S-a așezat în fața oglinzii ovale cu ramă albă din lemn sculptat cu dibăcie. Și-a ridicat ușor bărbia și cu o mină plin de seriozitate își analizează reflecția. Cu o mișcare lină lasă să-i curgă pe spate părul bălai prin care își trece degetele ca printr-un râu cu apă caldă. În casă e liniște. Din bucătărie izvorăște și plutește prin aer un miros intens de cafea bună.
„Exact ca în reclame”, își zice în gând și își lasă buzele să se delecteze cu un zâmbet. Are atâtea de făcut azi. Atâtea planuri bine coordonate. Atâtea drumuri care îi așteaptă pașii.
Nadia Parasca este genul acela de femeie care își conștientizează pe deplin calitățile, dar care încearcă mereu să devină din ce în ce mai bună. Farmacistă de meserie, a lucrat ani de zile în slujba pacienților. Sufletul însă, mereu îi șoptea că își dorește altceva:
„Cu anii am înțeles cât de important este pentru mine să fac ceea ce-mi place. Când am simțit că am nevoie de o schimbare, am fost încercată de multe ezitări. Nu e chiar simplu să-ți schimbi domeniul de activitate la vârsta de 41 ani”, povestește femeia.
După polemici îndelungi cu soțul, decizia a fost luată, iar odată cu ea a început și noua viață.
„Lucrăm împreună cu soțul într-o echipă, suntem evaluatori de proiecte și consultanți în dezvoltare organizațională în sectorul asociativ. Îmi place că învăț lucruri noi, călătorim împreună, dar și muncim mult cot la cot, chiar și nopțile până târziu. Munca noastră a devenit stilul vieții noastre cu toate aspectele pozitive și negative ale unui lucru de familie”, susține Nadia.
Odată cu noile proiecte a venit și necesitatea de a părăsi Republica Moldova. Spune că a durut-o această ruptură de baștină, dar s-a consolat cu ideea că nu se duce departe:
„Am plecat pentru a le oferi copiilor perspective mai bune. Decizia nu a fost ușoară și până la urmă mă simt de parcă nici nu aș fi plecat. Ne-am stabilit la București și am senzația că am schimbat doar orașul. În rest, vorbim aceeași limbă, împărțim aceeași cultură”.
Una dintre cele mai mari pasiuni ale Nadiei Parasca este dansul popular. Ani de zile a dansat pe scene mari, și pe scene mai mici. Și acum îi tresare sufletul când aude vreo melodie dragă. De aceea, nu s-a lăsat până nu și-a atras toți membrii familiei în horă.
„Dansul este pasiunea mea. Mi-a plăcut de mica să dansez și copiii de mici tot la dansuri i-am dus. Chiar și soțul a ajuns „victima dansului”. Bine că tuturor le place! Ani de-a rândul am dansat cu toții în Ansamblul de dansuri populare ”Veselia”.
De la înălțimea dansului a învățat să privească și să descopere lumea. În vâltoarea pașilor legănați se ascunde o lume întreagă, plină de pasiune, de talent, de nemurire.
„De pe scenă îmi place să urmăresc ochi și fețe care se bucură și trăiesc dansul împreună cu noi, dansatorii. După culise, în așteptarea începutului concertului sau a dansului, inima îmi zvâcnește de emoții. Odată ajunsă acolo, sus, pe scenă, mă las prinsă de mrejele dansului, îmi deschid inima și sufletul și dau publicului tot ce-i mai bun din mine. Îmi place să transmit energie multă, caldă și bună. Și chiar dacă dansul nu este o ocupație de bază, mă bucur nespus când spectatorilor le place și apreciază munca și dăruirea noastră”, susține Nadia Parasca.
Se oprește din povestit și umple liniștea din jur cu un zâmbet visător. Chiar și viața și-o trăiește ca pe un dans. Uneori cu mișcări dificile, anevoioase, alteori lin, cu pași siguri care generează mișcări înălțătoare. Am întrebat-o care sunt cele trei mișcări care i-au schimbat dansul vieții:
„ Am dat viață copilului meu, mi-am legat destinul de cel al soțului Gheorghe. Am înfiat doi copii. Sună banal, dar acestea sunt unicile momente în care am simțit fericirea și responsabilitatea la cote maxime”.
Atunci când o vezi în mijlocul familiei, îți vine greu să crezi că două dintre cele trei fete care se învârt în jurul ei admirând-o, îmbrățișând-o și întrebând-o câte-n lună și în stele, au fost înfiate. Își amintește cu nostalgie despre acele zile când familia lor s-a mărit, iar destinul li s-a schimbat pentru totdeauna.
„Familia s-a mărit și automat s-a mărit volumul de lucru din casă. Mai greu a fost nu din punct de vedere financiar, ci crearea unui climat și închegarea familiei. Trebuie să reușești să faci în timp record ceea ce se întâmplă în mod natural în familiile în care se nasc copiii biologici rând pe rând. Pentru noi cel mai e important era ca fetițele nou-venite să se simtă bine și reușească să se împrietenească cu fetița noastră de 10 ani, lucru care nu a fost deloc ușor. Dar nici imposibil nu a fost”, spune Nadia Parasca.
Cu răbdare și dedicație, fetițele au fost integrate în viața socială, au mers la școală, la grădiniță, la dansuri, în călătorii și vacanțe. Acum, sunt un tot întreg care nici nu concepe că ar putea fi altfel. Adopția este un subiect delicat chiar și într-o societate care se vrea a fi fără inhibiții. Am vrut să știu ce i-a determinat pe ei, părinți deja, să își mărească familia.
„Noi am vrut să oferim o familie pentru un copil, dar destinul a vrut să fie doi. Nu am regretat nicio clipă decizia luată și îi îndemn și pe alții să facă la fel. Ascultați-vă inima, nu vocile „binevoitoare” din jur. Genetica determină culoarea părului, ochilor, temperamentul copilului. Comportamentul lui este determinat de mediul în care se formează nu de genetică. Până la urmă, cea mai bună modalitate de a ajuta un copil este să-i fii alături”, susține Nadia.
Când vorbește despre familie i se aprind stele în ochi. Pe chip i se așterne o blândețe care desenează feerie în jur. Nu obosește să-i mulțumească Divinității pentru toate cele care i se oferă în fiecare zi:
„Mă simt norocoasă că Dumnezeu a ales pentru mine familia în care m-am născut și am crescut. Norocul nu m-a ocolit nici atunci când mi l-a scos în cale pe soțul meu. Un bărbat care știe să iubească, să aprecieze, să răsfețe. Este scutul familiei noastre și unul dintre motivele pentru care zâmbesc în fiecare zi. Totuși, viața mea a căpătat un sens desăvârșit atunci când am făcut cunoștință cu fetele mele”.
Recunoaște că se simte iubită și răsfățată dar crede că asta este moneda care i se plătește pentru iubirea și răsfățul pe care îl ofer cu generozitate. Îi place să fie slabă, dar deseori își conștientizează forța care se ascunde în trupu-i firav atunci când reușește să-și „strunească” familia. Am întrebat-o care este legătura de aur dintre viața de mamă și cea de profesionistă.
„Am întâlnit familii și femei diferite. Unii pun accentul pe carieră, apoi lasă să vină copiii. Din păcate după 30 sau 35 ani se întâmplă tot mai des ca partenerii să nu poată avea copii. E trist, dar cred că este o consecință a „civilizației”. Știu și femei care își doresc copii și reușesc să îmbine viața de mamă cu cea profesională. Îmi crește inima de bucurie când văd femei și familii tinere care pun prioritate pe copii și reușesc în paralel să-și construiască o carieră de succes. Mă întristez nespus când aud tineri care spun că preferă să aibă acasă animăluțe de companie, deoarece copiii deranjează. Le doresc din suflet să ajungă să simtă acea stare de fericire și împlinire care îți este oferită de atingerea copilului tău, de lumina din ochișorii lui, de bucuriile pe care doar împreună le puteți simți și de fericirea absolut specială care vine odată cu succesele și realizările lui”, spune Nadia Parasca.
Alte câteva minute de liniște. Se ridică ușor de pe scaun, își îndreaptă spatele, se ridică pe vârfuri și respiră adânc. Îndreptându-și pașii către geam reactualizează în minte tot ce are de făcut. Urmează o zi plină…
Vise la pachet 