Că fericirea stă ascunsă în lucrurile mici nu mai este un secret. Ni se tot propagă ideea asta cam de când începem să pricepem câte ceva în viață. Eu de exemplu, am cam fost sceptică în această privință. Din punctul meu de vedere, o gustoșenie mică, nu are cum să fie mai bună decât una mare. Și chiar dacă are cum să fie mai bună, sigur te întristezi că e prea puțină, și uiți de fericirea de la început.
Ei bine, în ultimele luni m-am cam contrazis, ca să zicem așa. M-am prins într-o zi la gândul că, acum, fericirea are cu totul alte unități de măsură și cu totul alte forme.
De exemplu, acum fericirea se manifestă sub forma unor gângureli strigate. Dar atât de strigate, că tare mi-i frică că în scurt timp vom rămâne cu toții surzi. Domnișoara își descoperă capacitățile vocale și le exploatează la maaaxim. În special așa, când e trecut de 12 noaptea. 🙂
Scutecele pline, și schimbate des sunt și ele un motiv de fericire. Mai ales când sunt pline cu ce trebuie și de culoarea care trebuie. (Cei trecuți prin experiențe similare, vor înțelege ce zic).
Trezirile pe timp de noapte, decâteorivreadomnișoara, tot la categoria momente de fericire se trec. Mai ales când fiecare trezire este însoțită de o masă copioasă servită direct de la purtător. 🙂
Râgâitul pare o melodie, iar gazele – un ritm.
Despre zâmbete și dulcegării nu discutăm, că nu are sens.
Se zice că nimeni nu știe cum arată ea, adevărata fericire. Pentru că nimeni nu a văzut-o, nu a strâns-o de mână și nu a ținut-o în brațe.
Deși, eu n-aș fi așa sigură 🙂
Vise la pachet 