baby – Vise la pachet

11 luni

28 aug. 2018Publicat în Creștem împreunăEtichetat 11 luni, baby, babygirl, bebeluș, blog de mamă, blogger, concediu de maternitate, copil, dezvoltare, experiență, familie, femeie, fericire, irina harea, irina harea-mardari, mamă, maternitate, moldova, momlife, motherhood, oameni, parenting, probleme, realizări, scutece, viața de mamă, viață, vise la pachetLasă un comentariu

Apele s-au mai liniștit. Bebelușul începe să devină un soi de omuleț complex. Are deja tabieturi, obiceiuri și plăceri.

Trezirea se dă în continuare la șase dimineața. Nu-i place să umble pe ocolișuri, de aceea intră în forță într-o nouă zi. După ce își ia porția de lapte, începe să se cațere pe pereți. La propriu.

Acum își poate folosi mâinile și picioarele cu ceva mai multă îndemânare și nu ratează nicio șansă pentru a-și consolida cunoștințele. Dacă ai nenorocul ca în drumul lui spre glorie să-ți nimereasca capul, e doar problema ta, să știi. Pentru bebeluș nu există obstacole.

După vreo patruzeci de minute de zbenguială necontenită, i se face iar foame. De data asta se așteaptă să-i oferi ceva mai serios, și se lasă așezat, fără prea multe împotriviri, pe scaunul lui.

Cât își simte stomacul gol, gura i se deschide laaaarg. De regulă primele trei-patru îmbucături dispar fără urme. Apoi, pe măsură ce începe să-și potolească foamea, gura se deschide din ce în ce mai greu. Iar tu, ca o mamă bună ce ești, trebuie să fii pregătită și să intervii fix în momentul potrivit. Dacă te lași distrasă măcar pentru o secundă, rezultatele nu vor întârzia să apară. Sub formă de terci cu lapte.

La 11 luni bebelușul știe foarte bine ce înseamnă și cu ce se mănâncă manipularea. Știe când e cazul să zâmbească, să chiuie și să bată din palme, dar și când e momentul oportun pentru a umbla la desaga cu lacrimi.

Este foarte curios. Te urmărește ca o umbră peste tot, și încearcă să atingă fiecare obiect care îi apare în cale.

Știe care îi este numele și reacționează cu plăcere vădită în ochi atunci când este strigat. Nu are un vocabular prea bogat, dar cele câteva silabe pe care le leagă sunt destule pentru a-ți face capul pătrat.

Își venerează piciorușele și nu ratează niciodată șansa de a-și gusta degetele.

Dar cel mai important, la 11 luni bebelușul începe să învețe ce înseamnă independența. Poate să stea în același loc chiar și câteva minute legate pentru a cerceta un obiect. Chiar dacă plictiseala intervine rapid, cele câteva momente costă o avere.

Printre bavețele murdare, scutece pline și obrăjori dolofani ajungi să înțelegi ce minune ții în brațe și să nu înțelegi deloc cum ai trăit înainte fără ea…

Tații de azi

22 iun. 201822 iun. 2018Publicat în Creștem împreună, Din viațăEtichetat azi grivei e manios, baby, blog, copil, irina harea-mardari, iubire, maternitate, scutece, tata de fata, tată, tată de băiat, viața de mamă, visel la pachet2 comentarii

Îi vedem peste tot. Pot fi recunoscuți cu ușurință după licărul din privire. Înalți sau mai scunzi, blonzi sau șateni, cu mașina sau pe jos. Altădată preocupați de tatuaje, distracții și fete. Astăzi – îngrijorați că nu vor reuși să strecoare roțile masive ale căruciorului prin crăpătura îngustă de după colț.

Puternici, serioși, siguri pe ei, se transformă în niște copii de îndată ce ajung acasă. Fața acoperită cu țepi sau proaspăt bărbierită li se alungește într-un zâmbet larg când văd că sunt așteptați la ușă. Când băiatul sau fata le sare în brațe, când le înconjoară umerii lucrați la sală cu mânuțele mici și dolofane. Când sunt strigați pe nume.

-Tata!

Toată priceperea și stăpânirea de sine devine trecut când trebuie să schimbe un scutec. Sau să liniștească un scâncet.

În parc își privesc cu atenție puiul analizându-i fiecare mișcare. Cu o tricicletă roz în mâna dreaptă și cu un pistol cu apă în stânga, oferă trecătorilor o priveliște simpatică și emoționantă.

Nu-și asumă merite, nu pretind recompense, nu se plâng că le este greu. Deși le este. Și când dorm acompaniați de plâns de bebeluș, și când sunt nevoiți să renunțe la tot soiul de planuri pentru a petrece week-end-ul în familie, și când își iau ore suplimentare la muncă pentru a câștiga mai mult.

Se târâie pe covor, imită câinele, rața, elefantul și prințesa. Pentru un zâmbet în plus joacă cucu-bau până la epuizare. Demonstrează rezistență de fier atunci când trebuie să alerge de câteva ori pe noapte la farmacie pentru a cumpăra cel mai potrivit preparat.

Își decorează de bună voie bancheta din spate a mașinii cu păpuși, ursuleți și cuburi din plastic. Ascultă la volum maxim „Azi Grivei e mânios” și fac grimase ritmice pentru ca distracția să fie și mai copioasă.

Și când te gândești că până mai ieri nu erau decât niște puști preocupați de tautaje, de mașini sau de fete. Ori de toate odată. 🙂

Grozavi sunt tații de azi. Grozavi 🙂

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te invit să-mi urmărești blogul. Aventura abia începe.

9 luni

13 iun. 201813 iun. 2018Publicat în Creștem împreunăEtichetat 9 luni, alătare, baby, babygirl, bebe dezvoltare 9 luni, bebeluș la 9 luni, blog, blogger, copilărie, despre copilul meu, irina harea, irina harea-mardari, mamă, maternitate, mersul de-a bușilea, momlife, motherhood, parenting, scriu din pasiune, vise la pachetLasă un comentariu

Dimineți târzii, lenevit în pat, o cafea cu lapte savurată în voie, un film bun privit de pe o canapea confortabilă. Ce vis frumos! Ce amintire! 🙂

La aproape nouă luni, bebelușul începe să conștientizeze că timpul zboară cu viteza luminii, iar 24 de ore pot fi neîcăpătoare când ai atâââtea de făcut. De aceea, fiind un responsabil reprezentant al speciei din care face parte, își începe ziua cel târziu la ora 7 dimineața. Deschide galeș un ochi, apoi încă unul. Zăbovește câteva clipe pentru a verifica care este atmosfera în jur. Gândul că ceilalți colocatari dorm îl înaripează și-l catapultează direct pe covor. În cel mai bun caz fără accidente majore.

De acolo își începe activitatea cea de toate zilele. În primul rând lovește fără inhibiții podeaua cu pumnii, pentru a le ura și vecinilor de la doi o zi cât mai reușită. Apoi, respectând cu îndârjire ritualul-țipă: na-naaaaaaaa, ta-taaaaaaa, și pur și simplu: aa-aaaaaaaaa! Câteva clipe de pauză, apoi o ia de la căpăt: ta-taaaaaaaa, na-naaaaaaa, aa-aaaaaa!

Cea mai mare descoperire pe care a făcut-o în ultima vreme este mersul de-a bușilea. La început stângaci și nesigur pe propriile membre, după câteva zile de exercițiu – devine maestru. Iar de acolo începe adevărata nebunie. Ca o lăcustă se perindă prin toată casa, se adăpostește sub mese și scaune și face planuri grandioase pentru cucerirea altor teritorii necunoscute deocamdată.

Orice pat, canapea sau dulap este un prilej grozav de a se ridica în picioare. Chiar dacă odată ajuns în poziție verticală se pomenește pus în dificultate, (pentru că nu știe ce să facă mai departe) asta nu-l oprește să reia mișcarea favorită iar și iar, până la epuizare. Am zis epuizare? Pentru bebeluș acest termen nu există. Și nici nu pare să vrea să știe de el vreodată.

Mâncarea nu mai este un obiect al interesului digestiv. Acum, tot ce seamănă a fi un produs alimentar se transformă în ustensile pentru joacă. Pireul este cel mai potrivit pentru a înlocui plastilina, legumele se transformă în elemente de decor pentru casă, iar supa este o imitație perfectă a havuzului. Un lucru râmâne sacru – sânul. De această religie pare că nu se va dezice niciodată.

În capul bebelușului de nouă luni roiesc o mulțime de întrebări și neclarități: oare ce gust o avea podeaua? Ce se ascunde sub covor? Dar în dulap? Dacă mă cațăr pe ușă, oare se va prăbuși?

Cea mai mare enigmă este, însă, oglinda. De ceva vreme tot încearcă să vadă ce se ascunde în spatele ei. Pentru că nu reușește să afle răspunsul își lovește cu încredere reflecția și chiuie de fericire că de fiecare dată iese învingător.

Este inutil să menționez că orice obiect, de orice natură și în orice stare trece întâi de toate proba gurii. Interdicțiile funcționează doar pe termen scurt, iar orice clipă de neatenție sau rătăcire din partea mamei, este folosită favorabil de către bebeluș. Distracțiile sunt neputincioase în fața curiozității debordante, așa că jucăriile rămân, în continuare, instrumente bune de făcut dezordine în cameră.

După ce face câteva piruete în cada pentru baie și după ce se vârcolește pe toate părțile, într-un final adoarme … fix în centrul patului, ca un adevărat rege ce este.

Când îl privești cum doarme așa, liniștit și îmbujorat, uiți prin câte aventuri te-a plimbat de-a lungul zilei și zâmbești tâmp conștientizând încă odată ce noroc ai că anume el este copilul tău. 🙂

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te invit să-mi urmărești blogul. Aventura abia începe. 🙂