Fetele Marianei și felul în care mi-au marcat copilăria, fără să știe

Unul dintre momentele repetitive ale copilăriei mele, pe care mi-l amintesc de multe ori în viața de adult este comparația pe care mama o făcea (cu intenții bune, desigur) între mine și alți copii. 

Fetele Marianei cum pot? Cum reușesc? Cum fac? Dacă ele pot, poți și tu. Cam asta era replica standart care mi se spunea atunci când nu puteam sau nu știam ceva. Fără să-mi dau seama, fraza asta devenise un reper pentru mine și încercam mereu să îndreptățesc niște așteptări. Numai că nu eram sigură dacă îmi doream să fiu așa cum mă vrea mama sau să ating limita concurenței cu fetele Marianei. Cu siguranță, însă, nimic din ce făceam nu se valida cu mine, cu cine eram ca persoană.

Anii au trecut, fetele Marianei muncesc peste hotare și, desigur, nu mai reprezintă niciun fel de reper în evoluția mea ca om. Totuși, amintirea acestei comparații mă întristează. Și nu zic asta doar de dragul zisului. Mă întristează cu adevărat și mă lasă cu un nod în gât. Poate pentru că mama vedea în alți copii niște exemple mai bune, chiar dacă eu am fost întotdeauna printre primii la învățătură, destul de harnică și aproape deloc problematică? Sau pentru că întreaga copilărie mi-a fost eclipsată de două fete care, între noi fie vorba, nu era cu nimic mai presus decât mine?

Recent, mama mi-a explicat că de fapt intenția ei nu era să mă umilească sau să le ridice în slăvi pe cele două fete, absolut străine nouă. Ideea era, spune ea, să mă motiveze să fiu mai perseverentă, să-mi doresc mai mult și să merg fix spre țelul meu. Mama și-a atins scopul și a văzut în mine ceea ce și-a propus, dar ce ne facem cu faptul că fetele Marianei mă urmăresc peste tot în viață?

Ce vreau să zic?

Părinții noștri au avut metode distincte de educație. Ei nu avea cărți de parenting și nici oameni gata să împartă deschis din experiența lor și de la care să învețe, să împrumute bune practici. Părinții noștri ne educau conform instinctului și potrivit sfaturilor pe care le primeau și ei, la rândul lor, de la părinții lor. 

Noi, pe de altă parte, suntem privilegiați din toate punctele de vedere. Putem să vedem cu un pas înainte cum vor evolua unele decizii, cum ne va influența asta copilul pe termen lung și cât de mult îl pot afecta unele cuvinte spuse cu intenții bune, poate. 

De aceea, mi-am promis să nu nasc în sufletul  fiicei mele îndoiala că nu ar fi suficient de bună. Chiar dacă voi vedea că nu este prima la învățătură, că nu este prea talentată sau că nu este cea mai frumoasă fetiță din colectivul în care se va regăsi. Îi voi planta, în schimb, încrederea că indiferent de aspect și aptitudini – este unică. Iar asta o face să fie minunată. 

Că indiferent de greșelile pe care le face, de deciziile pe care le ia, de performanțele pe care le atinge sau nu – o iubim. Și îi oferim iubirea nu așa cum oferim bomboana ursului de circ pentru că a făcut un cerc cu bicicleta, ci pur și simplu pentru că există. Și pentru că e a noastră.

Dar voi, dragi mămici și tătici aveți amintiri din copilărie care vă lasă un gust amar și pe care nu le veți repeta în educația picilor voștri?

P.S.: Fetele au fost, numai că nu erau ale Marianei. Erau ale altei femei, cu alt nume. Din cauză că printre cititorii mei s-ar putea să se regăsească și ele, am ales un nume la întâmplare. Așa că, vorba ceea, orice asociere cu persoanele reale este o coincidență.  🙂

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!

Patru exemple că și hainele copiilor pot fi refolosite (FOTO)

Copilul meu merită tot ce-i mai bun. Acesta este crezul după care se conduce marea majoritate a părinților moderni. Și asta e minunat, atâta timp cât lucrurile scumpe nu încearcă să recompenseze deficitul de atenție. Unde mai pui că și companiile de marketing au înțeles demult cum funcționează psihologia părinților și pun gaz pe foc asigurându-ne că nu face să economisim pentru puiul nostru și trebuie să optăm în mod prioritar pentru produsele care au marcate pe etichetă mândrele cuvinte „lux” și „premium” .

În realitate însă, atât specialiștii cât și părinții care au înțeles cum stau lucrurile de fapt susțin în unison că cei mici au mai multă nevoie de atenție și prezență decât de cele mai noi modele de jucării. Mai mult, economisind – nu devii un părinte mai rău, ci poate doar unul mai calculat. 

Haine scumpe sau…?

De multe ori am fost întrebată cât de mulți bani cheltuiesc pentru hainele Miei. Știu că nu o să vă vină credeți când o să vă spun că foarte puțini. În general, filozofia mea de viață spune că hainele nu merită investiții serioase, întrucât indiferent de frumusețea, calitatea și rezistența lor, noi, femeile, nu putem să rămâne fidele prea mult timp unui articol vestimentar. De aceea, atât pentru mine cât și pentru Mia încerc să găsesc haine frumoase și calitative la prețuri pământești. 

Garderoba Miei este formată din câteva piese de bază. Unele dintre ele au fost cumpărate din start cu ideea că vor putea fi refolosite.

De exemplu bluza din poza de mai jos:

Captură de ecran din 2020-01-08 la 20.45.20

Bluza este, de fapt, o rochie de pe vremea când era bebeluș. Pe atunci era lungă până aproape de glezne. A tot purtat-o până când a devenit indecentă fără pantaloni. Dacă va arăta bine, este posibil că la vară va deveni un top de toată frumusețea.

BeFunky-collage.jpg

În colajul de mai sus puteți vedea cum o rochiță primită în dar poate fi purtată cu brio de-a lungul timpului și adaptată evenimentelor. În prima poză Mia avea 4 luni. În a doua – aproape un an. În ultima – un an și cinci luni. 

BeFunky-collage (1)

Aceeași rochie – alte vremuri, alte situații. O rochie primită în dar atunci când avea o lună, a fost utilizată în timp, dar de fiecare dată alfel. În prima imagine avea 3 luni, și a îmbrăcat rochia la prima sesiune foto din viața ei. În a doua fotografie avea un an, în a treia-aproape doi ani, iar ultima fotografie este făcută recent, în decembrie 2019. De asemenea, cred că ultima fotografie demonstrează că este ultima oară când această rochie a fost purtată ca atare. Totuși, sunt convinsă că va deveni o bluză tare frumoasă la primăvară.

BeFunky-collage (2).jpg

Și ultimul exemplu: aceeași rochie – un an diferență. Dar traiul ei încă va continua, pentru că nu am văzut-o cum arată în calitate de rochiță – mini, nu-i așa? 

Dar voi, dragi mămici, ce metode inventive aveți pentru a reutiliza hainele celor mici care devin așa de repede oameni mari?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!

Trăiește visul japonez prin prisma realității de acasă. Istoria unei tinere care și-a urmat iubirea în Țara Soarelui Răsare

„Viitorul depinde de noi”, își zise în gând sorbind din ceaiul încă fierbinte. Este o dimineață frumoasă, cu soare generos, iar ea are atâtea de făcut. Închide ochii și inspiră aerul acestui oraș care în ultima jumătate de an i-a devenit „acasă”. Peste tot în jur vede oameni cu fețe binevoitoare, dar grăbite. „Japonezii nu au vreme de pierdut. Eficiența este crezul lor”. Constatarea îi este însoțită de un zâmbet. O inspiră această învălmășeală de gânduri matinale. Cu o mișcare ușoară își lasă pe spate părul lung, de culoarea abanosului. În treacăt, parcă pe furiș, își admiră reflexia care se oglindește din vitrina unui magazin. Îi place ceea ce vede. O femeie care iubește este întotdeauna o femeie frumoasă.

De aproape un an, Alina Vodă trăiește un adevărat vis japonez. Nu s-ar fi gândit vreodată că va ajunge să locuiască anume în Țara Soarelui Răsare. Destinul avea, însă, alte planuri pentru ea. Mânată de iubire, dar și de dorința de a fi o echipă și un punct de sprijin pentru soțul său, tânăra s-a pomenit într-o lume nouă, diferită și fascinantă.

„Mi-am urmat soțul, care a fost detașat  în cadrul Ambasadei Republicii Moldova la Tokio. Deși nu m-am gândit că voi locui în această parte de lume, Japonia nu obosește să ne surprindă prin amabilitatea, respectul și organizarea locuitorilor săi, diversitatea și profunzime culturii milenare nipone, precum și inovațiile aplicate în sfera publică și privată”, povestește Alina.

Fiind o tânără activă, dornică să descopere și să învețe în permanență lucruri noi, granițele și miile de kilometri nu o împiedică pe Alina Vodă să contribuie la dezvoltarea orașului în care s-a născut:

„Am decis să mă implic la distanță la dezvoltarea platformei comunitare „Primăria Mea”. Probabil pentru că suntem generația Independenței, avem o dorință puternică de a contribui la dezvoltarea democrației participative, civice, prin urmare împreună cu colegii de la Primăria Mea, monitorizăm sistematic activitatea consilierilor municipali și a serviciilor primăriei”.

Fiind soție de diplomat, Alina încearcă să fie alături de alesul inimii ei în fiecare pas pe care acesta îl face în viață.

„Îl însoțesc pe soțul meu la evenimente publice și mă implic alături de echipa ambasadei la organizarea unor evenimente de prezentare a imaginii Republicii Moldova în Japonia”, spune tânăra.

Iubește Moldova, dar respectă țara care o găzduiește. De aceea, consideră de bon-ton să cunoască măcar parțial limba japoneză. Misiunea, deși deloc simplă, se pare că nu este imposibilă:

„Rutina zilnică include și câteva ore pe săptămânâ dedicate studierii limbii japoneze. Deși scopul meu nu este să vorbesc fluent această limbă, vreau să reușeșc să pot comunica cu oamenii pe care îi întâlnesc și să le pot mulțumi pentru bunăvoința cu care ne-au primit la ei acasă”.

Alături de soțul ei, Daniel Vodă, Alina a călătorit mult în ultimii ani, de aceea era pregătită pentru diferențele culturale cu care urma să se ciocnească în Japonia. Visa cu ochii la deschiși la viața pe care avea să o aibă în Țara Soarelui Răsare, pe care din start o asocia cu țările înalt industrializate din Europa de Vest. Vorbește cu zâmbet despre primele descoperiri făcute pe cont propriu în această țară.

„Am fost uimită să constat faptul că niponii nu vorbesc la fel de frecvent limbile străine. Fiind un stat mononațional, această necesitate îi vizează pe cei care fac afaceri cu alte țări străine sau a căror activitate este asociată cu cetățenii străini. Totodată, acest lucru nu îi împiedică să manifeste o atitudine ospitalieră față de fiecare străin care poposește în Țara Soarelui Răsare. O altă diferență culturală, pe care am putea fără ezitare să o adoptăm și în Republica Moldova ține de manierele în societate – rareori vei întâlni persoane care să nu aibă „cei șapte ani de acasă”. Anume acest lucru facilitează interacțiunea în public”, povestește Alina.

Fiind implicați în mai multe activități consecutive, Alina și Daniel Vodă se declară îndrăgostiți în mod irecuperabil de Republica Moldova. Anume din acest motiv, fiecare lucru nou pe care îl văd în țările în care merg le servește drept motiv de inspirație:

„Avem o listă extinsă din lucruri pe care am dori să le aducem acasă – primul lucru însă, în această listă este eficiența. Această calitate a niponilor este rezultatul contribuției comune a membrilor societății și ceea ce transformă această țară într-una extrem de inovativă și prosperă. Avem și multe similitudini cu poporul japonez: promovarea portului popular, respectul față de generațiile în etate, pasiunea pentru peisajul rustic și tradițiilea asociate acestuia, satul fiind locul unde de generații admirăm frumusețile naturii, la fel cum o fac și niponii”.

Alina crede în forțele Republicii Moldova. Este convinsă că țara noastră are un potențial turistic extraordinar. Ea susține promovarea sectorului vitivinicol, a mănăstirilor  și a altor locuri pitorești,  dar consideră că turismul gastronomic ar merita o atenție deosebită.

„Fiind departe de casă, dorul de gusturile produselor noastre se intensifică. Brânza de oi sau vaci, murăturile, cireșile, vișinele, ardeii marinați și alte delicii specifice zonei noastre, trebuie promovate intens”, spune tânăra.

Mai mult, Alina Vodă are ferma convingere că fiecare persoană care trece de granițele țării noastre devine un ambasador cultural al acesteia:

„Cu cât ne îndepărtăm spre est sau vest, străinii nu ne cunosc frumoasele tradiții și obiceiuri. Personal, fiind implicată încă din școală în diverse proiecte internaționale, am simțit nevoia să am de fiecare dată la îndemână o hartă, niște ciocolate moldovenești și broșuri despre Moldova. Acum, pentru soțul meu, promovarea imaginii Republicii Moldova a devenit și o atribuție din fișa de post.  Ne face plăcere să le povestim străinilor despre țara noastră și să îi încurajăm să ne viziteze. Japonezii sunt un popor cu un nivel înalt al educației, prin urmare  sunt foarte informați și majoritatea covârșitoare au auzit despre Republica Moldova. Mai mult, ei sunt deschiși să participe la evenimentele de prezentare a culturii țării noastre”.

Vorbește cu mult entuziasm și licăr în priviri despre baștina sa. Spune că cea mai mare comoară a Moldovei rămân a fi oamenii. Mai ales tinerii, care pot și trebuie să facă țara să prospere.

„Fiecare  tânăr trebuie  să-și atingă obiectivul de a avea studii de calitate în domenii care să îi ajute să devină competitivi pe piața muncii. Performanța academică trebuie neapărat completată cu implicarea în cât mai multe activități civice și de voluntariat care să le dezvolte capacități practice și să îi facă mai empatici la nevoile celor din jur”, spune Alina.

Cuceresc lumea, sunt o echipă în tot ceea ce fac, dar nu-și văd viitorul decât în Moldova:

„Atât eu, cât și soțul meu credem cu tărie că viitorul nostru este asociat cu Republica Moldova. Țara noastră poate fi transformată prin noi înșine. Această schimbare se realiazează prin decizii oneste, promovarea valorilor democrației, statului de drept și sporirii numărului de inițiative cu țările care împărtășesc această comuniune de valori”.

Alina Vodă își trăiește fericirea pe care o consideră o stare de spirit condiționată de armonie în familia apropiată și extinsă , satisfacția profesională și vise clar conturate pentru viitor. Se bucură de fiecare clipă, investește timp în dezvoltare continuă și perseverează pentru a deveni o personalitate complexă. Am vrut să știu unde este „acasă” pentru oamenii ca ea, călători prin lume:

„ „Acasă ” înseamnă locul în care locuiesc alături de soțul meu, dar în același timp și pâinea coaptă de mama, vinul făcut de tata și  discuțiile virtuale cu oameni dragi din Republica Moldova”.

Zâmbește. Își ridică ochii spre cerul japonez care e la fel de frumos ca cel din Moldova. Inspiră adânc și pășește cu încredere. În minte îi apare din nou același gând: „Nimic nu este imposibil atunci când știm că viitorul depinde de noi”….

Povestea moldovencei care a schimbat trei țări în opt ani și a învățat să-și trăiască visul

Liniștea caldă și profundă a dimineții a fost spulberată de ritmurile alerte ale deșteptătorului. Fără să se uite la ceas, își coboară tălpile goale pe podeaua rece. Răcoarea lemnului șlefuit o învăluie plăcut. Cu ochii pe jumătate închiși își desprinde trupul de așternuturile fine și se îndreaptă cu repeziciune spre butonul magic. O singură mișcare sloboade acorduri pline de foc dintr-o melodie de top. Își ridică mâinile în aer, își lasă părul ondulat să-i cuprindă umerii și se contopește cu muzica, cu dimineața, cu fericirea…

nina 1

Fiecare zi din viața Ninei Balan este o lecție de armonie, de acceptare și de împăcare. După mai mulți ani de zbucium lăuntric, tânăra a reușit să-și găsească pasiunea, iar odată cu ea – echilibrul și pacea. Astfel, fără să-și propună acest lucru, fata inspiră zeci de oameni absolut necunoscuți.

„Inspirația vine odată cu dorința de a le arată oamenilor că o minte sănătoasă începe într-un corp sănătos. Fiind studentă m-am confruntat cu multe probleme de sănătate. Pe atunci nu știam cât de mare este influența alimentației asupra modului de studiu. În ultimii 3 ani am început sa ma interesez de „Brain Foods” adică de ingredientele care sporesc concentrarea și energia și îmbunătățesc somnul.  Cred că aproape orice boală/ disconfort/ problemă poate fi tratată prin alimentație corectă și o atitudine pozitivă”, explică Nina.

nina 2

Încă de când era foarte mică a început să facă sport. Dorința de a excela și a de a-și autodepăși limitele a însoțit-o în permanență.

„Sportul m-a ales la vârsta de 7 ani când mama m-a dus de mânuță la școala de dans. Mereu am fost extrem de activă. La liceu,materia preferata era educația fizică. Am practicat dansul până pe la 17 ani. Acum, uneori, îmi pare rău ca nu am continuat să dansez . Probabil cu ambiția pe care am obținut-o în timp aș fi fost o atletă bună”.

Își trece degetele fine prin părul mătăsos. Amintirile din anii de liceu îi desenează un zâmbet nostalgic pe față. Își reconfirmă odată în plus că indiferent de provocările pe care i le-a scos în cale destinul, sportul a fost cel care a salvat-o mereu:

„Sportul a fost și este refugiul meu.  Am schimbat 3 țări în ultimii 8 ani. A fost necesar sa ma adaptez din nou la alte culturi, atmosferă și obiceiuri, iar sportul a fost evadarea mea din greutăți și probleme”.

nina 3

Modul de viață al Ninei Balan are la bază o întreagă filozofie. Pe lângă alimentația corectă și regimul de mișcare bine pus la punct, fata are grijă să-și păstreze sufletul cald și mintea limpede, ferită de gânduri negative, sau de sentimente dăunătoare.

„Frica este cea care ne stopează de obicei.  Chiar îmi place ideea care spune că „de cealaltă parte a fricii este libertatea”. Pentru mine schimbarea a început acum patru ani, când am venit în Statele Unite. Eram înspăimântată de modul de alimentație a studenților de aici. Departe de casă ,singură și fără un pic de confort, am căzut într-o stare de depresiei enormă. Evident, depresia a fost o consecință a mai multor factori , printre care studiile, problemele legate de aspectul  fizic și greutățile pe care le întâmpinam ca student imigrant. Totodată, depresia a fost și cheia spre success. Fără ea, probabil azi nu aș fi fost atit de curajoasă și mândră de calea grea pe care am parcurs-o. A fost greu, însă am înfruntat-o doar cu ajutorul sportului și alimentației”, povestește Nina.

Astfel, dintr-o necesitate forțată, tânăra a transormat sportul într-un ritual zilnic.

„Fac sport zilnic de la 25-45-60 de minute, depinde de timpul  pe care îl am la dispoziție. Nu ma antrenez pentru aspectul fizic. Mă antrenez pentru a mă mișca liber, pentru a dormi bine și pentru a avea energie. Îmi doresc sa fiu un exemplu. Oamenii devin mai încrezători când se simt puternici în propriul corp”, susține tânăra.

nina 4

După ce cele câteva melodii destinate dansului de dimineață și-au încheiat acordurile, Nina Balan își trece imaginar prin fața ochilor agenda cu lucruri pe care le are de făcut. Organizarea o ajută să fie responsabilă și să găsească timpul necesar pentru a fi cât se poate de activă. Când nu este la sala de sport, și nici la orele de la Universitate, face voluntariat. Deși este o persoană care își respectă propriile reguli, recunoaște că niciun regim din lume nu este suficient de convingător pentru a o face să renunțe la pâine moldovenească.

Deschide geamul, respiră adânc, apoi șoptește de parcă ar vrea să țină vorbele doar pentru ea: de cealaltă parte a fricii este libertatea…

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.