și mințile măcar câteva ore pe zi.

Adevărul este că cele mai multe dintre noi nu au așa ceva, și sunt nevoite să le facă pe toate singure. Vă spun din proprie experiență că mai grea decât povara zecilor de chestii pe care trebuie să le înghesuie o mamă într-o zi, este povara singurătății și a fricii de a nu fi înțeles.

Noi putem schimba percepția generală despre ceea ce înseamnă să fii mamă, să stai acasă și să nu faci nimic. Chiar putem. Dacă avem mai mult curaj să vorbim despre fricile, despre problemele și despre frustrările noastre. Pentru că ele există, și pentru că sunt convinsă că pot concura pe picior de egalitate cu buzele injectate, unghiile cu sclipici și blănurile scumpe.

Asta nu ne va face viața mai ușoară, nici nu ne va reduce din obligațiuni, dar ne va ajuta să respirăm. Să știm că nu suntem chiar singure în lumea asta mare, și că ceea ce ni se întâmplă este o problemă comună, împărțită în mii și mii de piese…

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu te invit să-mi urmărești blogul. Susține-mă cu un like și un share și nu uita: să fii mamă e minunat, iar aventura abia începe.

 

 

 

 

 

 

 

11 luni

Apele s-au mai liniștit. Bebelușul începe să devină un soi de omuleț complex. Are deja tabieturi, obiceiuri și plăceri.

Trezirea se dă în continuare la șase dimineața. Nu-i place să umble pe ocolișuri, de aceea intră în forță într-o nouă zi. După ce își ia porția de lapte, începe să se cațere pe pereți. La propriu.

Acum își poate folosi mâinile și picioarele cu ceva mai multă îndemânare și nu ratează nicio șansă pentru a-și consolida cunoștințele. Dacă ai nenorocul ca în drumul lui spre glorie să-ți nimereasca capul, e doar problema ta, să știi. Pentru bebeluș nu există obstacole.

După vreo patruzeci de minute de zbenguială necontenită, i se face iar foame. De data asta se așteaptă să-i oferi ceva mai serios, și se lasă așezat, fără prea multe împotriviri, pe scaunul lui.

Cât își simte stomacul gol, gura i se deschide laaaarg. De regulă primele trei-patru îmbucături dispar fără urme. Apoi, pe măsură ce începe să-și potolească foamea, gura se deschide din ce în ce mai greu. Iar tu, ca o mamă bună ce ești, trebuie să fii pregătită și să intervii fix în momentul potrivit. Dacă te lași distrasă măcar pentru o secundă, rezultatele nu vor întârzia să apară. Sub formă de terci cu lapte.

La 11 luni bebelușul știe foarte bine ce înseamnă și cu ce se mănâncă manipularea. Știe când e cazul să zâmbească, să chiuie și să bată din palme, dar și când e momentul oportun pentru a umbla la desaga cu lacrimi.

Este foarte curios. Te urmărește ca o umbră peste tot, și încearcă să atingă fiecare obiect care îi apare în cale.

Știe care îi este numele și reacționează cu plăcere vădită în ochi atunci când este strigat. Nu are un vocabular prea bogat, dar cele câteva silabe pe care le leagă sunt destule pentru a-ți face capul pătrat.

Își venerează piciorușele și nu ratează niciodată șansa de a-și gusta degetele.

Dar cel mai important, la 11 luni bebelușul începe să învețe ce înseamnă independența. Poate să stea în același loc chiar și câteva minute legate pentru a cerceta un obiect. Chiar dacă plictiseala intervine rapid, cele câteva momente costă o avere.

Printre bavețele murdare, scutece pline și obrăjori dolofani ajungi să înțelegi ce minune ții în brațe și să nu înțelegi deloc cum ai trăit înainte fără ea…

Cealaltă latură a maternității. La ce am renunțat de când am devenit mamă

Să fii mamă este minunat! Este cea mai mare binecuvântare! Cel mai divin sentiment! Asta citim pe internet, asta ni se spune de la televizor, asta vedem în ochii celor care încă nu au copii. Expresii care de la atâta folosire au devenit clișee.  Astăzi o să vă spun ce înseamnă pentru mine aventura maternității. Și dacă stau să mă gândesc nu e chiar numai lapte și miere. 🙂

În primul rând, de când sunt mamă, am învățat că somnul e un mare lux. Înainte credeam că banii nu pot fi niciodată prea mulți, acum sunt convinsă că aș fi încântată dacă aș deveni milionară în ore de somn. Am trecut în revistă ultimele nouă luni și am constatat că nu am avut nicio noapte în care să dorm opt ore legate. Sau șapte. Sau șase. Sau cinci. 🙂

Cafeaua.

Un alt lucru pe care am zis să-l punctez este cafeaua de dimineața. Când nu eram mamă – cafeaua era un adevărat ritual. Băută în voie. Cu un film bun, cu o prăjitură delicioasă sau  în mașină în timp ce ne îndreptam spre vreun loc fain. Acum, cafeaua este o loterie. Dacă ai noroc o bei caldă ( nu fierbinte), dacă nu e zi favorabilă – o bei seara, rece, sau n-o mai bei deloc.

Filmele.

Marea mea pasiune pentru cinematografie s-a transformat în marele meu of. În ultimele luni cred că am început de vreo cinci ori să privesc „Games of Thrones”.  Tot de atâtea ori am început un nou sezon din „The Good Wife”. De „Grey’s Anatomy” nici nu mai zic. Am privit 14 sezoane în 9 luni de sarcină și de când sunt mamă nu am reușit să văd patru episoade fără să fiu întreruptă. 🙂

Timpul liber.

Aici poți să faci o șmecherie: dacă reușești să te convingi că statul cu cel mic este un soi de vacanță, s-ar putea să reușești să te simți ca pe insulele Canare. În caz contrar, zilele trec cu viteze luminii, iar timpul acela care urma să fie rezervat doar pentru tine se tot contramandează de la o lună la alta. Cât doarme copilul parcă ai vrea să faci și ordine, să speli și rufe , să faci și ceva de-ale gurii. Să scrii ceva pe blog, la urma urmei.

Intimitatea.

Nu mai există așa ceva. Nicăieri. Oriunde ai merge, orice ai vrea să faci, întotdeauna vor exista la câțiva centimetri distanță o pereche de ochi mari care te vor analiza cu interes. Nu are niciun rost să-i îndemni să plece, pentru că nu vor rata spectacolul nici în ruptul capului.

Distracțiile cu prietenii.

„Eu nu voi fi genul acela de mamă care stă acasă cu bebelușul și face din el tot Universul”. Așa le ziceam prietenilor când am aflat că sunt gravidă. Avântul meu s-a potolit rapid atunci când am văzut cât de multă nevoie are de mine acest boț cu ochi ca mura. Și apoi, chiar de-ar fi să am timp să ies, mă îndoiesc că aș rezista o noapte în club. Vârsta își spune cuvântul, să fim serioși. 🙂

Egoismul.

Ultimul, dar nu cel din urmă. Înainte, contam doar eu și dorințele mele. Dar am fost surclasată și am cedat de bună voie poziția de top din sufletul meu. Poate pentru că simt că am renăscut prin ea, sau poate pentru că devenind mamă am devenit și mai matură și poate un pic mai deșteaptă. Deși nu bag mâna în foc. 🙂

Cum ziceam, nu e doar lapte și miere. Sunt și nervi, și bocete, și pumni strânși. Și sentimentul acela că nu mai poți. Într-o zi am spus de vreo zece ori că nu mai pot. Că cedez. Că nu e pentru mine. Și tocmai când mă gândeam să părăsesc încăperea, ea mi-a zâmbit și m-a readus cu picioarele pe pământ.

Cum să nu mai poți? Dacă nu tu, apoi cine?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te invit să-mi urmărești blogul. Aventura abia începe. 

9 luni

Dimineți târzii, lenevit în pat, o cafea cu lapte savurată în voie, un film bun privit de pe o canapea confortabilă. Ce vis frumos! Ce amintire! 🙂

La aproape nouă luni, bebelușul începe să conștientizeze că timpul zboară cu viteza luminii, iar 24 de ore pot fi neîcăpătoare când ai atâââtea de făcut. De aceea, fiind un responsabil reprezentant al speciei din care face parte, își începe ziua cel târziu la ora 7 dimineața. Deschide galeș un ochi, apoi încă unul. Zăbovește câteva clipe pentru a verifica care este atmosfera în jur. Gândul că ceilalți colocatari dorm îl înaripează și-l catapultează direct pe covor. În cel mai bun caz fără accidente majore.

De acolo își începe activitatea cea de toate zilele. În primul rând lovește fără inhibiții podeaua cu pumnii, pentru a le ura și vecinilor de la doi o zi cât mai reușită. Apoi, respectând cu îndârjire ritualul-țipă: na-naaaaaaaa, ta-taaaaaaa, și pur și simplu: aa-aaaaaaaaa! Câteva clipe de pauză, apoi o ia de la căpăt: ta-taaaaaaaa, na-naaaaaaa, aa-aaaaaa!

Cea mai mare descoperire pe care a făcut-o în ultima vreme este mersul de-a bușilea. La început stângaci și nesigur pe propriile membre, după câteva zile de exercițiu – devine maestru. Iar de acolo începe adevărata nebunie. Ca o lăcustă se perindă prin toată casa, se adăpostește sub mese și scaune și face planuri grandioase pentru cucerirea altor teritorii necunoscute deocamdată.

Orice pat, canapea sau dulap este un prilej grozav de a se ridica în picioare. Chiar dacă odată ajuns în poziție verticală se pomenește pus în dificultate, (pentru că nu știe ce să facă mai departe) asta nu-l oprește să reia mișcarea favorită iar și iar, până la epuizare. Am zis epuizare? Pentru bebeluș acest termen nu există. Și nici nu pare să vrea să știe de el vreodată.

Mâncarea nu mai este un obiect al interesului digestiv. Acum, tot ce seamănă a fi un produs alimentar se transformă în ustensile pentru joacă. Pireul este cel mai potrivit pentru a înlocui plastilina, legumele se transformă în elemente de decor pentru casă, iar supa este o imitație perfectă a havuzului. Un lucru râmâne sacru – sânul. De această religie pare că nu se va dezice niciodată.

În capul bebelușului de nouă luni roiesc o mulțime de întrebări și neclarități: oare ce gust o avea podeaua? Ce se ascunde sub covor? Dar în dulap? Dacă mă cațăr pe ușă, oare se va prăbuși?

Cea mai mare enigmă este, însă, oglinda. De ceva vreme tot încearcă să vadă ce se ascunde în spatele ei. Pentru că nu reușește să afle răspunsul își lovește cu încredere reflecția și chiuie de fericire că de fiecare dată iese învingător.

Este inutil să menționez că orice obiect, de orice natură și în orice stare trece întâi de toate proba gurii. Interdicțiile funcționează doar pe termen scurt, iar orice clipă de neatenție sau rătăcire din partea mamei, este folosită favorabil de către bebeluș. Distracțiile sunt neputincioase în fața curiozității debordante, așa că jucăriile rămân, în continuare, instrumente bune de făcut dezordine în cameră.

După ce face câteva piruete în cada pentru baie și după ce se vârcolește pe toate părțile, într-un final adoarme … fix în centrul patului, ca un adevărat rege ce este.

Când îl privești cum doarme așa, liniștit și îmbujorat, uiți prin câte aventuri te-a plimbat de-a lungul zilei și zâmbești tâmp conștientizând încă odată ce noroc ai că anume el este copilul tău. 🙂

 

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te invit să-mi urmărești blogul. Aventura abia începe. 🙂

Super-eroi și misiuni cosmice din care nu mai vrei să revii în lumea reală

Imaginează-ți  că te trezești  într-o dimineață într-un loc cu decor de aventură, iar tu ești  un super-erou care are  o misiune specială. Nu trebuie să alergi undeva pentru a salva omenirea, nici nu trebuie să ții cont de fiecare bătaie a ceasornicului, dar nici să dormi în voie nu se poate. Un fel de independență dependentă, cum ar veni. 🙂

Acum tu, super-eroul, descoperi că brusc ai devenit dotat și cu niște super-puteri: știi să înțelegi din jumătate de scâncet ce ți se cere, să preîntâmpini cu jumătate de secundă înainte o mișcare greșită, să dormi cu o jumătate de noapte mai puțin și să fii ok cu asta…

Mai mult, în această aventură ai și un coechipier, care asemeni unui erou din desene animate pare să fie hotărât să-ți încurce ițele, să-ți dea bătăi de cap și să nu se lase până nu te epuizează cu cât mai multe misiuni  care se vor îndeplinite imediat.

Deși în mare parte funcționale, uneori super-puterile tale dau greș. Se întâmplă atunci când decizi să schimbi scutecul cu câteva secunde înaintea „furtunii” sau să-ți uiți vrei șuviță de păr liberă. Cea din urmă se transformă imediat într-o sfoară de care coechipierul tău trage cu ardoare încercându-i rezistența. 🙂

Dar asta nu e tot.  Așa cum se și cuvine, în misiunea asta cosmică, tu – super-eroul, ai și niște beneficii. Poți să te maimuțărești când vrei, cum vrei și unde vrei fără să-ți fie frică că vei fi privit cu suspiciune.

Poți să ieși zilnic la plimbare, să stai pe bancă în parc, să miroși flori, să vezi și chiar să studiezi cum înverzesc copacii. Nu e lucru puțin, credeți-mă.

De asemenea, poți să redescoperi lumea din jur, să privești cu uimire păsările, animalele și mașinile. Să te încânte până la lacrimi razele soarelui și să leșini de fericire când reușești să faci ordine și să gătești fără să fii distras.

Filmele par mai interesante, cărțile mai valoroase, iar minutele petrecute în duș – o binecuvântare. Arealul de interese se restrânge, în schimb orizonturile capătă forme și contururi greu de curprins cu puterea minții.

Dar cel mai important: nu mai ești singur. Niciodată. Pentru un super-erou este important să știe că mereu va exista cineva care să aibă nevoie de serviciile lui, nu-i așa?  Anume acest sentiment îi oferă super-eroului nostru super-puteri noi și îl face să-și îndeplinească cu dragoste misiunile.

Iar fiindcă este un personaj dedicat, super-eroul, primește și remunerare. Contul său, deschis în emoții, este suplinit cu zâmbete încă știrbe, cu priviri galeșe și cu palme moi și dolofane aruncate cu plăcere peste față sau peste ochi. 🙂

***

Da, tot despre maternitate am scris și azi. 🙂 Când eram tânără și nu aveam copii ziceam că niciodată nu voi face dintr-un bebeluș întreg Universul meu. Se pare că mai am nevoie de niște super-puteri la acest capitol. În rest, sunt om de cuvânt  🙂

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurăm noi maternitatea, ne poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!