Cu scutec la trei ani sau cum a fost lupta noastră pentru mersul la baie

În lumea mamelor, momentul în care copilul renunță la scutec este considerat un fel de majorat. Un scop spre care tind părinții încă de pe vremea când bebelușul era în burtă. Apoi, pe parcurs se tot fac tentative de adaptare a puiului de om la realitățile crunte ale vieții. Cel mic este așezat pe oală la 9 luni, apoi la 1 an, apoi la 1,5 ani. Dacă treci de vârsta de doi ani și încă nu ai un copil care să spună răspicat: pipi și să se așeze grațios pe oliță, începi să te califici încet (dar sigur) în liga părinților incopetenți.

De aceea, puteți să vă imaginiți cum era privită Mia care la trei ani încă purta scutec. Lupta ei pentru detașarea de pampers a fost lungă și destul de grea. Pentru mine.

Prima încercare de împrietenire cu olița a fost după vârsta de un an și a fost un chix total. Am renunțat atunci la idee, iar aproape de doi ani domnișoara a mers la grădiniță.

Acolo dezlipirea de scutec prinsese mult contur, dar pandemia ne-a întors în punctul din care pornisem. Iarna, se știe – nu este un moment prielnic pentru a determina copilul să renunțe la scutec, așa că am zis s-o mai las câteva luni.

Am decis să mă debarasez definitiv de el în luna august. Așa cum recomandă site-urile de specialitate și toate mamele perfecte, am îmbrăcat-o în chiloței frumoși și am ieșit la plimbare. Cu oala n-am avut nicio șansa, niciodată, și știind ce caracter are mica domnișoara, am zis să nu-mi forțez norocul.

Așadar, echipate cum se cuvine, eu cu răbdare, iar ea cu chiloței stilați- am ieșit afară. Totul a mers bine până la prima sesiune de piș.

Senzația de umiditate nu a fost deloc pe placul micii mele domnișoare, așa că și-a luat propria decizie la subiect – nu mai fac pipi. Deloc.

Ca să înțelegeți cum stă treaba- fata stătea ore la rând fără să urineze. Plângea, era nervoasă, arăta că vrea la veceu, dar orice încercare de a o determina să-i dea drumul cu încredere rămânea fără răspuns.

Seara, când îi puneam scutecul, avea nevoie de ceva timp pentru a realiza că este în mediul ei și abia apoi făcea ceea ce nu mai făcuse de dimineață.

Pentru că situația devenise tensionată, am discutat cu pediatrul nostru. După ce i-am descris cum decurge treaba, doamna doctor m-a întrebat:

-Dvs sunteți înscrisă în vreo competiție?
Am răspuns că nu.
-Atunci nu forțați nota, mi-a zis ea. Fetița încă nu e pregătită. Fie trebuia să începeți această procedură mult mai devreme, pe la 10-12 luni, fie o lăsați să decidă singură când nu va mai vrea să poarte scutec. Și asta se va întâmpla, fiți sigură. Va veni momentul în care nu va mai vrea să i-l puneți. Răbdare.

Apoi mi-a povestit despre urmările pe care le poate avea insistența mea. Despre cum urina reținută cu orele se poate întoarce în rinichi și cum asta îi poate afecta calitatea vieții, pe termen lung.

Se pare că în viață sunt situații în care pentru a înainta trebuie să faci un pas în spate. Așa că am revenit, iar, la scutec. Dar îi vorbeam tot mai des și mai des despre oliță, îi puneam desene animate cu acest subiect, îi inventam povești despre fetițe curajoase care încep să cucerească lumea după ce își fac nevoile la oală.

Săptămâna trecută i-am scos scutecul și i-am zis:

-Gata. Acum ești mare, a venit timpul să ne descurcăm fără pampers.

Știam că voi avea de spălat multă îmbrăcăminte, dar eram hotărâtă să nu mai dau înapoi. De fiecare dată când făcea în pantaloni, îi subliniam că olița o așteaptă și că dacă ar face acolo – hainele ar rămâne uscate și curate.

Duminică mi-a zis că vrea pipi. Am încurajat-o să se așeze, am stat lângă ea și i-am zis să nu-i fie frică. După câteva minute bune de ezitare, o aud că zice:

-Hai, Mia, nu te teme.

Și a făcut.

Eu nu știu cum arată reușitele în viziunea voastră, dar în acele momente mă simțeam de parcă am câștigat Cupa Mondială.

Ce m-a surprins și mai mult a fost că de îndată ce și-a ridicat pantalonii a insistat să verse singură olița și a făcut-o ca la carte. Exact așa cum îi povestisem că se face. 🙂

În concluzie pot spune că nu are niciun sens să facem bareme de comparație între copiii noștri și copiii altora. Fiecare dintre noi avem propria personalitate, propriul ritm, propriile frici și propriile feluri de a trece peste ele.

Mai ales că mersul la oală de la 9 luni nu este garantul succesului în viață, așa cum întârzierea acestui proces nu-ți face copilul mai inferior.

Și până la urmă, să fim serioși, n-am văzut niciun adult de 30 de ani să poarte scutec. Nu-i așa?

***

***

Îți mulțumesc că ești alături de mine și citești ce scriu. Contează. Mult. Dacă îți place ce fac, te rog să mă susții. Nu-ți cer bani, cer ceva mai mult: un pic din timpul tău prețios.

În cazul în care vrei să vezi ce mai scriu, te rog să te abonezi la blogul meu.

Dacă vrei să râzi de poznele pe care le face Mia, dă un like paginii Vise la Pachet.

Și dacă vrei să vezi ce gătim, cum dansăm, pe unde mergem și cum ne îmbrăcăm, vizitează-ne pe Instagram.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: