Dimineți târzii, lenevit în pat, o cafea cu lapte savurată în voie, un film bun privit de pe o canapea confortabilă. Ce vis frumos! Ce amintire! 🙂
La aproape nouă luni, bebelușul începe să conștientizeze că timpul zboară cu viteza luminii, iar 24 de ore pot fi neîcăpătoare când ai atâââtea de făcut. De aceea, fiind un responsabil reprezentant al speciei din care face parte, își începe ziua cel târziu la ora 7 dimineața. Deschide galeș un ochi, apoi încă unul. Zăbovește câteva clipe pentru a verifica care este atmosfera în jur. Gândul că ceilalți colocatari dorm îl înaripează și-l catapultează direct pe covor. În cel mai bun caz fără accidente majore.
De acolo își începe activitatea cea de toate zilele. În primul rând lovește fără inhibiții podeaua cu pumnii, pentru a le ura și vecinilor de la doi o zi cât mai reușită. Apoi, respectând cu îndârjire ritualul-țipă: na-naaaaaaaa, ta-taaaaaaa, și pur și simplu: aa-aaaaaaaaa! Câteva clipe de pauză, apoi o ia de la căpăt: ta-taaaaaaaa, na-naaaaaaa, aa-aaaaaa!
Cea mai mare descoperire pe care a făcut-o în ultima vreme este mersul de-a bușilea. La început stângaci și nesigur pe propriile membre, după câteva zile de exercițiu – devine maestru. Iar de acolo începe adevărata nebunie. Ca o lăcustă se perindă prin toată casa, se adăpostește sub mese și scaune și face planuri grandioase pentru cucerirea altor teritorii necunoscute deocamdată.
Orice pat, canapea sau dulap este un prilej grozav de a se ridica în picioare. Chiar dacă odată ajuns în poziție verticală se pomenește pus în dificultate, (pentru că nu știe ce să facă mai departe) asta nu-l oprește să reia mișcarea favorită iar și iar, până la epuizare. Am zis epuizare? Pentru bebeluș acest termen nu există. Și nici nu pare să vrea să știe de el vreodată.
Mâncarea nu mai este un obiect al interesului digestiv. Acum, tot ce seamănă a fi un produs alimentar se transformă în ustensile pentru joacă. Pireul este cel mai potrivit pentru a înlocui plastilina, legumele se transformă în elemente de decor pentru casă, iar supa este o imitație perfectă a havuzului. Un lucru râmâne sacru – sânul. De această religie pare că nu se va dezice niciodată.
În capul bebelușului de nouă luni roiesc o mulțime de întrebări și neclarități: oare ce gust o avea podeaua? Ce se ascunde sub covor? Dar în dulap? Dacă mă cațăr pe ușă, oare se va prăbuși?
Cea mai mare enigmă este, însă, oglinda. De ceva vreme tot încearcă să vadă ce se ascunde în spatele ei. Pentru că nu reușește să afle răspunsul își lovește cu încredere reflecția și chiuie de fericire că de fiecare dată iese învingător.
Este inutil să menționez că orice obiect, de orice natură și în orice stare trece întâi de toate proba gurii. Interdicțiile funcționează doar pe termen scurt, iar orice clipă de neatenție sau rătăcire din partea mamei, este folosită favorabil de către bebeluș. Distracțiile sunt neputincioase în fața curiozității debordante, așa că jucăriile rămân, în continuare, instrumente bune de făcut dezordine în cameră.
După ce face câteva piruete în cada pentru baie și după ce se vârcolește pe toate părțile, într-un final adoarme … fix în centrul patului, ca un adevărat rege ce este.
Când îl privești cum doarme așa, liniștit și îmbujorat, uiți prin câte aventuri te-a plimbat de-a lungul zilei și zâmbești tâmp conștientizând încă odată ce noroc ai că anume el este copilul tău. 🙂
Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te invit să-mi urmărești blogul. Aventura abia începe. 🙂
Vise la pachet 