carantină – Vise la pachet

Când te-ai gândit ultima oară la sănătatea ta emoțională?

8 apr. 20208 apr. 2020Publicat în Din viațăEtichetat autorizolare, carantină, coronavirus, sănătate emoțională, sănătatea emoțională, vise la pachet blogLasă un comentariu

Strângi, speli, calci, gătești, muncești, iubești, ai grijă, zâmbești și dai tot ce-i mai bun din tine. Apoi, când crezi că a venit timpul să te odihnești un pic – trebuie s-o iei de la capăt. Și o iei. Și le faci iar pe toate pe rând, sau pe toate laolaltă. Îți zici că după ce adoarme copilul vei avea orele acelea doar pentru tine, la care visezi încă de săptămâna trecută.

Dar ceva nu merge după plan, cel mic adoarme mai greu decât ți-ai dorit, oboseala adunată peste zi te răpune și închizi ochii cu gândul că orele care trebuiau să fie doar ale tale vor fi și mâine acolo. Că nu ți le ia nimeni.

În toată această vâltoare a rutinei, amplificată de incertitudinea pe care o vedem la fiecare pas, de starea de frică și de îngrijorare pentru tine și pentru ai tăi, să te pierzi printre obligații e foarte ușor.

În prima săptămână de autoizolare simțeam că o iau razna. Știam că va fi greu, dar nu-mi imaginam că poate fi atât de greu. Efectiv, simțeam că nervii mei nu mai fac față presiunii, iar tendința de a învinui pe cineva, pentru a scăpa de povara de pe propriii umeri, se lovea ca nuca de perete. Pe cine să dai vina? Suntem toți în aceeași oală. Suferim cu toții, numai că la intensități diferite și în diverse moduri.

Am încetat să mai număr zilele și am realizat că pentru ce trebuie să-mi fac griji cu adevărat în perioada asta, pe lângă sănătate, este echilibrul emoțional. Starea de sănătate a minții și a sufletului. Cea mai grea definiție, cea mai râvnită stare. Pentru că noi, fără să știm de multe ori, asta căutăm în viață – echilbrul.

Putem crede că avem prea multe pe cap zilele astea, iar sănătatea emoțională nu e în topul listei de priorități, dar greșim. Anume de ea depind toate: și felul în care ne tratăm copiii, și cum interacționăm cu oamenii dragi, și cum știm să motivăm și să ne motivăm.

Pentru sănătatea mea emoțională am decis să fac în fiecare zi câte puțin. Azi, de exemplu, m-am trezit mai devreme și am stat în duș 30 de minute, până a venit Mia și mi-a bătut la ușă.

În fond, mi se pare că cea mai mare importanță o au nu acțiunile propriu zise pe care le facem pentru echilibrul nostru moral, ci faptul că acceptăm să ne gândim la el ca la o nevoie vitală. Validându-i dreptul la viață, implicit facem pași pentru a îndrepta situația.

Tu când te-ai gândit ultima oară la sănătatea ta emoțională?

***

Îți mulțumesc că ești alături de mine și citești ce scriu. Contează. Mult. Dacă îți place ce fac, te rog să mă susții. Nu-ți cer bani, cer ceva mai mult: un pic din timpul tău prețios.

În cazul în care vrei să vezi ce mai scriu, te rog să te abonezi la blogul meu.

Dacă vrei să râzi de poznele pe care le face Mia, dă un like paginii Vise la Pachet.

Și dacă vrei să vezi ce gătim, cum dansăm, pe unde mergem și cum ne îmbrăcăm, vizitează-ne pe Instagram.

Jurnal din autoizolare sau cum ne merg treburile între patru pereți

23 mart. 202023 mart. 2020Publicat în Creștem împreunăEtichetat autoizolare, carantină, copii, copil, jurnal de autoizolare, mamă, parenting, viața de mamăLasă un comentariu

Fiind, în general, o persoană destul de ușernică – izolarea mi-a picat cam greu. Mai ales că încă nu mi-am revenit în totalitate după experiența concediului de îngrijire a copilului. Așa că atunci când am înțeles că trebuie să mă întorc la biroul din sufragerie, am zis câteva pipărate. În gând, că era Mia prin preajmă.

Da, acum ea e mereu prin preajmă. Vreau să zic: pe canapea, pe fotolii, sub masă, sub scaun. Pe masă, și oriunde vă mai imaginați că ar putea fi un copil de doi ani și jumătate închis într-un apartament cu O! cameră în care stăm momentan.

Prima zi a fost de probă. Mă tot convingeam că nu-i mare lucru, că am mai făcut așa ceva până nu demult. În antiteză venea, însă, mârâitul continuu al domnișoarei și incapacitatea mea de a mă concentra la ce aveam de făcut. Pentru cine nu știe, când ești jurnalist – muncești cu orice ocazie, iar autoizolarea nu e o excepție.

Zilele următoare m-au tot dat peste cap, încet-încet, așa că acum, după mai bine de o săptămână de autoizolare pot spune cu fermitate că sunt rostogolită de-a binelea.

În primul rând nu credeam că am în mine atâta răbdare. Mă surprind frumos, cum ar veni. Ca să înțelegeți și voi la ce mă refer: la fiecare două minute Mia vrea ceva și de fiecare dată – altceva.

Măr. Apă. Pâine. Banană. Nu măr. Nu apă. Nu pâine. Nu banană.

Apă, dar nu în cana asta. În pahar. Dar nu în ACEST pahar. Cu lămâie, dar mai bine fără.

Știți ce zic?

Apoi nu mă suspectam că pot să fiu bună și rea concomitent. Pentru că în ultimele luni sunt singură cu ea, sunt nevoită să o cert și să o împac cam în același timp. Și pe urmă mă mai mir de ce nu tremură când mă vede? :))

Gătitul. Am început să gătesc (și să mănânc) pe fon nervos. Mai ales să mănânc. De multe ori pe zi.

Știți care e partea mea preferată din tot acest proces? Când gătesc o oră, aștept încă vreo 15 minute să se răcească, pun în farfurie, iau tacâmurile, o invit pe domnișoară la masă, ea analizează situația și zice cu neprefăcută nepăsare – Nu.

Alt moment superb e acela când mă așez la laptop, încep să scriu un gând, să descifrez un sincron sau să ascult o declarație și Mia începe să mârâie că tocmai a sosit ora la care vrea ceva. Apoi se liniștește singură, dacă am suficientă tărie de caracter pentru a o ignora. Când liniștea durează mai mult de 3-5 minute, încep să-mi fac griji. Apoi realizez că oricum inevitabilul s-a întâmplat, și-mi mai aloc alte câteva clipe pentru treburile mele. Oricum va trebui să spăl, să strâng, să repar ceva … ce mai contează dacă o fac acum sau peste cinci minute?În cazurile extreme, când simt că îmi scapă controlul printre degete, îmi mut biroul pe podea, mai aproape de sursă. Bucuria ei e mare în primele minute. Sare, râde, mă trage de păr, mi se urcă în spate. O înțeleg – când nu-ți poți folosi toate cuvintele, orice metodă de comunicare e bună. Aș renunța la partea cu trasul de păr, dar nu eu decid, așa că o las baltă.Vine un moment al zilei când, ca orice doamnă, dă iama în dulap și își tocmește câte o ținută de zile mari. Uneori optează și pentru hainele mele, și nu așa, oricum, ci într-un mare fel.Apoi se gândește să-și manifeste talentele de pictor. Uneori pictează pe foi. De cele mai multe ori, însă, pe pereți, pe scaune, pe dulapuri, pe plapume și pe cearșafuri. Când am văzut-o că se muncește să urce pe fotoliu ca să deseneze niște mustăți unui personaj din desenele animate de la televizor, n-am mai avut nicio îndoială: dacă ies sănătoasă din această perioadă de autoizolare, înseamnă că minunile există.Totuși, deși îmi ia mulți nervi și îmi aduce multe motive de îngrijorare când mă gândesc la viitorul incert pe care îl avem în față, autoizolarea îmi oferă ceea ce acum două săptămâni părea să fie un lux: timp.

Timp pentru mine, pentru ea, pentru mine cu ea. Sigur că dacă aș putea obține și un pic de mine fără ea, m-aș declara fericită de tot, dar nu vreau să par nerecunoscătoare și mă mulțumesc și cu atât.

A devenit foarte iubăreață și mă tem că dacă nu ar fi dat pandemia în lume aș fi fost prea grăbită pentru a observa ce frumos râde când mă vede, ce dulce vine să mă pupe și cât de multă nevoie are să fie în brațele mele.

Poate aș fi fost prea ocupată ca să văd cum îi rămâne mic sarafanul din blugi și cum a început să se încalțe și să se îmbrace singură.

Nu știu dacă aș fi observat că știe din ce în ce mai bine să se orienteze în spațiu și că ține minte lucruri de oameni mari: să stingă lumina, să închidă ușa, să strângă jucăriile.

Apoi m-aș fi pomenit că împart casa cu o adolescentă rebelă și m-aș fi simțit bătrână. Așa, datorită pandemiei, o să mă simt doar nebună. 🙂

***

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Dezordinea din casă, copiii și sugestiile psihologului

23 mart. 202023 mart. 2020Publicat în Creștem împreună, Din viațăEtichetat autoizolare, carantină, casă, copii, cum facem față, cum păstrăm ordinea?, dezordine, ordine în casăLasă un comentariu

Când eram tânără și neliniștită ordinea din jur era o noțiune absolut relativă. Când am intrat în concendiul de îngrijire a copilului, dar și înainte de asta, în ultimele luni de sarcină, am început să observ că dispoziția mea este direct proporțională cu felul în care îmi arată casa. La început mi se părea un lucru normal, chiar mă mândream cu dorința mea neobosită de a strânge orice lucru care stă la întâmplare. Apoi, am sesizat că această dorință devine incontrolabilă și că mă face tristă atunci când nu reușesc să-mi ating scopul. Psihologii ar avea, cu siguranță o explicație științifică pentru abordarea asta: fie că așa era singura modalitate de a mă simți stăpână pe situație, fie că înțelegând că viața mea o ia razna, aveam nevoie de un lucru care să-mi țină mintea ocupată. Nu știu.

De când suntem la autoizolare, gluma s-a îngroșat. În casă nu mai e ordine niciodată, iar toate tentativele mele de a face curățenie generală sunt ruinate imediat cum ultimul fir de praf a fost șters, mopul pus în debara, iar aspiratorul strâns și pus sub scaun, după ușă. Faptul că nu ieșim nicăieri, nu comunicăm cu nimeni și nu avem prea multe opțiuni de distracții amplifică, de asemenea, starea mea generală de rău.

Realizasem la un moment dat că mă supăram și mă enervam pe Mia pentru că nu-mi respectă munca și că face haos în câteva minute după ce eu m-am chinuit ore la rând să fac curățenie. Din cauza acestei situații simțeam că nu mai pot fi nici productivă, nici creativă. Mă uitam cu jind la imaginile de pe net unde toate lucrurile erau puse la locul lor și mă gândeam cum le reușește unora.

Apoi am realizat un interviu cu un psiholog și, printre altele, i-am adresat și această întrebare: cum facem față haosului și cum menținem ordinea în casă când avem copii mici?

Răspunsul a fost genial de simplu: nicicum.

„A avea un copil în casă și a fi curat este imposibil. Copilul are nevoie să caute, să scoate lucruri, să-și dezvolte spiritul de observație și experimente. Ei au nevoie de perioada asta de explorare pentru a se dezvolta. Mamele trebuie să fie calme, dar să-i implicăm pe cei mici în curățenia de după. Dacă nu-i lăsăm să facă dezordine lăsându-i să se joace – le lezăm niște drepturi”, explică psiholoaga Cezara Dilevschi.

Mai mult, specialista este convinsă că anume copiii, animalele de companie, munca în grădină sau îngrijirea florilor de la balcon ne pot ajuta să trecem mai ușor peste situația asta grea și necunoscută numită – autoizolare.

„Persoanele care au copii se izolează pe această perioadă de timp dar au alături copii, case, curți, flori vor trece peste această perioadă mai ușor. Atunci când sunt ocupate mâinile, când ai de cine avea grijă, ai pe cine suna, cu siguranță te simți mai ușor. Chiar dacă copiii provoacă mult haos, dezordine, ei sunt cei care ne vor ține în aria de conștientizare rațională și flexibilă. Când avem copii și muncim de acasă, iar copiii sunt prin preajmă – e mult mai bine. Chiar cu implicarea dezordinii, gălăgiei, mofturilor, asta ne va ține mult mai conectați la realitate și nu-i va permite minții să o ia în diferite părți. În aceste momente, a avea grijă de cineva este un scut de apărare și pentru sănătatea mintală”.

Chiar și așa, încă nu pot să scap de această năpastă. Poate știți voi vreo soluție? Cum faceți față situațiilor în perioada asta și cum reușiți să vă păstrați calmul și luciditatea?

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!