Etichetă: concediu de maternitate

E în ordine să vrei să vorbești despre copilul tău. Chiar este.

Publicat în Creștem împreunăEtichetat , , , Lasă un comentariu

Când nu aveam copii, îmi ziceam ( de rând cu multe alte promisiuni aiurite) că atunci când voi fi mamă și voi ieși cu prietenii în oraș nu voi vorbi deloc despre copilul meu. Ca să nu-i plictisesc pe cei care trăiesc într-o altă dimensiune a realității.

Pe atunci gândul mi se părea pe cât de corect, pe atât de ușor de pus în practică. Ce mare scofală să ieși în oraș și să fii haioasă, carismatică, să discuți despre ultimele noutăți și să nu pomenești măcar odată despre ultima mică-mare realizare a odraslei tale?

Apoi, după ce a mai trecut vremea, iar cercul nostru de comunicare s-a restrâns pe de o parte, dar s-a lărgit în partea  familiilor cu copii, observam deseori că și alte mame evită să povestească despre ultimele năzdrăvănii ale piciului lor, chiar dacă și-ar dori foarte mult să facă asta.

Și mă întreb: de ce facem asta? De ce ne temperăm anumite porniri absolut firești?

Haideți să facem un exercițiu de imaginație. Ai un job de vis, mergi cu plăcere la muncă, iar proiectul la care lucrezi acum este pe cale să te definească ca om ca și ca profesionist. În fiecare zi devii tot mai bun în ceea ce faci, te bucuri de aprecierea și admirația celor din jur, dar mai ales simți prețuirea șefului. Ești în acea perioadă a vieții când simți că pui cele mai importante cărămizi la construcția viitorului tău și dedici bucuroasă acestui scop tot timpul tău. Când vei ieși cu prietenii la masă le vei povesti despre proiectul tău? Le vei vorbi despre ultimele realizări și despre cât de minunat te fac ele să te simți? Sau vei uita despre acest aspect care de fapt constituie viața ta la această etapă și vei vorbi despre vreme, parfumuri și filmul cu J.Lo?

Maternitatea nu este o sentință și nici un paravan după care să ne ascundem. Nu este o perioadă rușinoasă, și nu sunt niște luni petrecute în zadar. Activitățile amicilor tăi, care merg la muncă, fac planuri de viitor și pun pe rețele poze din vacanțe exotice, nu sunt cu nimic mai presus decât ceea ce faci tu în fiecare zi. La fel ca și ei, tu te dedici unui scop sau cum se mai spune în lumea modernă: crești organic un proiect. Cel mai important proiect. Cel mai fain, cel mai dulce și singurul care te definește cu adevărat ca personalitate.

Etapa la care ai ajuns acum este absolut fantastică, iar realizările pot fi văzute imediat, pupate pe obrăjori moi și luate de mânuțe dolofane. Sigur că mai dai și chix, te mai enervezi, mai verși câte o lacrimă în timp ce strângi cioburile ultimului pahar din setul acela fain pe care ți l-ai făcut cadou anul trecut de ziua ta.

Totuși.

Atunci când ieși cu prietenii, poți să vorbești despre asta. Chiar poți. Pentru că asta este acum viața ta. Nu parfumurile și nu filmul cu J.Lo. Crede-mă, dacă năzdrăvănia pe care a făcut-o ieri pe piciul tău este haioasă pentru tine, cea care nu mai știi cum reușești să stai dreaptă de la atâta oboseală, va fi haioasă și pentru ceilalți. Iar dacă nu va fi, nu e vina ta.

Simțul umorului e un talent. 🙂

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!

 

 

11 luni

Publicat în Creștem împreunăEtichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu

Apele s-au mai liniștit. Bebelușul începe să devină un soi de omuleț complex. Are deja tabieturi, obiceiuri și plăceri.

Trezirea se dă în continuare la șase dimineața. Nu-i place să umble pe ocolișuri, de aceea intră în forță într-o nouă zi. După ce își ia porția de lapte, începe să se cațere pe pereți. La propriu.

Acum își poate folosi mâinile și picioarele cu ceva mai multă îndemânare și nu ratează nicio șansă pentru a-și consolida cunoștințele. Dacă ai nenorocul ca în drumul lui spre glorie să-ți nimereasca capul, e doar problema ta, să știi. Pentru bebeluș nu există obstacole.

După vreo patruzeci de minute de zbenguială necontenită, i se face iar foame. De data asta se așteaptă să-i oferi ceva mai serios, și se lasă așezat, fără prea multe împotriviri, pe scaunul lui.

Cât își simte stomacul gol, gura i se deschide laaaarg. De regulă primele trei-patru îmbucături dispar fără urme. Apoi, pe măsură ce începe să-și potolească foamea, gura se deschide din ce în ce mai greu. Iar tu, ca o mamă bună ce ești, trebuie să fii pregătită și să intervii fix în momentul potrivit. Dacă te lași distrasă măcar pentru o secundă, rezultatele nu vor întârzia să apară. Sub formă de terci cu lapte.

La 11 luni bebelușul știe foarte bine ce înseamnă și cu ce se mănâncă manipularea. Știe când e cazul să zâmbească, să chiuie și să bată din palme, dar și când e momentul oportun pentru a umbla la desaga cu lacrimi.

Este foarte curios. Te urmărește ca o umbră peste tot, și încearcă să atingă fiecare obiect care îi apare în cale.

Știe care îi este numele și reacționează cu plăcere vădită în ochi atunci când este strigat. Nu are un vocabular prea bogat, dar cele câteva silabe pe care le leagă sunt destule pentru a-ți face capul pătrat.

Își venerează piciorușele și nu ratează niciodată șansa de a-și gusta degetele.

Dar cel mai important, la 11 luni bebelușul începe să învețe ce înseamnă independența. Poate să stea în același loc chiar și câteva minute legate pentru a cerceta un obiect. Chiar dacă plictiseala intervine rapid, cele câteva momente costă o avere.

Printre bavețele murdare, scutece pline și obrăjori dolofani ajungi să înțelegi ce minune ții în brațe și să nu înțelegi deloc cum ai trăit înainte fără ea…

Concediul de maternitate, un concediu?

Publicat în Creștem împreună, Din viațăEtichetat , , , , , , , , , , Lasă un comentariu

„Eu nu voi fi așa. Nu voi sta acasă, nu-mi voi ține părul ciuf, nu voi umbla ca o nălucă în pijama până seara, nu voi renunța la job. Nu voi fi o mamă ca toate cele pe care le întâlnesc și le aud. Eu voi fi altfel”.

Cam astea au fost gândurile cu care am pășit în concediul de maternitate. Ce să mai? Eram convinsă că nu mă rețin mult în vacanță. Mia mai aveam cam două săptămâni până să se nască și eu deja îmi căutam un job care s-ar împăca cu maternitatea.

După ce am născut-o, am avut o perioadă în care nu știam exact pe ce lume trăiesc, și tind să cred că ceva din acele vremuri au rămas până în prezent.

Azi m-am trezit, ca de obicei, aproape de ora 7. M-am privit fugitiv în oglinda mare din hol: ciuful era acolo, pijamaua la fel. Nu mă grăbeam nicăieri, nu mă aștepta jobul, nici camera, nici microfonul. Nu aveam emoții că aș putea să întârzii la cine știe ce interviu cu cine știe ce funcționar. Totul era exact așa cum îmi promisesem înainte de a intra în concediu. Numai că invers. 🙂

Nu e chiar ușor să conștientizezi că nu mai poți să ții pasul cu evenimentele, că n-ai idee ce s-a discutat azi la Guvern și că nimeni nu te mai cheamă pe nicăieri. Pentru că da, când stai acasă, nu prea mai trebuiești nimănui. La început îmi era destul de greu să accept ideea asta onestă, dar ce bine că oamenii au capacitatea de a se adapta la orice situație. 🙂

După câteva luni de smioricăieli și de gânduri de tot felul, am zis să încerc să merg pe ideea: dacă nu poți schimba situația – schimbă-ți atitudinea. Oricum, de un job full-time nici nu putea să fie vorba. Nici eu nu-mi doream să stau atâtea ore departe de Mia, nici ei nu i se părea o idee prea bună să-și piardă principalul subaltern. Așa că am început să mă implic în câte un proiecțel care să-mi pună, ocazional, neuronii la treabă și să-mi aducă și ceva bănuți pe card.

Ce pot să spun cu certitudine este că habar n-am ce făceam cu atâta timp liber înainte. Și de ce oare ziceam că nu reușesc să fac unele lucruri?

Maternitatea m-a învățat să fiu multifuncțională, să gândesc larg și pe mai multe direcții în același timp. De exemplu să scriu un articol publicitar în timp ce cânt „Elefantul Cici” și am grijă ca Mia să nu se rostogolească prin cine știe ce colț.

Dar mai mult decât atât, anume acum am reușit să înțeleg miile de femei care fiind în concediu de maternitate și-au pus pe roate afaceri, au inițiat proiecte, au lansat linii vestimentare, și-au descoperit pasiuni pe care le-au transformat apoi în surse de venit.

Sunt aproape convinsă că niciuna dintre ele nu suferea de plictiseală când cu o mână legăna copilul iar cu alta croșeta, sau cosea, sau scria planuri de afaceri. Una dintre teoriile după care mă ghidez în viață spune că omul are capacități incredibile atunci când nu are de ales. Dacă înțelegeți ce vreau să zic.

Deci, dragile mele, nu e chiar lupul din pădure acest concediu de maternitate. Este o pauză pe care o luăm dintr-o goană, pentru a ne avânta în altă goană. O perioadă necesară pentru analiză, pentru revizuire, pentru punere în ordine. Niște luni în care învățăm să prețuim libertatea și intimitatea. Viața, plăcerile, dușul, cafeaua, paharul cu vin, berea din serile toride de vară.

Dar mai ales, concediul de maternitate este un filtru. După el nimic nu va mai fi la fel.

Și nici nu trebuie…

🙂

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu te invit să-mi urmăreșt blogul. Susține-mă cu un like și un share și nu uita: să fii mamă e minunat, iar aventura abia începe.

-Cu ce te ocupi? -Păi, sunt mamă…

Publicat în Creștem împreună, Din viațăEtichetat , , , , , , , , , , , , , , , , Lasă un comentariu

Atunci când ai un job care te solicită, când muncești 8, 10 și mai multe ore fără întrerupere, când ești mereu în alt loc, iar fiecare zi este o adevărată surpriză și o veritabilă aventură poate fi destul de ciudat să te pomenești într-o bună zi în concediu de maternitate.

La început eram încântată de ideea că pentru o perioadă nederminată de timp nu voi mai avea grija deșteptătorului, nu mă voi grăbi nicăieri, voi putea să-mi uit telefonul pe unde îmi va pofti inima, voi ieși la plimbări, voi citi, voi dansa, voi privi filme. Voi face zilnic toate activitățile care nu încăpeau în scurtele zile de week-end.

O poveste, nu-i așa?

Mă întorceam azi de la plimbarea de dimineață. Aveam părul prins într-un ciuf în vârful capului și cearcănele prezente la loc de cinste. Într-o mână țineam biberonul și tot cu ea împingeam căruciorul. Mia, bosumflată și mofturoasă stătea ghemuită în celălalt braț și se distra aruncând zornăitoarea galbenă pe jos. În timp ce făceam a nu știu câta genoflexiune încercând să  adun ceea ce ea risipea, m-am întâlnit cu noua vecină, de la cinci.

Frumoasă, machiată, parfumată. Într-o rochie roșie, mulată, care îi scoatea la iveală un corp desăvârșit. Ochelarii de soare, proptiți în vârful nasului, geanta pe umăr, cafeaua „to go” în mâna dreaptă, telefonul de ultim model în mâna stângă. O încântare, pe cuvânt.

Deși nu eram pusă chiar în cea mai favorabilă conjunctură, am fost drăguță și m-am oprit pentru cele câteva fraze de protocol. După ce am stabilit că vremea e minunată și că azi e vineri, deci urmează zilele libere ( serios?), vecina cea frumoasă și stilată și pe tocuri mă întreabă:

-Și? Tu cu ce te ocupi?

Tonul din vocea ei era așa, de parcă ar fi vorbit cu o persoană care se află la reabilitare. (Ciuful din vârful capului o fi fost de vină).

-Păi, sunt mamă.  – am răspuns eu scurt.

M-a privit mirată și parcă ușor dezamăgită.

-Asta e clar. Dar în afară de asta? Doar stai acasă toată ziua.

Pe bune? Cu ce mă ocup în afară de asta? :))))

I-am mormăit sub nas că nu reușesc să fiu foarte multe alte lucruri, că sunt în concediu de maternitate și că îi urez o zi bună și succes la muncă.

Am intrat în casă cu un gust amar. Dezamăgirea din privirea ei mă urmărea cu nerușinare. Am așezat-o pe Mia pe covor, i-am scos jucăriile din cutie, i le-am aranjat în funcție de preferințele ei. Apoi am început să-i pregătesc prânzul. Să spăl vase. Să pun rufe la spălat. Să revin, să o iau în brațe, să o alăptez. Să mă joc cu ea. Să mă transform în iepuraș-coconaș, și în dulău-câine rău. Să o conving că e ora mesei. Să o distrez în timp ce-i îndes prima lingură de supă. Să-i cânt și să fac ca toate cele când i le servesc pe următoarele. Să rămân calmă când scuipă și își dă pe față cu pireu. Să o spăl pe față și pe mâini. Să șterg stropii pe care i-a lăsat după ce s-a hârjonit cu jetul de apă  de la robinet. Să-i schimb scutecul. Să revin la joacă. Să o opresc ori de câte ori încearcă să se cațere pe pereți. Să n-o las să bage în gură moș-crăciuni din cauciuc și clouni din plastic. Să încerc să o adorm. Și iar să încerc, și iar, și iar… Să reușesc. Să pregătesc prânzul. Să întind rufele proaspăt spălate. Să le calc pe cele uscate deja. Să-mi fac o cafea pe care să n-o beau. Să o îmbrac pe Mia în hainele de plimbare. Să o scot afară. Să mă plimb cu ea. S-o aduc acasă. Să mă joc cu ea. Să-i pregătesc pireul de fructe. Să o conving să mănânce. Să o spăl. Și tot așa la nesfârșit.

Acum revin și întreb: cu ce mă ocup în afară de faptul că sunt mamă? Păi, nu prea mă mai ocup cu nimic…

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu te invit să-mi urmăreșt blogul. Susține-mă cu un like și un share și nu uita: să fii mamă e minunat, iar aventura abia începe.