La zece luni lucrurile încep să scape de sub control. Noțiunea de „consens” dispare, iar compromisurile au dreptul la viață doar atunci când îi convine lui, Bebelușului. Fără nicio urmă de exagerare, timpul devine absolut relativ.
Zilele încep în cel mai bun caz la șase jumătate dimineața. „Poc”, „poc”, se aud palmele peste față. Podoaba capilară, dacă ar fi ceva mai dură, zău că ar scârțâi sub mânuțele dolofane. De liniște nu discutăm, ea există doar în rarele minute de somn.
Luptător din fire, omulețul nu se lasă până nu te ridică din pat. Așa, pe trei sferturi adormit, îl iei în brațe și încerci să-i schițezi un zâmbet. Simțind cum îi curge victoria prin vene, începe să se frământe, să se vârcolească și să facă tot posibilul pentru a ajunge pe podea. Îi intri în voie. Îl așezi pe covor.
Încerci să faci un pas.
Nu reușești să începi mișcarea că te trezești în captivitatea acelorași mâini grăsuțe care dimineață ți-au făcut trezirea în forță. Se sprijină de piciorul tău și se aburcă. Te privește cu ochi de pisică părăsită și îți zâmbește cu subânțeles:
-Ia-mă în brațe! Nu te preface că nu înțelegi ce-ți cer! spune fața lui care emană energie prin fiecare por.
Odată ajuns sus, își amintește că are niște socoteli neterminate pe covor. Iar se frământă, iar se vaită și se vârcolește până când te convinge să-l eliberezi din strânsoarea brațelor. Scenariul se repetă de câteva ori, până se plictisește și începe să țipe.
Bucuros că măcar nu plânge, te îndrepți repede-repede spre ușă. Închizi ochii și te faci nevăzut. Fix peste trei secunde îți observă absența și începe să te caute. Dacă ai talentul de a face în baie tot ce ți-ai planificat în cele trei secunde, ești bravo. Dacă nu, asta e. E și mâine o zi. 🙂
Dejunul nu durează mult pentru că Bebelușul consideră o mare pierdere de timp statul pe scaun. Oamenii ocupați nu au timp de fleacuri precum terciul cu lapte.
Urmează plimbarea, care de cele mai multe ori se transformă într-o adevărată aventură. Dacă nu știi să conduci căruciorul cu o singură mână, să cânți „Elefantul Cici” și să faci ca tractorașul, mai bine nu te porni. N-ai nicio șansă.
Ora somnului este binecuvântarea. Am zis ora? Pardon, minutele somnului. Cam vreo 40 la număr. Suficiente pentru a umbla ca o furtună prin casă și pentru a construi ceea ce va fi dărâmat cu plăcere de către micul stăpân imediat ce se trezește.
Navigare pe internet, filme, stat la computer? O foarte bună alternativă pentru expresia: „Nu încerca marea cu degetul”. 🙂
În această goană nebună ai nevoie de niște argumente pentru a reuși să rămâi măcar parțial întreg la minte.
Totul devine mai ușor când se întoarce și-ți zâmbește cu toate gingiile.
Când își lipește năsucul de obrazul tău.
Când te caută cu privirea rătăcită.
Când încetează să plângă de îndată ce-l atingi.
Când spune: „ma-ma” sau „ta-ta”.
Când crește, iar odată cu el, crești și tu.
Și devii mai bun, mai răbdător, mai responsabil și totodată mai copil…
Grozave argumente, nu-i așa?
Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu te invit să-mi urmăreșt blogul. Susține-mă cu un like și un share și nu uita: să fii mamă e minunat, iar aventura abia începe.
Vise la pachet 