Privilegii de mamă

Cele 180 de secunde petrecute în cărucior au fost o eternitate pentru Mia. În debutul celui de-al patrulea minut nu a mai rezistat și a început să țipe, să se maimuțărească și să se descalțe arucând cu papucii și în stânga și în dreapta.

Eu, derutată și (de ce să nu spunem lucrurilor pe nume?) „ușor” enervată încercam s-o calmez în timp ce-i adunam ghetele de pe jos. Trebuia să intru în magazin, de asta un pact de pace ar fi fost numai bun. Când am reușit s-o conving cu o jucărie să mai stea locului ceva vreme, am văzut că din magazin iese un domn la cravată. Nu avea nimic în mâini, iar asta mi-a oferit siguranța că va reține pentru câteva clipe ușa ca să pot strecura căruciorul în interior.

Bărbatul a ieșit, m-a privit, a zâmbit și … a trântit ușa chiar în fața mea, care devenise tâmpă și  uimită în același timp. Atunci am înțeles ce poate fi mai enervant decât un magazin care nu are rampă de acces. 🙂

Odată ajunsă în interior, Mia a decis să-și susțină capacitățile vocale și să dea un concert deschis de operă. Mă lăsa să ajung în zonele mai aglomerate, mă privea fix, apoi cu o satisfacție vădită țipa din adâncul plămânilor. Deși lista de cumpărături era lungă, m-am rezumat la strictul necesar și m-am grăbit să părăsesc incinta.

Cu cele 10 kilograme de fericire în mâna dreaptă susțineam 3 pungi cu roșii, ardei și ceapă, iar cu cealaltă mână împingeam căruciorul care s-a transformat lejer într-un coș numai bun pentru cărat cumpărăturile.

La casă era liber. Relativ. În fața mea erau două doamne trecută de prima tinerețe care discutau despre copiii din Italia și despre minunații nepoței. Fiecare avea în față câte un coș maaare plin cu de toate. Fără grabă au pus produsele pe tejghea, continuîndu-și discuția. Când mare parte din alimente erau deja scanate una dintre ele și-a amintit că nu a luat zahăr. S-a răsucit în câlcâie și fără grabă a pornit în căutare.

Între timp, Mia mă acompania pe mine și pe ceilalți cumpărători cu niște țipete pline de zel, dădea din picioare, se lăsa cu capul în jos și își băga jucaria zornăitoare în gură, ca pe-o acadea. Când vedea că nu-i reușește s-o scoată, țipa și mai rău, apoi o lua de la capăt. Peisajul mirific a mai durat vreo cinci minute.

Ajunsă, în sfârșit, afară îmi venea să plâng. Mă dureau mâinile dar și mai mult mă durea frustrarea pe care o simțeam.

Concluzia? Nu mergeți la magazin însoțiți de un bebeluș pus pe baterii! 🙂

Notă: Dacă îți place ce, cum și despre ce scriu te invit să-mi urmărești blogul. Susține-mă cu un like și un share și nu uita: să fii mamă e minunat, iar aventura abia începe.

 

Reclame

2 gânduri despre „Privilegii de mamă

  1. Anna

    Eu am avut nenorocul sa ajung la cumparaturi cu DOI pitici. De fapt? nu a fost chiar asa grav ca in cazul vostru, dar aveam si eu acea dorinta – de a ajunge cit mai repede acasa)))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s