De ce-i vorbești așa? Crezi că te înțelege?

Asta este una dintre întrebările pe care o aud frecvent în ultimul timp. Fie că vin de la magazin, fie că sunt la plimbare, neapărat se va găsi câte un trecător care să-și ridice sprânceana și să mă întrebe zeflemitor:

-De ce-i vorbești așa? Crezi că te înțelege?

Eu cu Mia nu am vorbit niciodată pe tonuri speciale, nu i-am atribuit diminutive și nu am preluat în vocabularul nostru excesul de dulcegării. Când mi-e tare-tare dragă, pot să-i spun: iubire. 

Când mă scoate cu totul din sărite, îi spun că este obraznică.

În rest discut cu ea așa cum aș discuta cu oricare altă persoană adultă din jurul meu. O întreb dacă vrea ceva, o rog să-mi dea ceea ce are în mână și îi sugerez să meargă pe partea curată a trotuarului.

Într-o zi ieșeam de la magazin și Mia a insistat să-i cumpăr unul dintre biscuiții ei preferați. Imediat cum l-am luat de pe raft,  l-a privatizat și îl strângea cu pasiune între degetețele. În timp ce coboram scările, îi zic:

-Vrei, te rog frumos, să-mi dai mie biscuitele? Îl păstrez pentru tine și îl vom mânca acasă, când nu vei avea haină groasă și vei avea unde să speli mânuțele.

Un domn care pe semne că aștepta pe cineva, auzind o parte din rugămintea mea a râs zgomotos, apoi a zis cu multă ironie:

-Daaaa. Că ea precis înțelege ce-i spui tu.

-Sigur că înțelege! am rispostat eu. 

Pentru a confirma ipoteza, Mia mi-a întins desertul.  Și nu a fost pentru prima oară când face asta.

Altădată ne întorceam din parc. Ea tocmai prinsese ideea că picioarele o pot duce acolo unde-și dorește dacă știe să le gestioneze corect și profita din plin de noua descoperire. Fără frică alerga pe trotuar și tot fără frică se avânta spre partea carosabilă unde mașinile mergeau într-o veselie pe ambele sensuri.

I-am zis atunci:

-Te rog să fii un pic mai atentă și să nu treci de trotuar. Pe drum merg mașinile și este periculos.

O doamnă care mergea în spatele nostru, a grăbit pasul și ajungând în rând cu mine, spune:

-Iauti, vorbești cu dânsa de parcă ar fi un om mare. Crezi că ea te înțelege?

Acum vin și mă întreb: de ce oamenii au impresia că un limbaj plin de diminutive, pițigăiat și îndulcit ajunge mai ușor la creierul copilului, iar un discurs firesc – nu?

Nu am nimic împotriva părinților care își alintă copiii, inclusiv, prin metode verbale. Mi se pare o dovadă de iubire și un soi de sensibilitate aparte.

Totuși, nu tuturor oamenilor le este apropiată această metodă.

Cred cu tărie că iubirea are mii și mii de forme, și e păcat să nu le alegem pe acelea dintre ele în care chiar ne regăsim.

Fiecare decizie a fiecărui părinte în raport cu modul în care își crește și educă piciul este una corectă.

Totuși, ce-ar fi să avem mai multă încredere în capacitățile de înțelegere și cunoaștere ale copiilor noștri? 

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook  Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.

Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s