bebe – Vise la pachet

Am deja mai bine de un an de când sunt în această familie. Nu pot spune, deocamdată, dacă mi-e bine sau mi-e rău pentru că nu știu cum e în alte familii. Dar pot să vă povestesc cum arată o zi din viața mea.

Mă trezesc când îmi poftește sufletul. Pentru că sunt o persoană ocupată, nu stau să mă uit dacă mai doarme cineva pe lângă mine. Pășesc ferm, cu toate kilogramele peste covorașul din ochi, nasuri, guri. Nu e chiar cine știe ce comod, dar eu nu aleg căile ușoare…

Odată ajuns pe podea, îmi alerg maratonul matinal. Dormitor, bucătărie, hol. Dacă am noroc și astrele se aliniază în așa fel ca ușa de la baie să fie deschisă, chicotesc cu mulțumire. Intru, închid ușile de la cabina de duș, apoi iar le deschid. Număr în gând și repet mișcarea de vreo 20 de ori, apoi mă plictisesc și renunț.

Cât mama nu mă vede, ridic repede capacul veceului și arunc în el o sferă din plastic, o rață din cauciuc și 5-6 cuburi multicolore. Fără să aștept să fiu lăudat pentru deosebita realizare, închid la loc capacul și cu o privire concentrată îmi caut de lucru în altă parte.

Când vine ora mesei, ar fi bine să mi se pună în farfurie doar ceea ce îmi place. Și mama ar trebui să înțeleagă că dacă mi-a plăcut ceva ieri, nu înseamnă că o să-mi placă și azi. Sunt adeptul schimbărilor și mă plictisește grozav monotonia.

După masă urmează treburile serioase. Eu le împart între joc și pozne. Nu știu de ce, dar în ultima vreme ultima activitate îmi este mai dragă. 😋

Sigur că mama, pentru că nu are așa multe de făcut, mă mai cheamă la masă, la somn și chiar mă îndeamnă să strâng jucăriile în cutie. Probabil e prea mică și nu înțelege că ele nu au niciu haz când stau una peste alta, în întunericul cartonului. 🤔

Plimbările sunt cele mai așteptate momente ale zilei. Ador să alerg, să sar în băltoace sau chiar să mă așez în ele pentru a-mi trage sufletul. De asemenea, îmi place să mă dau în scrânciob. Când nasul dă de știre că îi este cam răcoare, mama intervine și mă duce acasă. Sigur că eu mă împotrivesc cum știu mai bine: plâng, strig, bat din picioare și mă supăr. Din păcate niciuna dintre aceste metode nu este suficient de convingătoare, dar eu nu mă las și încerc oricum. 🤗

Când fac băița îmi place nespus să mă bălăcesc și ador că mama își dă seama să-mi cânte melodiile preferate. Fie vorba între noi, nu este mama chiar cea mai bună cântăreață, dar obișnuința face minuni. 😝

Când simt că se apropie ora de culcare, încerc să fac cât mai multe mișcări pentru a da de înțeles că mai am destulă energie. După câteva zeci de urcări, coborâri, rostogoliri și cățărări, mă las biruit de somn și visez ce minunănății voi mai face în ziua următoare…

În încheiere, concluzia e una: viața de bebeluș nu e floare la ureche. 😊

Atunci când ai un job care te solicită, când muncești 8, 10 și mai multe ore fără întrerupere, când ești mereu în alt loc, iar fiecare zi este o adevărată surpriză și o veritabilă aventură poate fi destul de ciudat să te pomenești într-o bună zi în concediu de maternitate.

La început eram încântată de ideea că pentru o perioadă nederminată de timp nu voi mai avea grija deșteptătorului, nu mă voi grăbi nicăieri, voi putea să-mi uit telefonul pe unde îmi va pofti inima, voi ieși la plimbări, voi citi, voi dansa, voi privi filme. Voi face zilnic toate activitățile care nu încăpeau în scurtele zile de week-end.

O poveste, nu-i așa?

Mă întorceam azi de la plimbarea de dimineață. Aveam părul prins într-un ciuf în vârful capului și cearcănele prezente la loc de cinste. Într-o mână țineam biberonul și tot cu ea împingeam căruciorul. Mia, bosumflată și mofturoasă stătea ghemuită în celălalt braț și se distra aruncând zornăitoarea galbenă pe jos. În timp ce făceam a nu știu câta genoflexiune încercând să adun ceea ce ea risipea, m-am întâlnit cu noua vecină, de la cinci.

Frumoasă, machiată, parfumată. Într-o rochie roșie, mulată, care îi scoatea la iveală un corp desăvârșit. Ochelarii de soare, proptiți în vârful nasului, geanta pe umăr, cafeaua „to go” în mâna dreaptă, telefonul de ultim model în mâna stângă. O încântare, pe cuvânt.

Deși nu eram pusă chiar în cea mai favorabilă conjunctură, am fost drăguță și m-am oprit pentru cele câteva fraze de protocol. După ce am stabilit că vremea e minunată și că azi e vineri, deci urmează zilele libere ( serios?), vecina cea frumoasă și stilată și pe tocuri mă întreabă:

-Și? Tu cu ce te ocupi?

Tonul din vocea ei era așa, de parcă ar fi vorbit cu o persoană care se află la reabilitare. (Ciuful din vârful capului o fi fost de vină).

-Păi, sunt mamă. – am răspuns eu scurt.

M-a privit mirată și parcă ușor dezamăgită.

-Asta e clar. Dar în afară de asta? Doar stai acasă toată ziua.

Pe bune? Cu ce mă ocup în afară de asta? :))))

I-am mormăit sub nas că nu reușesc să fiu foarte multe alte lucruri, că sunt în concediu de maternitate și că îi urez o zi bună și succes la muncă.

Am intrat în casă cu un gust amar. Dezamăgirea din privirea ei mă urmărea cu nerușinare. Am așezat-o pe Mia pe covor, i-am scos jucăriile din cutie, i le-am aranjat în funcție de preferințele ei. Apoi am început să-i pregătesc prânzul. Să spăl vase. Să pun rufe la spălat. Să revin, să o iau în brațe, să o alăptez. Să mă joc cu ea. Să mă transform în iepuraș-coconaș, și în dulău-câine rău. Să o conving că e ora mesei. Să o distrez în timp ce-i îndes prima lingură de supă. Să-i cânt și să fac ca toate cele când i le servesc pe următoarele. Să rămân calmă când scuipă și își dă pe față cu pireu. Să o spăl pe față și pe mâini. Să șterg stropii pe care i-a lăsat după ce s-a hârjonit cu jetul de apă de la robinet. Să-i schimb scutecul. Să revin la joacă. Să o opresc ori de câte ori încearcă să se cațere pe pereți. Să n-o las să bage în gură moș-crăciuni din cauciuc și clouni din plastic. Să încerc să o adorm. Și iar să încerc, și iar, și iar… Să reușesc. Să pregătesc prânzul. Să întind rufele proaspăt spălate. Să le calc pe cele uscate deja. Să-mi fac o cafea pe care să n-o beau. Să o îmbrac pe Mia în hainele de plimbare. Să o scot afară. Să mă plimb cu ea. S-o aduc acasă. Să mă joc cu ea. Să-i pregătesc pireul de fructe. Să o conving să mănânce. Să o spăl. Și tot așa la nesfârșit.

Acum revin și întreb: cu ce mă ocup în afară de faptul că sunt mamă? Păi, nu prea mă mai ocup cu nimic…

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu te invit să-mi urmăreșt blogul. Susține-mă cu un like și un share și nu uita: să fii mamă e minunat, iar aventura abia începe.

Etichetă: bebe

Jurnal de bebeluș (partea 1)

-Cu ce te ocupi? -Păi, sunt mamă…