Pentru că nu am foarte multe rude prin preajmă, revenirea de la maternitate a trecut oarecum liniștit pentru mine. Nu am fost nevoită să găsesc tot felul de scuze pentru a ține neamurile la distanță și nici nu a trebuit să dau senzația că sunt fericită când îmi venea să plâng. Unul dintre cele mai vechi obiceiuri legate de revenirea acasă cu bebelușul vizează darurile pe care ajunge pruncul și mama să le primească din partea celor dragi. Am mai auzit istorii în care tinerii părinți rămâneau dezamăgiți și contrariați de cadourile absolut inutile pe care le-au primit, de aceea m-am gândit să trasez câteva sugestii de daruri pe care ar fi mai bine să nu le faceți atunci când mergeți să vizitați un bebeluș pentru prima dată.
- Sesiune foto
Înainte de a merge la maternitate îmi plăcea mult de tot să fac poze, dar când am ieșit de acolo, vă spun cu mâna pe inimă, mi-aș fi dorit mai degrabă să crape pământul ca să mă pot ascunde printre ruine și să nu văd pe nimeni. A fost un adevărat chin să fac o față cât de cât agreabilă atunci când am fost întâmpinată de rude la ușa maternității. Cred că pentru o dezolare totală un fotograf care să-mi spună cum să stau și unde să privesc mi-ar fi lipsit. Sigur că aceste momente sunt unice și irepetabile, dar ce bine că trăim într-o lume a tehnologiei când putem face poze tare frumoase cu telefonul mobil, nu?
2. Scutece
Sunt poate cele mai utile chestii, necesare imediat cum apare copilul pe lume. Totuși, nu cred că este o idee bună să facem asemenea cadouri fără a ne consulta cu tinerii părinți. Unele mămici pun foarte mult preț pe anumite branduri, altele sunt atente la culori, forme și mirosuri, iar altele pur și simplu își doresc să decidă singure care sunt cele mai bune scutece pentru puiul lor. De aceea, dacă intenționezi să mergi în întâmpinarea tinerilor părinți, întreabă-i ce marcă de pampers ar dori să folosească și spune-le că vrei să le faci tu un asemenea dar.
3. Hainele purtate
La fel ca și scutecele, hainele care au fost deja purtate de alți bebeluși pot fi un subiect delicat pentru tinerii părinți. Eu, de exemplu, am acceptat mereu asemenea cadouri, iar Mia poartă și acum articole vestimentare primite în dar de la prietenii noștri de familie sau de la nani. Totuși, cunosc personal multe mame care sunt de altă părere și nu ar accepta nici în ruptul capului să-și îmbrace odrasla în haine la mâna a doua.
Din punctul meu de vedere, în hainele pentru bebeluș nu face să investești prea mult mai ales în primul an. Ei cresc extrem de repede, iar unele articole rămân neatinse din simplul motiv că cel mic a devenit în scurt timp prea mare. 🙂
4. Jucării educative
Dezvoltarea timpurie este un subiect dezbătut intens de către părinți, pediatri și psihologi și vizează inclusiv jucăriile educative. În timp ce unii specialiști încurajează folosirea acestora încă din primele luni de viață, alții sunt sceptici și spun că anumite elemente ar putea chiar traumatiza creierașul copilului. Dacă nu știi sigur care este opinia tinerilor părinți referitor la acest subiect, evită să-i dăruiești piciului lor jucării.
Pentru o variantă safe poți alege un covoraș-puzzle. O asemenea investiție cu siguranță va fi pe placul tuturor, unde mai pui că este util și arată bine.
5. Cărți de parenting sau de psihologie
Unii părinți cred foarte mult în studii și în cărțile de parenting, alții din contră – preferă să găsească răspuns la fiecare întrebare solicitând ajutorul medicilor pediatri. Pentru a nu nimeri într-o situație neplăcută, evită să dăruiești cărți de parenting sau de psihologie, mai ales că de regulă aceste lucrări susțin anumite idei care pot fi contradictorii cu opinii tinerilor părinți.
6. Produsele de îngrijire pentru copii
Persoanele care încă nu au copii cunosc cel mult 2-3 branduri care spun în reclamele de la televizor că au cele mai bune produse de îngrijire pentru copii. Totuși, nu toți părinții consideră aceste produse potrivite pentru copilul lor, de aceea riști ca darul tău să stea neatins într-un sertat. Pentru a evita asemenea situații, cere sfatul mămicilor cu experiență din anturajul tău.
Și totuși, ce cadouri merită să facem tinerilor părinți?
Cum am menționat mai sus, sigur că varianta ideală ar fi să coordonați împreună cu ei darul. Să-i întrebați de ce anume au nevoie, sau să le cereți opinia referitor la una dintre ideile voastre de cadou.
Nu-i credeți atunci când vă spun că nu au nevoie de nimic. Odată cu venirea copilului pe lume, apar o mulțime de cheltuieli pe care poate fi destul de greu să le gestionezi.
Un cadou potrivit pentru orice situația ar fi un voucher la un magazin pentru copii de unde să poată cumpăra haine, jucării sau produse de igienă. Ai grijă, însă, să fie un certificat cu un termen de valabilitate extins, întrucât de cele mai multe ori tinerii părinți nu prea au timp de shopping în primele luni.
O altă ideea de cadou poate fi un gadget care le-ar ușura viața. De exemplu un încălzitor pentru sticluțe, dacă bebelușul este hrănit cu lapte praf. Chiar dacă pare un lucru lipsit de prea mare importanță, părinții îi vor aprecia valoarea în timpul meselor nocturne ale copilului.
Și ultimul aspect, dar nu cel din urmă: când mergi în vizită la o tânără mămică gândește-te că poate face să-i dăruiești ceva ei, nu bebelușului. Gestul tău va fi cu atât mai apreciat cu cât femeia și așa trăiește doar cu gândul la copil și își cheltuiește mare parte din bani pentru a-i cumpăra tot de ce are nevoie.
Un șampon, o cremă de corp sau un scrub relaxant vor fi daruri extrem de apreciate de o tânără care nu de mult a devenit mamă.
Dar voi cum credeți? Ce nu face să dăruim tinerilor părinți și care sunt cadourile potrivite atunci când mergem să vedem bebelușul pentru prima oară?
Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu, te rog să te abonezi la blogul meu. În cazul în care ți-a plăcut un articol, dă-l mai departe pentru a-l vedea și prietenii tăi. Aș fi recunoscătoare dacă ai aprecia pagina de facebook Vise la Pachet. Pentru mai multe imagini despre cum savurez maternitatea alături de fetița mea, mă poți urmări pe instagram.
Îți mulțumesc și te rog să nu uiți: să fii mamă e minunat, iar aventura maternității abia începe!