Când copilul face mofturi în public

Își țin respirația, numără în gând până la zece, se uită jenate prin părți apoi încearcă să recurgă la cele mai convingătoare argumente care le vin în minte pentru a reuși să scoată micul omuleț din magazin, de la terenul de joacă sau din oricare alt loc public. Vorbim despre mamele care tocmai sunt nevoite să facă față crizelor de furie ale copiilor lor.

Aparențe hazlii…

Pe vremea când nu o aveam încă pe Mia, asemenea peisaje mi se păreau destul de haioase. Pe de o parte pentru că micii omuleți știu să se dea în spectacol într-un mare fel, cu ardoare, pasiune și chiar cu talent. Pe de altă parte, pentru că mamele care încearcă să facă față demn acestor situații sunt destul de amuzante în încercările lor neîndemânatice de a-și ține calmul, echilibrul și capul pe umeri.

Când îți cade bucuria-n scârbă…

De câteva zile, mi-a cam căzut bucuria în scârbă. Nici nu vreau să știu cum arăt dintr-o parte atunci când mă fac luntre și punte pentru a rămâne și calmă și a ține piept cu destoinicie crizelor de isterie pe care Mia le livrează la orice pas.

furie 1

Îmi arată că vrea banana. I-o întind. Țipă. Bate din picioare.

Îi iau banana. Plânge. Aruncă de perete cubul galben pe care acum 3 secunde insistase să i-l scot de sub scaun.

Situații…

Sau la magazin. Vrea să țină ea iaurtul. I-l dau. Plânge. Se zmuncește din carul de cumpărături. O cobor. Bate din picioare. Își sloboade alarma din gât și scoate un sunet asemănător cu cel care anunță incendiul. Oamenii care analizau liniștiți vreun produs de pe raft își scuipă în piept. Apoi zâmbesc cu subînțeles.

Mă furișez la casă fără să fi reușit să cumpăr nici jumătate din ce mi-am propus. Respir ușurată când văd că nu e nimeni în fața mea, achit din fugă cele 3 iaurturi și desaga cu mere. Renunț la restul din bănuți și invit domnișoara să pășească spre ușa care se deschide primitoare în fața noastră.

furie 2

S-ar fi părut că ne-am înțeles.

Când era gata să părăsească incinta, se răzgândește – se întoarce brusc într-un călcâi și iar plânge. Dar nu cu lacrimi, ci cu genul acela de plâns care dacă ai fi mort – pun pariu că tot te-ar irita un pic.

O privesc fix, încerc să-i fac fețe drăgălașe, apoi fețe supărate, apoi fețe triste. Dacă văd că nimic nu funcționează, mă las într-un genunchi în fața ei. O momesc cu un zâmbet și o iau în brațe. Furtuna mai scade din intensitate, iar noi ieșim în sfârșit din magazin. Ajunsă afară, sare din brațele mele, râde cu gura până la urechi, țopăie și se îndreaptă spre scrânciob.

furie 3

Care sunt cauzele?

Pentru că încerc pe cât este posibil să fiu o mamă informată, am discutat cu mai mulți specialiști despre eventualele cauze ale furiei aparent nemotivate ale copiilor trecuți de vârsta de un an.

Accesele de furie sau „tantrum-urile” sunt o modalitate prin care cei mici își exprimă neputința sau supărarea. Fenomentul este destul de răspândit în rândul copiilor trecuți de vârsta de un an și este specific mai ales picilor care încă nu-și pot folosi prea  bine cuvintele pentru a-și exprima gândurile.

Specialiștii mai spun că aceste crize apar odată cu conștiința de sine, altfel spus se întâmplă atunci când micii omuleți reușesc să distingă propria lor personalitate și propriile dorințe de cele ale oamenilor din jur.

Trebuie să ne îngrijorăm?

Nu există doi copii care să aibă caractere identice. În fiecare pui de om se ascunde câte un munte de personalitate. Aceasta din urmă este definită de temperament. Astfel, în funcție de temperament unii pici pot avea tantrum-uri în fiecare săptămână, în timp ce alții pot trece prin asemenea perioadă o singură dată sau chiar deloc.

Psihologii susțin că accesele de furie reprezintă o etapă absolut normală în dezvoltarea copilului și nu trebuie percepute ca un aspect negativ în procesul de creștere.

În altă ordine de idei, eu încerc să-mi întipăresc bine în memorie faptul că atunci când Mia plânge și este furioasă fie este obosită, fie are nevoie de ceva mai multă atenție, fie nu se simte confortabil într-un anumit loc. Unde mai pui că tantrum-urile pot fi rezultatul unei frustrări pe care copiii o simt în urma încercării lor de a înțelege lumea din jur.

Și acum sincer, dacă n-am fi adulți și nu ne-ar păsa așa de mult de ce zic alții, de câte ori ne-am dori să ne așezăm în mijlocul drumului, să batem din picioare, să plângem un pic și să așteptăm să fim luați în brațe?

Voi, dragi mămici, v-ați confruntat cu asemenea etape în dezvoltarea copilului vostru? Cum le-ați făcut față?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s