Momente de luat în viitor

Mă gândeam zilele trecute că nu prea am fotografii cu mine de când eram bebeluș. Adică nu am deloc asemenea poze. Nicu, cu tată fotograf și toate ustensilele la îndemână abia de adună vreo 4-5 imagini din bebelușia lui. Probabil că așa erau timpurile. Oamenilor nu le stătea mintea la imortalizat momente. De regulă, copiii erau fotografiați pe la matineele de la grădinițe, eventual cățărați pe scaun, sau așezați, cu un cot sprijinit de un colț de masă. Știți ce zic? 🙂

Când eram tânără și nu aveam copil, puteam să jur că atunci când voi fi mamă nu-mi voi umple telefonul cu poze de bebeluș. Nu-i voi pune imaginea pe ecranul de blocare, și mai ales nu-mi voi plictisi prietenii cu asemenea fotografii. Îmi ziceam că nu are ce să fie amuzant într-un pui de om care face havuz de stropi din laptele din gură, și nici nu e normal să le dai oamenilor din afara casei să asculte cum chiuie, țiuie, râgâie sau face pârț copilul tău. Ei bine, de unde să știu eu că tentanția de a împărți aceste emoții va fi mai mare decât dorința mea de a rămâne un om de cuvânt? 🙂

În altă ordine de idei, mi se pare grozav că noi, generația prezentului, avem posibilități nenumărate de a opri timpul. De a îngheța cele mai dragi, mai calde, mai prețioase momente.

Îmi și imaginez cum peste ani, atunci când voi fi gârbovită de bătrânețe, ușor amnezică și plictisită de revoluția tehnologică care mă va înconjura, îmi voi lua o ceașcă albă, mi-o voi umple cu cea mai delicioasă cafea, îmi voi pune ochelarii pe nas, voi scoate de la naftalină albumul cu fotografii vechi și îmi voi plăti biletul spre tinerețe. Voi răsfoi ceea ce azi numesc prezent și îmi voi retrăi viața. Dar nu oricum, ci cu cele mai fantastice, mai emoționante și mai memorabile clipe ale ei.

Până una alta, mă gândesc cum să fac ca stocul cu lucruri frumoase de care urmează să-mi amintesc să fie cât mai mare…

🙂

 

Realitatea visului american sau viața de după Green Card

7:00. 7:10. 7:30.

S-a ridicat din pat și a înaintat spre fereastra care dădea spre grădină. A privit cu ochii încă lipiți de somn curpenii  care se înălțau mândri cu câte trei roșii necoapte pe ei. Cu o mișcare bruscă a deschis geamul și a inspirat lacom aerul acela de acasă. În suflet parcă începea să-i răsară o urmă de nostalgie, dar o alungă repede și se îndreptă spre bucătărie. Podeaua rece îi mângâia blând tălpile goale care se grăbeau în întâmpinarea noii vieți. Bagajele pregătite stăteau în fața ușii de la intrare. Peste o zi și jumătate va fi acolo unde încă din copilărie visa să ajungă.

-America, eu vin!

….

Tresări și își îndreptă privirea spre bordul mașinii. Cifrele luminau vesele și arătau generoase sutele de kilometri parcurși în ultimele ore. De când a ajuns în America a reușit s-o colinde în lung și-n lat. Chiar dacă nopțile nedormite și orele lungi de muncă își spun cuvântul, fiecare drum pe care îl începe, îl inspiră și îl face fericit. Se uită la ceasul care îi arăta cu o luminiță albastră că miezul nopții a trecut demult. Până la destinația finală mai are câteva ore bune de mers, iar amintirea de acasă care îi intraseră nepoftite în minte  nu-i dădeau pace. Își sprijini comod capul de speteaza scaunului, își fixă mâinile pe volan și se lăsă pradă gândurilor.

De când a câștigat Green Card-ul, viața lui s-a schimbat.  Când biletul magic a ajuns în buzunarul lui, nimic nu a mai contat. A lăsat în urmă părinți, frați, rude. A lăsat o țară plină de parfumul copilăriei și a pășit într-o lume străină, diferită și atât de reticentă. Își amintește și acum clipa în care a călcat pe pământul libertății. Întregul corp îi tremura într-o emoție greu de controlat. Mintea-i tinerească alerga spre o imagine abstractă a perfecțiunii indubitabile. Dar euforia a durat prea puțin. Iluzia pe care și-a împachetat-o cu grijă de acasă, s-a dovedit a fi mincinoasă. În frumoasă și perfecta Americă nimeni nu l-a așteptat cu brațele deschise, și nimeni nu i-a sugerat pe care potecă ar fi mai bine să meargă pentru a întâlni pacea și liniștea sufletească.

Când a înțeles că este singur și străin într-o țară mult prea mare, a început să caute soluții. Să dea din coate. Să construiască planuri, să le năruiască și s-o ia de la capăt. De fiecare dată când se simțea răpus, își lua obiectivul și căuta cu insistență frumusețea din jur. Așa a reușit să creeze imagini inedite, și să vadă Statele Unite așa cum puțini americani pursânge le știu.

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa foto: Facebook: Adik Mardare (https://www.facebook.com/adik.mardare/photos_all)

Schițează un zâmbet.  Acum privește de la înălțime greutățile care au rămas în urmă. Nu știe ce-l așteaptă după colț, dar a învățat să nu-și mai facă iluzii. Se gândește dacă a regretat vreo clipă alegerea făcută și își răspunde negativ. Privește prin geamul mașinii răsăritul care apare într-o punctualitate roză. Aproape la fel ca în Moldova. Nu se gândește să revină acasă. Pentru el, America a fost o a doua șansă. Grea, complicată, plină de urcușuri, așa cum sunt toate șansele venite să-ți schimbe destinul…

Oprește. Deschide geamul. Închide ochii și respiră adânc și lacom aerul țarii care l-a adoptat și care îl inspiră în fiecare zi. Aerul care tresare sub răsflarea lui. Aer care îl recunoaște…

7:00. 7:10. 7:30.

-Hai America! Continuă să mă provoci…