Fetele Marianei și felul în care mi-au marcat copilăria, fără să știe

Unul dintre momentele repetitive ale copilăriei mele, pe care mi-l amintesc de multe ori în viața de adult este comparația pe care mama o făcea (cu intenții bune, desigur) între mine și alți copii. 

Fetele Marianei cum pot? Cum reușesc? Cum fac? Dacă ele pot, poți și tu. Cam asta era replica standart care mi se spunea atunci când nu puteam sau nu știam ceva. Fără să-mi dau seama, fraza asta devenise un reper pentru mine și încercam mereu să îndreptățesc niște așteptări. Numai că nu eram sigură dacă îmi doream să fiu așa cum mă vrea mama sau să ating limita concurenței cu fetele Marianei. Cu siguranță, însă, nimic din ce făceam nu se valida cu mine, cu cine eram ca persoană.

Anii au trecut, fetele Marianei muncesc peste hotare și, desigur, nu mai reprezintă niciun fel de reper în evoluția mea ca om. Totuși, amintirea acestei comparații mă întristează. Și nu zic asta doar de dragul zisului. Mă întristează cu adevărat și mă lasă cu un nod în gât. Poate pentru că mama vedea în alți copii niște exemple mai bune, chiar dacă eu am fost întotdeauna printre primii la învățătură, destul de harnică și aproape deloc problematică? Sau pentru că întreaga copilărie mi-a fost eclipsată de două fete care, între noi fie vorba, nu era cu nimic mai presus decât mine?

Recent, mama mi-a explicat că de fapt intenția ei nu era să mă umilească sau să le ridice în slăvi pe cele două fete, absolut străine nouă. Ideea era, spune ea, să mă motiveze să fiu mai perseverentă, să-mi doresc mai mult și să merg fix spre țelul meu. Mama și-a atins scopul și a văzut în mine ceea ce și-a propus, dar ce ne facem cu faptul că fetele Marianei mă urmăresc peste tot în viață?

Ce vreau să zic?

Părinții noștri au avut metode distincte de educație. Ei nu avea cărți de parenting și nici oameni gata să împartă deschis din experiența lor și de la care să învețe, să împrumute bune practici. Părinții noștri ne educau conform instinctului și potrivit sfaturilor pe care le primeau și ei, la rândul lor, de la părinții lor. 

Noi, pe de altă parte, suntem privilegiați din toate punctele de vedere. Putem să vedem cu un pas înainte cum vor evolua unele decizii, cum ne va influența asta copilul pe termen lung și cât de mult îl pot afecta unele cuvinte spuse cu intenții bune, poate. 

De aceea, mi-am promis să nu nasc în sufletul  fiicei mele îndoiala că nu ar fi suficient de bună. Chiar dacă voi vedea că nu este prima la învățătură, că nu este prea talentată sau că nu este cea mai frumoasă fetiță din colectivul în care se va regăsi. Îi voi planta, în schimb, încrederea că indiferent de aspect și aptitudini – este unică. Iar asta o face să fie minunată. 

Că indiferent de greșelile pe care le face, de deciziile pe care le ia, de performanțele pe care le atinge sau nu – o iubim. Și îi oferim iubirea nu așa cum oferim bomboana ursului de circ pentru că a făcut un cerc cu bicicleta, ci pur și simplu pentru că există. Și pentru că e a noastră.

Dar voi, dragi mămici și tătici aveți amintiri din copilărie care vă lasă un gust amar și pe care nu le veți repeta în educația picilor voștri?

P.S.: Fetele au fost, numai că nu erau ale Marianei. Erau ale altei femei, cu alt nume. Din cauză că printre cititorii mei s-ar putea să se regăsească și ele, am ales un nume la întâmplare. Așa că, vorba ceea, orice asociere cu persoanele reale este o coincidență.  🙂

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!

Patru luni și jumătate

La patru luni și jumătate buburuza de ieri- alaltăieri, a devenit un ditamai bebelușul cu personalitate. Și-a descoperit deja mâinile și a învățat că poate face cu ele o mulțime de lucruri importante. Își apucă picioarele, le trage spre gură, apucă telefonul, îl trage spre gură, apucă jucăriile și tot la gură le duce. Ca și până acum, gura este centrul Universului lui. Cu ea mănâncă, cu ea țipă, cu ea cere, și tot cu ea se bucură.

Nu-l mai convingi așa ușor să stea doar pe spate, și nici pe burtă, și nici pe o parte, și nici pe alta. Pentru că acum totul este despre distracție. Dacă te-a împins păcatul să-i arăți cum zboară avionul, poți să-ți iei adio de la brațele libere.

A descoperit că vocea sa poate fi muuult mai atractivă atunci când e folosită la volum maxim, și nu ezită să se manifeste din plin, indiferent dacă e zi sau noapte.

Încearcă să lege silabe. Deși crede că duce discursuri înflăcărate, buzele lui se unduiesc într-un „chi-chi-chi incert”. Râde mult, cu toate gingiile la vedere. Vede distracția peste tot. Mai ales pe tavanul alb, care este extrem de amuzant. Pentru a se asigura că reușește să înmoaie genunchii tuturor privitorilor, când zâmbește își duce mâinile la piept și scoate câte un gângurit.

Își privește galeș părinții. Mai ales pe aceia dintre ei care poartă cu ei și alte beneficii. Cum ar fi laptele. Când se vede prins la piept, bucuria nu are margini. Uneori mai face câte o pauză scurtă, pentru a privi în ochi sursa, și scoate câte un oftat concentrat, ca să fie clar cât de mult a muncit pentru acest prânz bine-meritat.

Urmează somnul, care seamănă mai degrabă cu un maraton. Dă din mâini, din picioare, își întoarce capul cu viteză pe toate părțile, și apoi o ia de la capăt. Când crezi că tocmai s-a adâncit în cel mai odihnitor vis, o repriză de pârțuri bine-definite sparge tihna din jur, și uneori îl sperie.

Se trezește repede, caută cu privirea în jur și așteaptă să-și vadă „supușii” care se înghesuie să-i intre în voie. După ce scutecul e uscat, iar hăinuțele frumos mirositoare îmbrăcate, își începe din nou programul distractiv.

Râde, scâncește, geme, se foiește.

Când mai găsește câte o clipă de răgaz, se oprește și își privește părinții care stau tăvăliți de drag și iubire pe undeva prin colțurile lumii, care acum este doar a lui.

A bebelușului.  🙂

 Anunturi Gratuite Anunturi112.ro