Jurnal de bebeluș (partea 1)

Am deja mai bine de un an de când sunt în această familie. Nu pot spune, deocamdată, dacă mi-e bine sau mi-e rău pentru că nu știu cum e în alte familii. Dar pot să vă povestesc cum arată o zi din viața mea.

Mă trezesc când îmi poftește sufletul. Pentru că sunt o persoană ocupată, nu stau să mă uit dacă mai doarme cineva pe lângă mine. Pășesc ferm, cu toate kilogramele peste covorașul din ochi, nasuri, guri. Nu e chiar cine știe ce comod, dar eu nu aleg căile ușoare…

Odată ajuns pe podea, îmi alerg maratonul matinal. Dormitor, bucătărie, hol. Dacă am noroc și astrele se aliniază în așa fel ca ușa de la baie să fie deschisă, chicotesc cu mulțumire. Intru, închid ușile de la cabina de duș, apoi iar le deschid. Număr în gând și repet mișcarea de vreo 20 de ori, apoi mă plictisesc și renunț.

Cât mama nu mă vede, ridic repede capacul veceului și arunc în el o sferă din plastic, o rață din cauciuc și 5-6 cuburi multicolore. Fără să aștept să fiu lăudat pentru deosebita realizare, închid la loc capacul și cu o privire concentrată îmi caut de lucru în altă parte.

Când vine ora mesei, ar fi bine să mi se pună în farfurie doar ceea ce îmi place. Și mama ar trebui să înțeleagă că dacă mi-a plăcut ceva ieri, nu înseamnă că o să-mi placă și azi. Sunt adeptul schimbărilor și mă plictisește grozav monotonia.

După masă urmează treburile serioase. Eu le împart între joc și pozne. Nu știu de ce, dar în ultima vreme ultima activitate îmi este mai dragă. 😋

Sigur că mama, pentru că nu are așa multe de făcut, mă mai cheamă la masă, la somn și chiar mă îndeamnă să strâng jucăriile în cutie. Probabil e prea mică și nu înțelege că ele nu au niciu haz când stau una peste alta, în întunericul cartonului. 🤔

Plimbările sunt cele mai așteptate momente ale zilei. Ador să alerg, să sar în băltoace sau chiar să mă așez în ele pentru a-mi trage sufletul. De asemenea, îmi place să mă dau în scrânciob. Când nasul dă de știre că îi este cam răcoare, mama intervine și mă duce acasă. Sigur că eu mă împotrivesc cum știu mai bine: plâng, strig, bat din picioare și mă supăr. Din păcate niciuna dintre aceste metode nu este suficient de convingătoare, dar eu nu mă las și încerc oricum. 🤗

Când fac băița îmi place nespus să mă bălăcesc și ador că mama își dă seama să-mi cânte melodiile preferate. Fie vorba între noi, nu este mama chiar cea mai bună cântăreață, dar obișnuința face minuni. 😝

Când simt că se apropie ora de culcare, încerc să fac cât mai multe mișcări pentru a da de înțeles că mai am destulă energie. După câteva zeci de urcări, coborâri, rostogoliri și cățărări, mă las biruit de somn și visez ce minunănății voi mai face în ziua următoare…

În încheiere, concluzia e una: viața de bebeluș nu e floare la ureche. 😊

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s