A plătit cu cinci ani de pușcărie biletul spre o nouă viață

-Țac, țac, țac. Țac, țac, țac…

În liniștea geroasă a după-amiezii de duminică, mișcările foarfecii se amestecau armonios cu răsuflarea ritmică a bărbatului care o mânuia. Înalt, vânjos, cu părul ca abanosul și ochii de un albastru intens, conducea dibaci  instrumentul prin părul unei femei roșcate, trecute de vârsta a doua. Fiecare gest trăda concentrare și dedicare. În timp ce doamna din fotoliu bolborosea ceva sub nas, frizerul își ținea buzele strânse și doar uneori, făcea un pas în spate pentru a evalua prin oglinda din față dacă totul este sub control.

„Îmi place să mă asigur de șapte ori înainte de a tăia odată”, se scuză el zâmbind cu toți dinții mari și albi. „Ce bine-ar fi să avem același obicei și în viață”, adaugă.

Privirea i se întunecă. L-am convins cu greu să avem o discuție despre el. Îi place să rămână în umbră. Își lasă reușitele să intre primele pe ușă. Așa a fost de când se știe. De când și-a reluat viața. Viața de după pușcărie.

„În timp ce prietenii mei se însurau și făceau copii, eu priveam cerul de după gratii”.Valentin.

„Au fost cinci ani grei. În timp ce prietenii mei se însurau și făceau copii, eu priveam cerul de după gratii. Aș fi ipocrit dacă aș spune că nu am meritat ceea ce mi s-a întâmplat. Am meritat. Fiecare trebuie să plătească pentru greșeli. Iar eu am greșit mult”, spune bărbatul și oftează scurt.

În ziua când a împlinit 25 de ani, Valentin a ajuns după gratii. Tânăr, rebel și plin de sine a intrat pe poarta pușcăriei cu capul sus și convingerea că ceea ce i se întâmplă este o nedreptate.

„Abia acum înțeleg cât de nesuferit eram. De mic am încercat să fiu cel mai bun. Copilăria mi-a fost marcată de faptul că tata a ales altă familie, și alți copii. A plecat peste hotare la muncă, și a rămas acolo. Eu și fratele meu am fost crescuți de mama, în condiții destul de modeste. Țin minte că eram prin clasa a șaptea și încercam să revanșez prin pumni și aroganță statutul de orfan care mă urmărea peste tot. Săraca mama, numai ea știe cât a plâns din cauza mea”, își sprijină corpul de scaunul din piele dură.

„L-am snopit în bătăi, apoi am stricat și câteva parbrizuri ale mașinilor care erau parcate în apropiere și am fugit… ca un laș.”Valentin.

„În ziua aceea, am mers la o petrecere. Eram toți, toată gașca. Unui amic i-a venit ideea să mergem într-un club. Niciunul dintre noi nu avea suficienți bani. Am zis că nu asta contează și am intrat. Făceam cunoștință cu diferite domnișoare. Una dintre fetele care îmi plăcea era cu iubitul ei. Una peste alta,  ne-am încăierat. L-am snopit în bătăi, apoi am stricat și câteva parbrizuri ale mașinilor care erau parcate în apropiere. Am făcut-o lată. Cel mai mult regret că am fugit. Ca un laș. L-am lăsat pe băiatul acela la pământ. Prietena lui plângea. Îmi spunea că sunt un nenorocit. Iar eu așa și mă simțeam. Un nenorocit”, povestește Valentin, ținându-și privirea fixată într-un punct din colțul camerei.

După mai multe tentative eșuate de a ajunge la o înțelegere cu cel pe care l-a snopit în bătăi, tânărul a fost condamnat.

„Mă simțeam singur, trist și mai ales, mă apăsau vina pe care o purtam în spate”.Valentin.

„Primele zile în pușcărie au fost groaznice. Mă simțeam singur, trist și mai ales, mă apăsau vina pe care o purtam în spate, și lacrimile mamei care m-a petrecut. Acolo, după gratii viața are alt curs. Depinde de tine dacă alegi să te schimbi și să devii un om mai bun, sau să te lași dus de val și să devii un nimeni”, spune bărbatul.

A tăcut. Din colțul de lângă oglindă, a luat mătura cu mâner lung, din plastic și a adunat părul lăsat în urmă de roșcată. L-a strâns cu grijă și l-a pus în găleata de sub masă. Apoi a adunat revistele lăsate la nimereală pe măsuța din sticlă și  le-a aranjat într-un teanc ordonat.

„Țin minte că afară era frig și ploua. Am stat tolănit jumătate de zi. Mă plictiseam groaznic. Cu o zi mai devreme auzisem că deținuții care vor, se pot înscrie la niște cursuri de formare profesională. Am luat în zeflemea ideea, dar am zis să încerc. Așa am învățat să tund”, povestește Valentin.

După ce a ieșit din pușcărie, bărbatul a decis că a venit timpul să-și schimbe viața.

„Am decis că trebuie să demonstrez și să-mi demonstrez că sunt altfel”.Valentin.

„Când m-am văzut la libertate, m-am simțit și mai rău decât mă simțeam după gratii. Mergeam pe stradă și aveam impresia că toată lumea știe ce am făcut. Nu o puteam privi în ochi pe mama. Știam și simțeam că am dezamăgit-o ireversibil. Atunci am decis că trebuie să demonstrez și să-mi demonstrez că sunt altfel. Că sunt un om bun și că pot face lucruri bune”.

Așa a ajuns în Sankt-Petersburg. A muncit acolo 18 luni. Tot acolo a făcut un curs avansat de frizerie, a învățat tendințe și tehnici noi.

„Eram mereu singur. Făceam cunoștință cu oameni, încercam să leg prietenii. Când auzeau despre trecutul meu, fugeau ca de ciumă. Simțeam că niciodată nu voi mai fi un om liber. Destinul meu era pătat de acea greșeală”, spune Valentin cu tristețe în glas.

În ziua în care a considerat că a câștigat destui bani, a revenit acasă. A investit într-un salon de frumusețe, în care el este și director, și angajat.

„Încerc să ofer tot ce-i mai bun. Încerc să fiu omenos, să-i ascult pe cei care au nevoie de mine. Acum, la șapte ani distanță, pot să spun că pușcăria a fost lecția vieții mele. M-a făcut să înțeleg cât te poate costa o greșeală. Eu încă plătesc pentru acel moment de nesăbuire”, povestește frizerul.

Anul trecut s-a căsătorit. Vorbește cu mândrie și blândețe despre soția sa. O apreciază pentru bunătatea ei și pentru că l-a acceptat așa cum este, cu bune și cu rele. Totuși, privirea îi este umbrită de un gând:

„Mă gândesc cu groază la momentul în care va trebui să-i povestesc despre viața mea”.Valentin.

„Așteptăm un copil. Mă gândesc cu groază la momentul în care va trebui să-i povestesc despre viața mea. Când va trebui să mă destăinui. De asta mi-am propus să realizez cât mai multe lucruri bune, să aduc bucurie în inimile mai multor oameni. Asta vreau să fie revanșa mea”, spune Valentin, privindu-mă cu ochii plini de speranță.

L-am întrebat dacă regretă destinul pe care îl are:

„Regret că nu am știut să mă opresc la timp. Că nu m-am gândit că faptele mele pot avea consecințe. Că nu am apreciat ceea ce a făcut mama pentru noi. Regret că din prostie am ajuns să-mi distrug cei mai frumoși ani. Dar sunt optimist și știu că acei ani petrecuți după gratii au fost biletul meu spre o nouă viață. Am câștigat dreptul de a alege. Iar eu aleg să fiu un om bun…”.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s