Seeeerios? Ai dat copilul de doi ani la o grădiniță de stat?

Nu știu dacă face să menționez că, de regulă, întrebarea asta este însoțită de o privire ușor acuzatoare și de un zâmbet ironic în colțul buzelor vopsite. Ceva de genul: las că o să vezi tu degrabă că a fost o idee proastă, mamă degenerată ce ești!

În realitate, în familia noastră niciodată nu s-a pus problema unei altfel de grădinițe. Când încă nu aveam copii știam deja că odorul meu va merge la școli și grădinițe de stat. Pentru că pentru mine și pentru soțul meu asta e în ordine.

De fapt, raționamentul de la baza deciziei este următorul: să evit pe cât posibil globul de cristal.

Nu neg că, probabil, la grădinițele private copiii au parte de o atitudine bună, de tot felul de oportunități, de mai multă atenție. Și asta este ok.

Deși dacă stau să mă gândesc mai bine, bucuria cu care intră fata mea dimineața în grupă și chicoteala cu care i se asociază cuvântul „grădiniță” mă face să cred că nici la stat lucrurile nu stau mai prost.

Totul depinde de oamenii peste care dai. Vă rog să mă credeți pe cuvânt, oamenii care își fac munca cu pasiune oferă tot ce au mai bun și la stat, și la privat. Dacă nu există pasiune și dragoste pentru ceea ce faci, degeaba muncești într-o instituție de prestigiu.

Acum să revenim la globul de cristal.

Eu am crescut într-o familie modestă. Am purtat haine modeste, nu am mers în vacanțe și am mâncat Snikers prima dată când am ajuns la cămin, în primul an de facultate. De acasă am fost instruită în așa fel ca aceste lucruri să mi se pară normale. Nu m-am simțit niciodată mai prejos și nici nu mi-a fost rușine să recunosc că nu am bani pentru unele lucruri. În schimb aceste aspecte m-au făcut să-mi dat seama, în viața mea de adult, care este prețul fiecărui lucru. Astfel am ajuns să știu că mă pot baza doar pe mine și pe forțele mele. Mi-aș dori să o cresc și pe Mia cu aceleași principii de viață. Sigur, că îi ofer tot ce-și dorește pentru că pot. Părinții mei, la rândul lor, mi-au oferit tot ceea ce au putut. Cât au putut.

Aș fi putut să o înscriu la o grădiniță privată. Ar fi fost, poate, mai comod și pentru mine. Ar fi fost posibil și din punct de vedere financiar, dacă aș fi renunțat la unele lucruri de care m-aș fi putut lipsi cu ușurință. Dar! Am înțeles la timp că nu de asta are ea nevoie. Că la fel ca la grădinițele private, la cele de stat merg copii. Copii la fel ca ea. Și la grădinițele de stat se mănâncă bine, se doarme bine, se dansează, se cântă și se iubește.

Aud, desigur, și cazuri nefericite cu copii marginalizați, lăsați uzi și murdari. Meseria pe care o am nu mă scutește de știri periodice despre tot felul de femei care au ajuns întâmplător educatoare și profesoare. Sigur că în asemenea situații nu există scuze și părinții pot, pe bună dreptate, să aleagă alte opțiuni pentru micuții lor.

Ce vreau să zic, de fapt, e că nu e lupul chiar așa de rău cum se spune, iar calitatea educației pe care o primesc copiii în instituțiile de învățământ nu ar trebui să fie direct proporțională cu suma pe care o scot părinții din buzunar.

Voi ce ați ales pentru copiii voștri și pe ce argumente v-ați bazat?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!