Pentru mine alăptarea a fost un soi de realizare personală. La început nu credeam că pot, apoi am văzut că pot și am zis că nu va ține prea mult, apoi mi-am tot pus date limită: până la 3 luni, până la 6 luni, până la 9 luni, până la 1 an. Sâmbăta viitoare închei, peste o săptămână, peste două, și tot așa…
De fiecare dată motivele care mă determină să mă gândesc la încetarea alăptării sunt diferite. Pe lângă ceea ce scrie în cărți și pe site-urile de specialitate, alăptarea are și un revers al monedei. Și mi se pare corect să vorbim despre asta la fel de sincer cum vorbim despre clipele frumoase în care îi oferi copilului tău tot ce ai mai bun.
După ce Mia a făcut un an, am început să analizez tot mai atent perspectiva înțărcării. Pe de o parte pentru că am observat că ea a făcut din sân o deprindere de care se folosește cu orice ocazie, și pe de altă parte pentru că sincer simt că am nevoie de un pic de libertate.
-am observat că are tendința să mă dezbrace în public. Dacă până acum scâncea și se uita la mine cu ochi de motan chinuit, acum a prins la curaj. Și nu are limite de timp sau de spațiu. Sunt o adeptă a alăptării în public, susțin ideea cu fermitate, dar nu întotdeauna mă simt confortabil să fac asta.
-își petrece nopțile la piept. Și când zic „nopțile” am în vedere toate cele 6,7,8 ore de somn. E suficient să fac o mișcare greșită și gata, e din nou la sân. Credeți-mă că devine frustrant de la un timp.
-mănâncă bine alimente solide. Toate mesele sunt respectate, îi plac mult de tot legumele și adoră fructele. Nu are nicio problemă cu terciurile și nu face mofturi la masă (poate doar atunci când o doare ceva). Asta mă face să înțeleg că laptele matern îi folosește pentru alinare și alintare, nu pentru hrana propriu-zisă.
-nu adoarme și nu readoarme fără sân. O chestie destul de complicată atunci când vrei să ieși seara în oraș, de exemplu. În orice caz nu poți să vii acasă mai târziu de ora 10, pentru că altfel îi strici regimul, plânge isteric și adoarme mult prea greu.
În altă ordine de idei, analizez plusurile pe care mi le oferă alăptarea:
-o pot liniști oriunde și oricând. Este suficient să o pun la piept și toate furtunile lumii se transformă în cer senin și curcubee.
-nopțile sunt cu somn. Bine, atâta timp cât îi ofer ce vrea, pot să dorm și eu, măcar rezemându-mă într-un cot. Pe termen lung, nu e lucru puțin.
-la etapa asta când ea descoperă Universul, căderile sunt dese, respectiv țipetele și lacrimile sunt și ele la ordinea zilei. Un pic de lăptic este întotdeauna binevenit și rezolvă mereu criza.
-există o conexiune magică, unică. Nu știu cum va fi mai târziu, dar mi-e cam frică să rămân fără sentimentul acesta de importanță maximă pe care mi-l oferă atunci când stă la pieptul meu.
Acum, cu lista pro și lista contra în față îmi dau seama că dilema în care mă aflu crește de la o zi la alta. În sufletul meu se dă o bătălie: o parte din mine vrea să renunțe și să încerce să-și recapete libertatea și intimitatea de care are atâta nevoie. Cealaltă parte nu știe dacă a venit momentul potrivit și nici dacă va putea să-și gestioneze copilul într-o lume fără sân.
De fapt, ca o profitoare ce sunt, am scris acest articol pentru a vă ruga să-mi împărtășiți din experiența voastră. Cum ați simțit că e timpul? Cum ați început procesul și mai ales cum v-ați simțit după?
Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu te invit să-mi urmărești blogul. Susține-mă cu un like și un share și nu uita: să fii mamă e minunat, iar aventura abia începe.
Vise la pachet 