Prima răceală: primul test de rezistență, and more to come

Liniștea și pacea și armonia din casa noastră s-au făcut nevăzute într-o după amiază de miercuri, când Mia a început să tușească. Rar, ce-i drept, dar destul de insistent. Câteva ore mai târziu a început să mârâie, să se liniștească doar dacă era luată în brațe și să plângă isteric în cazul în care era pusă în pătuț. O poveste, ce să mai!

Deși m-am îngrijorat destul de tare, am zis să aștept până a doua zi, să vedem dacă îi trece. Dimineața era mai bine, râdea, se juca. De mâncat, a mâncat cu poftă, așa cum face ea de obicei. După amiază, am văzut că tusea a revenit și odată cu ea a început și nasul să-i curgă. Chiar dacă ea era destul de activă și veselă, am zis să nu risc și am mers la medic. Nu are rost să vă povestesc că la ora 3 după-masă nu am găsit niciun pediatru la policlinică. Zile scurte-n toate ziua, nu-i așa? 🙂

După ce mi-am exprimat nemulțumirea (așa cum știu eu mai bine :)) în fața doctorului de familie, s-a găsit totuși un pediatru care să ne primească.

După consultație, medicul a zis că nu e nimic grav, că a prins o viroză și că ceva preparate din plante, plus ser fiziologic și batista bebelușului la îndemână ne vor face „ca noi” în câteva zile.

Ce voiam să spun  este că prima răceală a fost de  fapt primul test de rezistență  pentru noi. Din cauza năsucului mereu înfundat, copilul e iritat, plânge non-stop!, mai ales seara, și nu poate să mănânce cum se cuvine. Evident, foamea care se instalează încet, dar sigur, îl enervează și mai mult și tocmai când credeai că s-a liniștit, începe iar să țipe și să dea din picioare, și să mârâie și să se foiască pe toate părțile.

Somnul de noapte al părinților? – Un vis. În aceste zile în care am făcut cu rândul la cărat în brațe prin toată casa, și eu, și Nicu am regretat că nu am căutat niște cursuri despre cum se doarme din picioare. Sigur trebuie să existe așa ceva, nu?

Și încă un aspect – răbdarea și frustrarea. Pe google, când dăm la căutare cuvântul „maternitate”, găsim tot felul de informații în care se povestește despre această minunată perioadă și despre toată frumusețea ei. Tot acolo, găsim mame perfecte care niciodată nu se enervează, care au răbdare cât pește în mare și care sunt capabile să fie zâmbitoare pentru bebelușul lor 24/7. Problema este că atunci când asemenea imagini se vând la scară largă, este destul de frustrant pentru celelalte mame. Pentru femeile normale, imperfecte, care plâng, care se enervează, care vor să se dea cu capul de toți pereții, care recunosc că nu-și mai pot ține copilul în brațe pentru că efectiv au mâinile amorțite. Femei care au nevoie de ajutor, și care, uneori, nu au curajul să-l ceară. Sau nu au de la cine să-l ceară.

O altă idee care le descurajează pe tinerele mămici este exemplul trecutului, scos de la naftalină de rude de cele mai multe ori:

„Ei, la voi e foaie verde. Nu trebuie să spălați pelinci, nu trebuie să munciți pe deal, aveți totul la dispoziție, și tot vă plângeți că vi-i greu”.

Știți ce zic?

În concluzie, cred că ar fi onest să recunoaștem că maternitatea e frumoasă dar e și complicată. Că există clipe înălțătoare, dar și momente grele de care nu trebuie să ne fie rușine. Pentru că vorba poetului: femeia învinge totul, apoi plânge.

Voi cum faceți față răcelilor copiilor voștri? Ce metode ați încercat și au funcționat grozav? 🙂

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s