Haideți să vorbim un pic despre asta.
Cea mai frecventă întrebare care mi s-a pus tot timpul de când am devenit mamă are legătură cu munca mea. Cu faptul că nu am avut un concediu de maternitate pe bune și că m-am tot foit printre scutece, jucării, știri, reportaje și blog.
Aș minți dacă aș spune că decizia de a-mi continua munca la zi într-o redacție de știri a fost foarte asumată și gândită. Mai degrabă la baza hotărârii a stat un mix format dintr-o mare pasiune față de ceea ce făceam înainte de sarcină și o mare frică de a nu fi în totalitate dependentă financiar.
Țin minte că eram în ultimele zile de graviditate și primisem un apel cu o ofertă de muncă. Acceptasem fără să mă gândesc că planurile ar putea să se schimbe odată cu venirea pe lume a copilului.
Sigur că în momentul în care am devenit mamă unele lucruri și-au pierdut din importanță, iar în primele două luni abia dacă reușeam să-mi dau seama pe ce lume trăiesc. Despre ce fel de muncă putea fi vorba în aceste condiții?
Am renunțat temporar la idee și am încercat să fiu mamă full-time.
Două luni mai târziu…
Am început să lucrez în program part-time când Mia făcuse două luni. Îmi amintesc acum de acele momente și mă îndoiesc grozav de întregimea minții mele. De multe ori zilele mele arătau așa: o creatură în pijama, nespălată și nepieptănată cu un bebeluș care veșnic vrea să fie alăptat, cu un laptop pe brațe, căști în urechi și știri.
Până când se termina oficial tura de lucru – nu tu mâncare, nu tu băutură, nu tu dus la baie. Și nu e vorba aici de hărnicie sau altruism – pur și simplu uitam de aceste necesități.
A fost ușor?
A fost ( și este încă) al naibii de greu. Nu recomand nimănui să se aventureze în așa hal. Au fost multe momente în care simțeam că nu fac față, clipe în care mă simțeam depășită de situație. Apoi alte momente de auto-mulțumire. Mai rare, ce-i drept, dar au fost.
Reacțiile celor din jur
Dacă aveți impresia că am fost vreo clipă admirată sau aplaudată de alte mame sau de oamenii străini care auzeau că lucrez – vă înșelați. Nu există așa ceva. Cred că mai degrabă am fost judecată și catalogată drept o mamă nu chiar bună. Mai ales în primele luni, evitam să spun cuiva că am revenit la muncă.
-Dar bebelușul? – răsuna imediat întrebarea plină de compătimire față de sărmanul pui de om care, pe semne, a fost lăsat singur și flămând pe o margine de drum.
În viziunea comună o mamă bună poate fi doar acea mamă care își dedică tot timpul copilului ei. Și eu cred așa, de fapt.
Totuși, privindu-mi fetița nu pot spune că sunt o mamă chiar așa de rea.
Regrete?
Au fost multe momente în care Mia voia să se joace, să se alinte, să o țin în brațe, iar eu nu am putut să-i îndeplinesc dorința. Nu în momentul acela. Peste zece minute, poate peste o oră. Acelea au fost clipele în care mă simțeam îngrozitor. Pentru că deși eram lângă ea, nu eram.
Apoi clipele în care îi ziceam să stea cuminte pentru că aveam eu ceva de făcut. Când de fapt tot ce trebuia eu cu adevărat să fac era să o iubesc pe ea.
Concluzia?
Dacă ești o mamă care alege să nu facă nicio pauză în carieră – ești o mamă ok.
Dacă ești o mamă care alegi să-ți savurezi concendiul de maternitate – ești o mamă ok.
Nu e nimic greșit în ideea de ați urma propriile vise, dacă știi cum să le combini cu realitățile din viața ta.
Totuși, ce am învățat eu din toată povestea asta este că cei care au inventat noțiunea de concediu de maternitate, nu au făcut acest lucru în zadar.
Tu ce părere ai despre concendiul de maternitate? Îl dedicăm în totalitate copiilor sau mixăm activitățile?
Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.
Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!
Vise la pachet 