Zece lucruri pe care le-am înțeles de când sunt mamă

Când eram însărcinată eram foarte interesată de articolele scrise de mămici care își împărtășeau experiența maternității. Eram curioasă cum arată această etapă din perspectiva femeilor care o trăiesc la intensitate maximă. Speram să învăț câte ceva din poveștile lor, dar și să-mi diminuez sentimentul de frică și incertitudine care mă copleșea uneori. V-am mai spus că înainte de Mia nu am interacționat deloc cu alți bebeluși, iar tot ce urma să mi se întâmple ar fi fost o premieră. Sau mai bine zis o lecție practică.

Acum o privesc cum doarme liniștită și își mișcă buzele frumos conturate. Suntem împreună de 12 luni și jumătate, iar timpul care părea că se scurge atât de greu, de fapt a zburat ca vântul. M-am tot gândit în acest răstimp care au fost principalele concluzii pe care le-am făcut în primul an de când sunt mamă.  Aș fi vrut să dau peste un astfel de text atunci când eram însărcinată, sau atunci când în primele luni după naștere simțeam că puterile mi-au secat. Sunt gânduri în care cred, deși recunosc: la teorie sunt mai  bună decât la practică.

Tu ești cea mai bună mamă pentru copilul tău

Asta ar fi bine să ne-o scriem în frunte. Ce-i drept în primele luni nu stăm prea mult la oglindă, de asta mai bine s-o reținem în minte. Nimeni nu știe ce e mai bine pentru copilul tău, iar sfaturile și sugestiile venite din partea rudelor, prietenilor și pur și simplu din partea persoanelor binevoitoare trebuie să fie tratate cu lejeritate.

Copilul înseamnă mult, dar nu înseamnă totul

Da, e iubirea vieții tale, sensul pe care îl căutai în lume și omul fără de care nu poți să-ți imaginezi ziua de mâine. Totuși, copilul nu este singurul tău rost în viață. El va crește mai repede decât vei reuși tu  să numeri până la zece. Va deveni un om cu viața lui, cu planurile lui și cu  sensurile lui. Dacă îți clădești toată existența în jurul lui, s-ar putea să te pomenești într-o zi o ruină. Iubește-ți copilul mai mult decât orice pe lume, dar nu uita că lumea ta începe cu tine!

Prietenii nu te-au trădat

Nu mai primești mesaje, nu-ți mai sună telefonul, nu mai ești chemată la petreceri? Te simți trădată? Nu ai  de ce. Prietenii pe care îi aveai înainte de a deveni mamă sunt tot acolo. Nu au complotat împotriva ta și nici nu te ignoră în mod deliberat. Pur și simplu lumea lor se rotește într-un ritm diferit de al tău, iar interesele comune nu vă mai ajută să fiți la fel de uniți. Viața este un filtru. Amintește-ți de tine când făceai parte din tagma lor. Cât de interesată erai de o mămică care îți povestește mereu despre scutece, biberoane și peripețiile făcute de bebelușul ei?

Ai luat o pauză, nu ai ieșit din joc

Tot ce ți se întâmpla înainte de a apărea copilul a fost minunat. Și va mai fi. Ceea ce ți se întâmplă acum este doar o etapă. Nu ai devenit neinteresantă, nu îți pierzi din profesionalism și nici nu pui cruce pe cariera ta. Ai luat o pauză necesară, care te ajută să-ți resetezi prioritățile. De acum încolo vei ști mai bine să-ți prioritizezi interesele, timpul și banii. Nu?

Respectul se învață din primele zile de viață

Îți dorești să ai un copil educat, care îi respectă pe cei din jur? Cred că cea mai bună cale pentru a atinge scopul propus este să-i oferi puterea exemplului. Respectă-l. Nu-l forța să mănânce atunci când îți arată cu toată ființa că nu mai vrea. Nu-l impune să stea într-un loc în care vezi că nu se simte confortabil. Nu-l ignora nici pentru o clipă și încearcă să-i înțelegi ieșirile. Asta îmi propun și eu să fac, deși recunosc că pe alocuri e al naibii de dificil.

Mamele perfecte nu sunt chiar atât de ideale 

Nu există niciun fel de perfecțiune. Și foarte bine. Întotdeauna se vor găsi oameni care vor încerca să te convingă că sunt mai buni decât tine, că fac anumite lucruri mai bine, că știu mai multe. Bucură-te pentru ei. Aplaudă-i dacă simți că de asta au nevoie. Nu te forța să-ți setezi programul după al lor, nu respecta regulile impuse de ei și nici nu te blama pentru micile nereușite. Privește în urmă și vezi ce drum minunat ai parcurs împreună cu copilul tău. Oare nu e asta adevărata perfecțiune?

Când vrei să plângi – plângi

Inevitabil apar momente în care simți că nu mai ai puteri. Că vrei să renunți la tot și să o iei la fugă. Nu-ți ascunde aceste trăiri. Dă-le dreptul la viață. Te vor elibera. Te vor calma. Te vor ajuta să o iei de la capăt.

Ia-ți copilul în brațe. Nu va deveni mai alintat din cauza asta

Dacă plânge, are nevoie de tine. Eu așa simt. De aceea o iau în brațe ori de câte ori văd că își dorește asta, dar și de fiecare dată când asta e ceea ce vreau eu. Îi savurez mirosul moale și îmi vine s-o mănânc. Să facem asta cât mai des. Nu vor mai încape mult timp la pieptul nostru.

E normal să vrei să te detașezi de copil

O bună perioadă de timp mă frustra acest gând. Mă gândeam că nu e normal să simți că vrei să „scapi” pentru câteva ori de cel mic. Că sunt o mamă egoistă. Ceea ce și sunt, de fapt, dar nu despre asta e vorba aici. Înainte de a fi mamă ești om. Și ai nevoie de detașare. Am înțeles că nu e sfârșitul lumii dacă plec pentru câteva ore. Mai ales că atunci când revin dragostea este și mai mare, iar răbdarea și calmul parcă izvorăsc.

Poți combina activitățile

Da! Poți să ai grijă de copil, dar și de plăcerile tale. Maternitatea te învață că ai forțe nebunănuite și că poți activa în regim multi-tasking fără niciun fel de probleme. Așa cum poți să dai cu aspiratorul în timp ce ții bebelușul în brațe, așa cum poți să mesteci în oală în timp ce el ți se cațără în cap, exact așa poți să privești filmul preferat, sau să-ți pui pe față o mască.

Între noi fie vorba, la multe dintre lecțiile pe care le-am bifat în acest an sunt încă repetentă, dar fac tot posibilul pentru a deveni premiantă.

Voi ce ați învățat de când sunteți mame?

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu te invit să-mi urmărești blogul. Susține-mă cu un like și un share și nu uita: să fii mamă e minunat, iar aventura abia începe.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s